Spectacolul “Maria Callas – La Divina” se va juca la TVR cu ocazia omagierii regizorului Radu Gabrea

 

Teatrul Nottara, în colaborare cu TVR şi Asociaţia Eurofest, cu prilejul împlinirii a optzeci de ani de la nașterea regizorului Radu Gabrea, prezintă spectacolul extraordinar Maria Callas – La Divina, care se va juca pe 25 iunie, în Grădina TVR, la ora 20:30.

Într-un interviu acordat Secretariatului literar al Teatrului, actriţa Victoria Cociaş, care a jucat personajul Mariei Callas, a explicat geneza şi importanţa acestui spectacol pentru regizorul Radu Gabrea, cât şi pentru publicul românesc şi internațional care s-a bucurat de această reprezentaţie.

„Spectacolul a avut premiera în România,  la Teatrul Nottara, în 1997 când se împlineau 20 de ani de la moartea Mariei Callas. Textul  lui Terrence McNally a fost publicatîn anul 1996 şi se numeşte Master Class, în original. Jucăm un spectacol inspirat decursurile ținute de Maria Callas la New York, care s-au bucurat de notorietate şi atunci, şi în prezent.

Spectacolul a avut şi o varianta în engleză, care a fost prezentată în foarte multe orașe ale lumii: New York, Washington, Camberra, Sidney, Melbourne, Helsinki, etc. Din 2002, a mai fost jucat la Teatrul de Operetă şi, ulterior, în 2012, la Teatrul Nottara. Acesta este istoricul unui spectacolul aparte, care include arii din opere, unele cântate chiar de Callas în timpul unor monologuri ale spectacolului”, declară Victoria Cociaş.

„Acest spectacol a reprezentat prima întâlnire a lui Radu Gabrea cu teatrul, el fiind regizor de film. Având o mare pasiune pentru muzica Mariei Callas şi pentru ea ca personaj, i-a folosit muzica şi într-unul dintre filmele sale importante, realizate în Germania, Un bărbat ca Eva. Radu Gabrea s-a întors în 1995 în România şi acest text i-a plăcut foarte mult şi a vrut neaparat să-l pună în scenă la Teatrul Nottara. Noi acum vrem să omagiem cei 80 de ani de la naşterea lui făcând acest unic spectacol”, povesteşte Victoria Cociaş.

În spectacolul extraordinar din 25 iunie, îi puteți vedea pe Andreea Măcelaru Şofron, Mihai Vârtosu, Daniel Madia, Ruxandra Urdăreanu și, în rolul principal, marea actriță Victoria Cociaș. Intrarea publicului se poate face începând cu ora 20:00.

Bilete se pot achiziţiona atât online, pe: http://new.nottara.ro/?sid=34, cât şi la Casa de Bilete a Teatrului Nottara de pe Bulevardul Magheru nr. 20.