Bucurestii Vechi si Noi

Nu e deloc sexi să rămâi în câmp cu o locomotivă stricată

21 august 2017 Dumitru Alexandru Filimon Cauze si convingeri, Istorie

Mersul cu trenul în România echivalează cu un exercițiu de armată. Ai nevoie de provizii de apă și hrană pe termen lung căci niciodată nu știi când poți staționa în plin câmp o noapte sau vreo câteva ore vara pârjolindu-te în chinuri. Nimeni nu știe care este misterul cu acest mers al trenurilor. Dacă e să evocăm literatura seamănă mai mult cu un drum inițiatic, dacă gândim pragmatic militărește este un bun mod de a descoperi dacă ceea ce Bear Grylls ne învață la televizor este real sau nu.

Plec vineri din București spre mare la ora 17:00, sau cel puțin așa doream inițial după ce cumpărasem un bilet cam scump părerea mea(peste 60 de ron). Au urmat 30 de minute de saună efectivă. Transpirația îți intra în suflet. Trenul avea o problemă se pare. Dacă puteam cumpăra aerul condiționat l-as fi plătit în rate. Singurul lucru care îmi mai oxigena creierul era domnișoara din fața mea care sorbea atât de sexi o bere rece cu un aer misterios, burghez că parcă nu-mi părea rău să fiu acolo la 50 de grade cel puțin. Plecăm într-un final. Gândul deja îmi era la apa, mâncare, căci nu apucasem să-mi iau nimic grăbindu-mă pe drum și ajungând la fix în stație la Gara de Nord. Mă alinam cu gândul că voi găsi persoane cu milă care îmi vor oferi apă, niște biscuiți orice nu conta. Așa s-a și întâmplat ulterior fără prea mare dificultate, însă mie tot gândul la bere îmi era. Se oprește trenul brusc la gara Brănești, foarte aproape de București desigur.

Dacă trenurile ar vorbi i-ar da afară pe cei care le conduc

Se aude deja că locomotiva este stricată. Îmi fac o țigară de tutun ies afară curios de reacțiile oamenilor din ce în ce mai vocali via a vis de eficiența și politețea personalului din tren. ”Hai măh nașule, puțin respect poți să ai și tu, ne ții ca pe vite. Poate mai ai tupeu să ne controlezi și la bilete.”, striga unul din pasageri către nașul ce nu dorea să răspundă unor ”golani și recalcitranți” care doreau aer condiționat, perturbând liniștea păcătoasă pe care instiuția lui o reprezintă. Trece o oră timp în care lumea înjură cu multă imaginație.

Personalul trenului se simțea jicnit pentru această pățanie. Fiecare dintre ei și-ar fi dorit ca acest lucru să se întâmple pe tura colegului. Cum oare să se strice fierătania aia fix la ei pe tură.  Una a fost bună – ”Băi aștia de la CFR au în creier numai locomotive de-astea defecte frate.”. Tindeam cumva să-i dau dreptate mai ales că conducătorul trenului ne-a spus verde în față: ”Știam că e defectă locomotiva de la București, dar m-am gândit că merge”. Ce altă dovadă a spiritului românesc ne dorim. Mereu insistam să subliniez că zicerea ”Las-o că merge și așa„ este defapt o axiomă pe teritoriul patriei. Acum priveam un oximoron.

Continui drumul spre mare fără prea mari complicații. Mersul cu trenul este și un spectacol creat de numeroase tipologii. Mahalagii din tren joacă într-un spectacol de teatru fără final încercând să agațe studente cu texte din BD, doamnele în vârstă citesc literatură de supermarket(gen Dan Brown) sau țin dicursuri despre Arsenie Boca, studentele sunt dezinvolte și cu foamea în sânge de Vama Veche. Doar un singur pasager din vagon l-a întrebat pe naș cu politețe ceva. Acesta vroia să afle care este parola la Wifi. ”Lasă-mă cu prostiile astea”, a venit replica nașului care era fericit acum că poate în sfârșit să-și arate lipsa de respect față de pasagerii care i-au mâncat sufletul atâția ani.

Mi-am pierdut încrederea în locomotive. Le privesc acum ca niște monștri de fiare

Duminică plec de la mare cu un alt tren spre București la ora 13:20. Nu aveam loc prin urmare eram forța să stau în piciore și să îndur. Cam tot pe aceeași bani. Drumul se anunța frumos în ciuda acestei ultime chestiuni. Oamenii zâmbeau, cântau și era o atmosferă care te trăgea de mânecă să-ți amintească că până ajungem în București nu se termină vacanța.

Intrasem și eu în joc ușor până când realitatea m-a făcut să râd isteric. Din nou locomotiva trenului se defectase într-un alt loc uitat de lume care nici măcar nu semăna cu comuna lui Celentano. Ziceai că nu mai pleci de acolo.

Am stat aici 2 ore si 20 în acest loc unde nu am văzut un singur câine în afară de cei de rasă din tren. De ce atâta timp? Pentru că a doua locomotivă care a venit în locul primei era și ea defectă. În acel moment au început oamenii să vocifereze încontinuu despre lipsa de respect a autorităților față de proprii cetățeni, despre lipsa de umanitate față de niște călători care erau însetați și înnebuniți de căldură. Personal am intrat primul în acea gara din comunca Valu lui Trăian și un cetățean ce lucra acolo își spăla de zor mărul într-o ciușmea cu o privire căzută undeva prin 98 și zâmbea a pagubă când îmi spunea că nu sunt magazine prin jur și dacă vreau să fac un pipi să mă duc prin spatele clădirii. Inevitabil, toți cei care lucrau acolo s-au baricadat înăuntru cu frica de a da piept cu lumea și cu frica de a raporta mai departe ce s-a întâmplat.

”Lașilor, vă este frică să sunați mai departe la centru că vă dă afară. Niște români lași sunteți. Nici cu mere n-avem noi, poporul, norocul să vă înnecați”, grăia sarcastic unul dintre călători. Când a venit poliția a fost iarăși un episod de neuitat. Niște călători mai tineri îl întrebau pe polițist dacă a treia locomotivă era cumva și ea defectă din moment ce nu pornea trenul. Polițistul  răspuns că:”Nu e treaba voastră. Când pornește , pornește ce dracu tot întrebați”. Un individ mai plinuț adaugă de la distanță fără să audă polițistul care evita oricum contactul vizual cu oricine de pe lângă tren: ”Dacă nu m-aș duce la secție pentru ultraj și nu mi-aș pierde jobul de la București l-aș bate cu pulanul până faca ca locomotiva”. ”Ar fi bine să-l defectezi la dinți acolo are probleme”, spune altul. Altul intrevine apoteotic: ”Nașule spune-i politiștului că nu-i cad stelele de pe umăr dacă dă și el un bună ziua”.

La final au venit jandarmii. Atmosferă hollywoodiană…The end!

Într-un final mulți dintre noi am ajuns la București mai fericiți decât am plecat de la mare. Sentimentul comunității descoperite pe tren ne-a redat umanitatea în integralitate, ne-a făcut pur și simplu mai buni atunci și ne-a reamintit că statul român se dovedește a fi dușmanul nostru, la poporului, al comunității.

Am rămas că gândul la domnișoara sexi din tren și la berei ei rece cu intenția clară să scriu un portret subiectiv al acestei zile când ajung acasă. Sper că am reușit…

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign