Bucurestii Vechi si Noi

Da, chestii de sezon. Cică era cândva un super teatru de vară prin Mamaia, nu că ar mai conta acum. Ce modernism postbelic? Ce minimalism? Să terminăm cu aceste construcții comuniste.

30 iulie 2017 [Raiden] Bucurestii noi

 

[SOS] Teatrul de Vară din Mamaia, o glorie apusă a unui litoral modern azi subapreciat. Pe scurt:

► BACKGROUND. Inaugurat în 1963 de regimul Gheorghiu-Dej ca parte a unui complex comercial modern, în mijlocul proiectului de dezvoltare a sudului stațiunii Mamaia, tot atunci apărând și hotelurile. Complexul includea magazine și culoare largi de acces. Aici s-au turnat filme și s-a ținut decenii la rând Festivalul de la Mamaia.

► EXTERIOR. Intarea avea lumină albă, de neon, şi un peron generos pentru parcarea maşinilor şi a carelor de televiziune, a cuferelor cu material tehnic, recuzite şi costume. Se putea ajunge în sală şi dinspre mare, trecând pe o pasarelă de beton care separa două lacuri artificiale, cu nuferi şi cu statui. Lacul înconjura Teatrul de Vară care părea, dinspre plajă, o cetate în miniatură, cu ziduri în zig-zag.

► INTERIOR. Amfiteatrul în sine, tributar modernismului postbelic și funcționalismului, avea pereții inițial decorați cu plăci albastre în diverse nuanțe, care să simuleze valurile mării – elemente de mare efect. Acestea au fost înlocuite ulterior cu cărămidă roșiatică aparentă, ceva mai anostă, dar ok. Sala avea inițial peste 1100 de locuri, fotolii moderne. Era cel mai mare teatru în aer liber din România, la data inaugurării.

► DUPĂ 1989. Spațiile comerciale au fost date în folosință diverșilor privați, care le-au mutilat, le-au modificat și le-au abandonat. Teatrul de Vară a fost închis și el și a început să de degradeze în ultimul hal. Tot complexul e în paragină avansată, pe alocuri focar de infecție din cauza gunoaielor depozitate. Zona adiacentă (lacul, rampele) arată ca după un război nuclear, totul e abandonat.

► PREZENT. În epoca Radu Mazăre, primar al Constanței între 2000-2015, autoritățile locale au ignorat total complexul și teatrul de vară. Edilii, dar și cetățenii, nu au înțeles sau nu au vrut să înțeleagă funcționalismul modernismului acestei construcții și au considerat că nu are nicio valoare arhitectonică. De-aia au lăsat-o să ajungă așa cum e azi. Se aude că Teatrul de Vară ar putea fi demolat.

În general, modernismul postbelic este extrem de subapreciat sau pur și simplu ignorat, mutilat sau demolat la noi. Oamenii prezentului nu mai apreciază funcționalitatea construcțiilor de la jumătatea secolului trecut. Asta se datorează ignoranței, lipsei de educație și eșecului autorităților de a salva monumente moderniste importante. O să ne dăm seama cât de ok e modenrismul postbelic după ce vom distruge prea mult din el.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2017 . Designed by: Livedesign