Bucurestii Vechi si Noi

CALEA VICTORIEI, privită din dreptul străzii Doamnei, către colțul cu Lipscanii (iată cât de mult s-a schimbat centrul orașului în acest timp: a ajuns de nerecunoscut).

03 februarie 2018 Dan Rosca Bucurestii in istorie

Fotografia înfățișează o zonă ultracentrală a Capitalei: CALEA VICTORIEI, privită din dreptul străzii Doamnei, către colțul cu Lipscanii (iată cât de mult s-a schimbat centrul orașului în acest timp: a ajuns de nerecunoscut).
În dreapta, în prim-plan, sunt magazinele din fața Ambasadei Rusiei (azi locul unde începe strada Eforiei), după ele, imobilul Vasile Capșa (acum Casa de modă „Venus“), apoi imobilul Leon Lempart. În spatele lor, ascunse vederii noastre, imobilul Chr. Zerlendi, Prefectura Poliției și vechea Librărie „Socec“ (azi Magazinul „Victoria“).
În stânga, în prim-plan, casa Paapa (de pe colțul cu str. Doamnei), apoi fostul Han Serafim modernizat (azi imobilul cu colonade lăsat în părăsire), Pasajul Macca-Villacrosse și Palatul „Dacia“ de pe colțul cu Lipscanii (care, până la cutremurul din ’40, a fost împodobit cu un turnuleț). Sus, în stânga, una din cupolele Palatului Poștei & Telegrafelor (azi Muzeul de Istorie a României).
În fundal este casa Văcărescu/Bellu/Prager.
—–
Iată același segment al CĂII VICTORIEI, în aceiași ani, privit din direcția opusă (dinspre Lipscani, către str. Doamnei și Palatul Nifon), având ca podoabă un agent de circulație.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2018 . Designed by: Livedesign