Bucurestii Vechi si Noi

Cartierul evreiesc putea fi admirat în întregime din blocul turn Gioconda, din Piaţa Naţiunile Unite.

05 iulie 2017 Bucurestii Vechi Si Noi Bucurestii in istorie

Cartierul evreiesc putea fi admirat în întregime din blocul turn Gioconda, din Piaţa Naţiunile Unite. O perspectivă deosebită, cuprinzătoare, din vremea când sistematizarea oraşului era reală şi bine întemeiată.
În prim-plan, la dreapta se vede biserica Domniţa Bălaşa. Dacă din Piaţa Unirii, aceasta completa fundalul Spitalului Brâncovenesc, de aici, din blocul-turn Gioconda, pare singura clădire de lângă Hala Unirii. Spitalul, cu anexele, erau mai mult în afara fotografiei, la dreapta. Vegetaţia abundentă invada interiorul curbei pe care îl făcea Splaiul, între Palatul de Justiţie şi Piaţă.
Magazinul Unirea, corpul vechi, apăruse recent în peisaj, separând piaţa de cartierul din zona Sf. Vineri – Sf. Ioan Nou. Dacă fotografia ar fi fost luată cu câţiva ani înainte, am fi putut vedea zona în toată splendoarea ei.
La prima vedere, din tot cartierul iese în evidenţă turla deosebită a bisericii Olteni, din capătul străzii Zaverei. Mai aproape de magazinul Unirea, pe aceeaşi linie de privire, se văd turlele bisericii Sf. Nicolae Jitniţa/Jigniţa.
Sus, în dreapta, se vedea o parte din clădirea Poştei Vitan, şi azi în picioare. La nivel cu aceasta, pe centru, cele patru blocuri ‘lamă’ de pe str. T. Speranţia. Azi au mai rămas trei dintre ele, şi acelea reduse la jumătate în plan, ca urmare a trasării axei bulevardului.
În spatele acestora, urbanismul anilor ’70 a zonei Baba Novac, cu turnurile experimentale de 18 niveluri de la colţul Parcului IOR.

foto: Hedy Loffler (1976-77)

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2017 . Designed by: Livedesign