Bucurestii Vechi si Noi

[CLOP] Lecție elementară de meltenism: un imobil art deco elegant de la Piața Unirii, din anii ’30, a primit un fel de mansardă care seamănă cu un clop. Sau o umbrelă.

13 noiembrie 2017 [Raiden] Bucurestii in istorie

 

► SITUAȚIA. În anii ’30, proprietarul unei fabrici de cărămidă a cumpărat câteva case vechi pe b-dul Maria (azi b-dul Corneliu Coposu) cam vizavi de actualul Zara Unirii, le-a demolat și a construit un ansamblu de 3 blocuri art deco. Pe lângă profitul adus de dezvoltarea pe înălțime, blocurile au fost printre primele de acest fel construite în fostul cartier evreiesc bucureștean. Decenii la rând cele 3 clădiri s-au remarcat în peisajul Pieței Unirii și sunt vizibile în multe poze și filmări.

„Vedeta” ansamblului era blocul de pe colțul b-dului Maria cu str. Sf. Ioan-Nou (actual colț b-dul Coposu cu str. Patriei), cu terminație ca un fel de turnuleț în trepte, influență a art deco-ului din epocă din SUA. Chiar și după naționalizarea din perioada comunistă, statul s-a îngrijit de imobilul ăsta, l-a reparat și l-a renovat când a fost necesar.

După 1990 fațada blocului de pe Coposu a început să se degradeze accelerat. După 2000 au apărut ramele grosolane ale noilor geamuri termopan, care le-au înlocuit pe cele originale de lemn. După 2010 anumiți proprietari au ales să-și izoleze termic bucățica de fațadă aferentă apartamentului lor și a rezultat un mozaic format din tencuială veche, polistiren vopsit galben și polistiren vopsit gri. Turnul a fost uns cu smoală. De vis.

► UPGRADE. În 2017 proprietarii de acolo au considerat că imobilul merită ceva și mai fin și-au construit un fel de mansardă fix peste treptele turnulețului, pe care-au acoperit-o cu tablă Lindab gri, numai bună să zboare la cod galben de furtună. Noul acoperiș arată ca un clop și evident că n-are nicio legătură cu arhitectura elegantă a clădirii. Lux și stil.

Meltenismul unora și indiferența autorităților locale de la sectorul 3 care poate au aprobat lucrarea asta au distrus ornamentul distinctiv al uneia dintre clădirile remarcabile din zona Unirii.

► BONUS. Ne-am gândit că proprietarii blocului mutilat ar putea convinge proprietarii altor clădiri art deco emblematice din București sau din alte țări să le urmeze minunatul exemplu și le oferim câteva exemple. Ce ziceți, nu ar fi frumos? Mai știți alte clădiri art deco care cer clop?

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2017 . Designed by: Livedesign