Bucurestii Vechi si Noi

Piața Mare în jurul anului 1940.

11 decembrie 2017 G. Graur [Aventurierul] Bucurestii in istorie

Piața Mare în jurul anului 1940 (foto Willy Prager).

Este vorba de un segment al Pieței Unirii ce corespunde în prezent cu capătul străzii Halelor dinspre bulevardul Brătianu. Singura clădire care mai există e Casa Bazaca, aflată în extremitatea stângă a imaginii. În dreapta ei este casa-felie, corespunzând laturii stângi a fostei străzi Bazaca, apoi tot spre dreapta: un imobil art-deco aparținând marelui negustor Theodor Atanasiu (proprietarul magazinului Vulturul de Mare), o casă cu etaj și una minusculă, care delimita o trecere îngustă spre strada Carol, numită ”Pasajul de Frați”.
În dreapta imaginii se găsește o clădire masivă, care a aparținut Ministerului Cultelor înainte de primul război, apoi a devenit proprietatea lui Ștefan Filipescu. Ea se afla practic în mijlocul actualului bulevard Ion C. Brătianu (fost 1848), pe aliniamentul bulevardului George Coșbuc (pe atunci bd. Maria), adăpostind o librărie la parter. A fost demolată cu puțin înainte de finalizarea străpungerii pornită dinspre Piața Sfântul Gheorghe, care a început în 1936 și s-a finalizat abia în 1943.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign