Bucurestii Vechi si Noi

Ultimul rege al României, Mihai I.

05 decembrie 2017 [Raiden] Bucurestii in istorie

[REGELE MIHAI] Ultimul rege al României, Mihai I, a murit la vârsta de 96 de ani. Era un deces așteptat, după o lungă boală. Va rămâne un istorie ca un personaj important al primei jumătăți de secol 20 în Europa. Pentru că mass media e picată într-o frenezie regală, vrem ca postarea asta să fie una cât se poate de rațională, fără patetisme. Am selectat 20 de fotografii relevante pentru parcursul vieții regelui Mihai și le detaliem mai jos:

01 – Prințul Mihai mic, în brațele bunicului său, regele Ferdinand I (1921)
02 – Mihai în prima sa domnie, sub Regență pentru că era minor (1927-1930)
03 – Mihai adolescent și iar prinț (detronat de tatăl său, Carol al II-lea în 1930), putea deja conduce mașini
04 – Mihai în uniformă de străjer (organizație paramilitară similară cu pionierii din comunism), titrat Mare Voevod de Alba Iulia și tatăl său, regele Carol al II-lea, în pragul instalării dictaturii regale (1938-1940)
05 – Mihai și Carol al II-lea cu puțin timp înaintea abdicării celui din urmă (1940)
06 – Mihai, redevenit rege, cu Mareșalul Ion Antonescu în timpul dictaturii militare fasciste (1940-1944) și alianței cu puterile Axei în al Doilea Război Mondial
07 – Mihai, cu mama sa, regina Elena și Mareșalul Antonescu, pe Calea Victoriei în București
08 – Mihai, cu mama sa, regina Elena și premierul pro-comunist Petru Groza în 1945, la un an de la întoarcerea armelor (23 August 1944) și intrarea României în sfera de influență sovietică (imagini relevante
09 – Mihai, discutând cu liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, ministrul Comunicațiilor (1946) și viitor conducător al României comuniste (1948-1965) după abdicarea lui Mihai (30 Decembrie 1947
10 – Mihai în exil, căsătorindu-se la Atena (1948) cu prințesa Ana de Bourbon-Parma (numită eronat „regină” de presa de la noi)
11 – Mihai în exil în anii ’50
12 – Mihai, Ana și cele 4 fiice ale lor, în exil (anii ’70)
13 – Mihai și familia primiți de bucureșteni la întoarcerea în țară (1992)
14 – Mihai în mijlocul oamenilor din Piața Universității din București (1996)
15 – Mihai alături de foștii președinți ai României, Ion Iliescu și Emil Constantinescu (anii 2000)
16 – Mihai cu fostul președinte al României, Traian Băsescu (c. 2010)
17 – Mihai susținând un discurs istoric în Parlamentul României (2011), discurs pe care noi l-am considerat mediocru, plin de clișee și posibil nescris de rege
18 – Familia regală în balconașul Palatului Elisabeta din București, imitând ieșirile familiei regale britanice în balconul Palatului Buckingham din Londra (2012-2013)
19 – Mihai alături de președintele ales al României, Klaus Iohannis (2014)
20 – Una dintre ultimele apariții publice ale regelui Mihai (2015)

DIVERSE

→ Pentru regele Mihai s-a protestat în 1945
→ Regele Mihai a deschis anul universitar în 1945, pe timp de război
→ Ceaușescu a avut pașaport dat în numele regelui Mihai
→ Regele Mihai, ipostază inedită
→ Regele Mihai a circulat pe timbre și după abdicare

PREZENT

Toate sursele de știri se referă la prințesa Margareta cu titlul de „Custode al Coroanei României”. E un titlu acordat de regele Mihai, dar un titlu de familie. Nu există niciun custode al coroanei, nu există coroană decât ca artefact istoric la Muzeul de Istorie din București, nu există tron, nu există linie oficială de succesiune. Succesiunea în familia regală îi privește strict pe membrii familiei.

România e republică legitimă, așa cum am arătat în postarea recentă în care comentam scandalul cu prințul Nicolae. Sperăm ca emoția generată de evenimentul trist să nu ducă totuși la adoptarea acelei propuneri de legi a lui Dragnea și Tăriceanu, care ar face casa regală un fel de instituție de stat, cu bugetul de rigoare.

Moartea regelui Mihai e un eveniment istoric, practic se încheie o eră și odată cu ea ar fi bine să se închidă chestiunea monarhiei în România. Da, Mihai merită tot respectul, funeralii de stat și toate onorurile, în virtutea rolului pe care l-a îndeplinit în istoria României, însă România actuală are probleme actuale foarte acute care nu-și au rezolvarea în povești cu prinți, prințese, coroane și regi, ci cer soluții pragmatice și realiste.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2017 . Designed by: Livedesign