Bucurestii Vechi si Noi

Viața Șoselei Viilor (VI)

09 noiembrie 2017 The Hungry Mole Bucurestii in istorie

Poveștile șoselei Viilor își pierd aerul industrial. Pe măsură ce ne depărtăm de părțile Filaretului, totul arată altfel.

… Viilor are doar aparența aceea de șosea de țară pe care-o găsim pe orice altă arteră mărginașă bucureșteană. E drept că ne mai sare-n ochi o clădire cam bălțată și nefolosită de ani buni:

Aci, la numerele 85-87, s-a aflat o fabrică de cerneluri. Înainte de Război se chema Unio-Chimica; după – Ilie Pintilie. S-ar fi dezvoltat, inițial, dintr-o fabrică de ulei, numită Vultur. Clădirea dinspre stradă a tot fost renovată succesiv la sfîrșitul anilor ’90 – fără să atragă prea mulți mușterii.

Casele joase și modeste fac majoritatea construcțiilor de pe-acest segment. Mai departe, șoseaua e-nchisă-ntr-un rînd de blocuri, dintr-acelea care nu ieșeau cu nimic în evidență nici în anii ’60.  Au bucătăriile „pe coloană” și cred că, cel puțin inițial, centrale termice dintr-acelea cu fochist. Cu siguranță au luat locul altor case modeste, cel mult cu prăvălii și ateliere; firește că poze n-avem.

 

Dar avem altceva: o socoteală destul de bună. Între Războaie ființau pe șoseaua Viilor mai bine de două duzini de crîșme, băcănii, cismării, croitorii și frizerii – și majoritatea se aflau între șina Filaretului și Pieptănari. Băcani precum Ana Dumitrescu, Costică Arvunescu, Costică Puțureanu și Iancu Fosteris țineau și birturi ori crîșme; dar mai aveam și vreo trei băcani care n-amestecau nici vinul, nici afacerile. Și-atuncea, mă tem, cîrciumile erau tot cele mai multe – față de cele deja pomenite, mai dădeam de vreo șase-șapte. Vreo doi croitori, vreo doi cismari și vreo doi bărbieri își cîștigau existența în partea asta de lume. Cinematograf n-am găsit.

Nu lipseau fierari, dulgheri; era chiar și-o mica moară – dispar cu vremurile; afacerea interbelică Sobarul se transformă – cum se cuvine – în cooperativă; și micul producător de încălțăminte Sonneklar devine unitate de producție a Cooperativei Lupta pentru Pace.

Ce mai avem? Firește: spitalul! Ridicat în loc liniștit și curat, cu aer bun; nu era singurul spital bucureștean care se bucura de așa lărgămînt. S-a extins în timp; înainte de Război construia aici Antrepriza de Construcții Ursescu și după aia… Întreprinderea Nr. 1. Ca mai toate spitalele vechi ale Capitalei, e de explorat – curtea-i doldora de lucruri interesante și ascunse… și mai ales decăzute.

   

Nevoia spitalului nu putea fi pusă la îndoială. Ftizia omora oameni și se răspîndea cu ușurință, ajutată de sărăcie și condițiile grele în care se trăia în mare parte din țară. Doar aici, dintre locuitorii de pe Șoseaua Viilor, se stinseseră 13 suflete în 1918 și 10 un an mai tîrziu; e drept și că lipsurile din timpul Primului Război au fost cumplite. Pe măsură ce viața devenea un pic mai bună, numărul deceselor se micșora: la 1921 se înregistrau doar patru – și șapte la 1923. Bun-înțeles, în cifrele astea nu intrau cei ce mureau în spital: statistica lor e separată, în jur de 60-80 pe an; cei mai mulți morți de tuberculoză însă se înregistrau în pavilionul separat – Zerlendi – cel de peste drum de Adesgo.

Încet, urma să se trăiască cîte-un pic, cîte-un pic mai bine. La 1933 Uzinele Comunale București construiau sub șosea un canal colector magistral care urma să scoată apele murdare-n jos, spre părțile Abatorului; alimentarea cu apă și canalizarea în zona adiacentă se ramifică tot mai tare.

Sînt și anii-n care se construiește cu cap și frumos pe-aici. Avem o mică parcelare între strada Echinocțiului și Spital, pe-un alt covrig de stradă și – mai ales – avem întreaga felie nouă de cartier dintre Viilor și Pieptănari: un mic orășel ceferist, o gradină de cartier, nu altceva; cu părculeț, cu o școală mare, cu două aripi deschise, separate pentru băieți și fete, că așa erau vremurile; acuma, din păcate – deși rămîne un cartier liniștit, drăguț și plăcut – fiecare și-a modernizat casa după plac și s-a pierdut ceva-ul ăla al lui care te-mbie să-l savurezi.

Numai biserică n-are; de fapt – mare minune! – nu găsești neam de biserică ortodoxă pe Viilor. Avem biserică reformată construită, cică, tot prin ’33; avem geamie: mutată prin anii ’60 din Parcul Carol îndărătul blocurilor de la Pieptănari (n-or fi găsit altundeva?) Mai au și adventiștii una mai înspre Cuțitul de argint, pe unde se-ntind străduțe cuminți cu nume de mitropoliți și înainte-ar fi fost un cartier puchinos, zis al Orbeților. Da’ la ce-ar fi trebuit biserică, cînd șoseaua duce-n ditai cimitirul? Care-i aici de pe vremea cînd viile încă stăpîneau locul!

Iaca și șoseaua-i gata. Acu-ajungem la Pieptănari, unde piața – căreia tot mai mulți am început să-i spunem Eroii Revoluției, după cimitirul de vizavi – a fost bordată cu încă vreo trei blocuri și-un complex alimentar cochet pentru începutul anilor ’60…

E lume; aglomerație, sunt patiserii, ai de unde-ți lua cîte ceva bun; pe colț e fostul liceu Autobuzul, ce-a rămas din vechea găzărie care se-ntinsese-n anii ’90 ca ditai benzinăria; e metrou, trec tramvaie și trec autobuze. Numai trolee nu mai trec, că nu mai e nevoie de ele; le mai vedem doar din pozele lui Hans Oerlemans. Odată ce-a fost deschisă „Magistrala”, troleele au început să urce dealul de la Adesgo pînă-nspre Șura Mare (mai apoi au început să meargă și pe la Timpuri Noi, spre nou-construitul Berceni; doar mai tîrziu s-a tăiat și bulevardul numit al Pionierilor și troleele au pornit a urca direct de la Șincai, spre Văcărești) – la mijlocul anilor ’80 însă s-a zis cu troleele… E forfotă-n stații – pe-aici trece tramvaiul ce dă roată orașului, urmaș de nădejde al legendarului 26, cel născut odată cu pornirea tramvaielor pe Viilor.

Și-n imaginile de mai jos arătăm cum se intră din Viilor în cartierul ceferist. Stradal, a fost construit un rînd de bloculețe – cu prăvălii – care duc spre părculețul din fața școlii. E ciudat că bloculețul de pe partea stîngă este nou, construit laolaltă cu cel șaizecist; mă-ntreb ce s-o fi ales de cel’lalt – a căzut, a pățit ceva, n-a mai apucat să se ridice? Comuniștii au îndesit c-o mînă de blocuri de patru etaje aleile tăiate cu generozitate înainte de Război; este foarte multă mizerie și degradare în dosurile blocurilor astea, din păcate.

  

Nu știu ce-ar mai fi de spus. Asta a fost Șoseaua Viilor, așa cum am deslușit-o eu: o șosea de vreo patru-cinci stații pe care-o iei la pas în nici juma’ de ceas, că n-are mai mult de doi kilometri; o aflăm în sectorul 5 și de-a lungul vremii a ținut ba de raionul Nicolae Bălcescu, ba de sectorul III de-albastru; și… gata.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2017 . Designed by: Livedesign