Bucurestii Vechi si Noi

Viața Șoselei Viilor (IV)

01 noiembrie 2017 The Hungry Mole Bucurestii in istorie

… deci unde-am rămas? A, trebuia să ne-ntoarcem la intersecția șoselei Viilor cu Fabrica de Chibrituri și Spătaru Preda, da. Trecem de ea și pe dreapta găsim „școala de chelneri” și hotelul cu reputație îndoielnică. Școala s-a deschis aici prin anii ’50 (specializa ucenici bucătari, cofetari și ospătari), dar clădirea hotelului e cu siguranță mai nouă. Agerpres are o imagine datată 1952 cu un restaurant numit „Viilor”; nu știm dacă aici era; că arăta cam prea dichisit pentru locul faptei; oricum, v-o arătăm.

Vizavi putem intra în cea mai veche parcelare de locuințe-tip din București, cea de pe strada Învoirii. În zare se-apropie blocurile cele noi ce apar pe locul fabricii Flora.

 

… zilele astea se asfaltează străduța asta; or fi și terminat. După ea, vine – la numărul 55 – fabrica de conserve Flora. Mai vedem doar niște rămășițe rămase la stradă; în rest, partea ce se-ntindea mult în spate și dădea-n Fabrica de Chibrituri s-a ras, acum patru-cinci ani, pentru a face loc la blocuri.

  

Flora este o fabrică veche-veche, deși nu-s sigur de momentul la care s-a pus pe picioare. S-a ocupat de conserve – și Bragadiru făcea conserve, să nu uităm – și în anii avîntului popular a devenit celebră pentru că producea Pepsi. Îmi aduc aminte de vagoanele staționate prin ’87 în Gara Progresu, pline cu băutura dulce pe care n-o mai găseam nici la cofetărie, nici la restaurant, nici la aprozar (fiind produs de o fabrică de conserve de legume-fructe, se desfăcea și la aprozar). Mă-ntreb dacă vagoanele ajungeau acolo direct din fabrică – dacă linia de tren ce o deservea o mai fi fost funcțională?

În spate, loc mult gol – fuseseră, desigur și troacele și remizele ceferiste ce însoțeau Gara Filaret – și peisajul e marcat și de scheletul aflat peste drum:

… scheletul fabricii de tricotaje Tînăra Gardă – după Revoluție, Trimond.

E aproape sigur că pe-aici pe undeva trebuie să fi fost fabrica de încălțăminte a lui Leon și Mândrea. S-a deschis la 1881. Făcea cisme – furniza și pentru armată, desigur – dar nu prea-mi dau seama cînd și cum s-a-nchis. Tînăra Gardă apare, oricum, prin anii ’50, dar nu-s sigur pe nucleul cărei entități de producție anume – încă mai funcționa o fabrică de încălțăminte militară atunci. O fabrică de curele doar a lui Mândrea e menționată prin anii ’20. Dibuim dintr-un „who’s who” de la 1904 și unde ședea… managementul:

Imediat – țin de numărul 44 -, niște clădiri destul de modeste rămase-n picioare:

… dar nu le-aș trece deloc cu vederea. Înainte de Război funcționau (în ele și-n altele dispărute cu siguranță odată cu extinderea Tinerei Garde) țesătoria Progresul, fabrica de textile Fuiorul, cea de încălțăminte Nova și cea de curele de transmisiuni Astra. Dar și Prima Fabrică Română pentru Coptul Orezului.

După Război, fabrica de orez – rizeria – se va numi Rodnica. Cea de încălțăminte devenea Cooperativa Înainte (mai apoi, secția cauciuc a Cooperativei Încălțăminte Manuală). Roza Luxemburg era fabrica de perdele ce funcționa aici în anii ’50; tot pe-atunci, a mai funcționat și Comitetul de Administrare a Imobilelor Naționalizate și fabrica de frînghii Răsăritul.

Și dăm de o intersecție mare, cu o arteră tăiată în ultimii ani ceaușiști – prelungirea Constantin Istrati dintre Gara Filaret și Șoseaua Progresului.

Cum ne uităm la poză, calea ferată ce ducea la Gara Filaret trecea în stînga, prin curtea flancată cu gard de beton. Pe unde e azi șoseaua cu linia de tramvai se continuau curțile industriale. Iar racordul cu calea ferată azi dezafectată care-i paralelă cu Trafic Greu era – firește – mai larg decît cotul făcut azi de șoselele noi; racordul cotea cam imediat după ce traversa șoseaua Viilor: pe cea mai veche vedere aeriană de calitate pe care-am găsit-o am desenat cam pe unde treceau șinele:

Trenurile de călători s-au oprit în 1960, dar linia ferată a continuat să fie folosită pentru traficul de mărfuri. Cin’ să mai știe cum era? Se lăsa bariera des? Era vreo crîșmă „la șină”? Cînd a trecut ultimul mărfar pe-aici? Toate astea ni-s necunoscute; ce păcat!

Rămîne să ne-nchipuim; și să ne aducem aminte că, pe locul șoselei largi, ființase Prima Fabrica Română Mecanică de Butoae; numită de comuniști IPROFIL Butoiul (IPROFIL venea de la Intreprinderea de Produse Finite din Lemn)

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2017 . Designed by: Livedesign