Bucurestii Vechi si Noi

DACĂ-I BAL, CENUȘĂREASA SĂ FIE!

27 februarie 2018 Bucurestii Vechi Si Noi Semnalari Culturale

Repetiție generală! Ochi mari, gură întredeschisă, respirație sacadată și un „Șșș, mama!”

A vrut să intre într-un birou și a nimerit în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, acolo unde se dădeau ultimele indicații pentru spectacolul care urma.

– „Ți-e foame?”

– „Nu, mama!”

– „Gata, hai la nani, pui, s-a încheiat repetiția!”

– „Taci, mama!”

Bine, m-a convins! Mâine schimbăm programul, mergem la Cenușăreasa!

********

Început cald și calm, cu plutiri diafane pe aplauze rătăcite și uimite. O provocare! Piruete care înlănțuie povestea pe care o știu copiii din cărți? Un basm scris cu trupul în aer? Cum să înțeleagă cei mici?

– „Mami, mami, șoriceii!”

– „Vorbește încet, Tudor, urmărește Cenușăreasa, fetița aceea care face curat, ea e personajul principal!”

La două scaune distanță, un băiețel cu gura căscată aplaudă în ralanti și șoptește trist: „Plânge fitia, mama!”

În brațe sau înălțați pe pernuțe, prichindeii interacționează permanent cu personajele de pe scenă și răspund în cor la întrebările care fac rezumatul momentelor coregrafice.

Întuneric și Strauss! Apoi Sketches! Și Zehner în lumină din nou!

Urmează scena balului cu polka, valsuri, cu lampioane colorate și costume care îmbracă armonios decorul de poveste. Invadat de mimica hazlie a balerinilor-actori, dansul fascinează prin naturalețe, grație și expresivitate nedisimulată. Sunt tentată să remarc estetica mișcării, fără volute tehnice spectaculoase, dar cu o nonșalanță ludică pe care doar într-un spectacol pe scena OCC o poți găsi.

N-am timp, însă, de recenzii. În jurul meu e forfotă mare, sala fierbe și dă în clocot când apare Cenușăreasa transformată în prințesă. Nu e nevoie de text, ca să înțelegi limbajul trupului care vibrează pe poante și copiii știu asta. Doar Tudor rămâne insensibil la explozia de lumină și sunet și întreabă obsedant și contrariat: „Unde sunt șoriceii mei? E despre șoricei, mama! Nu, Cenușăreasa, nu!”

Maturul din mine își înăbușă rigoarea: Așa, și? Ce dacă el vrea să schimbe povestea? „Bine, șoriceii sunt cei mai importanți, dragule! Cum spui tu!” Când cele două personaje nu sunt pe scenă, întrebarea permanentă este: „Fac nanaia, șoriceii, nu mama?”

Proba „condurului” stârnește râsete gurmande și aplauze din belșug atunci când șoriceii încearcă în zadar, cu ciocanul, apoi cu fierăstrăul, să încalțe surorile vitrege ale Cenușăresei, motiv serios pentru Tudor să exclame: „Uite că șoriceii nu fac nanaia, mama!”

Amețitoare și colorată, hora din final celebrează deznodământul fericit al basmului. Ieșim, el cu o nouă poveste în minte, cu personaje inversate, eu cu o altă revelație pe care o așez cuminte în memorie.

Îmi spun așa:

Să jonglezi cu amintiri din copilărie și să intri rapid în primul magazin, să-ți iei o acadea și să o savurezi pe ascuns, fără să te vadă cel mic. Știți cum e? Cum te simți? Exact așa cum zicea Bryan White: „Oamenii nu cresc mari niciodată, doar învață cum să se comporte în public.”

*********

Chiar așa! Dacă Peter Pan a uitat să-și coasă umbra desprinsă, de ce n-ar fi șoriceii personaje principale în Cenușăreasa? Povestea la OCC oricum continuă…. Nu vă irosiți! Merită să veniți!

Dana Macsim

Foto: Irina Epifan

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2018 . Designed by: Livedesign