Bucurestii Vechi si Noi

O altă față a istoriei? Influențe Masonice în Unirea Principatelor sub Al.I.Cuza?

01 februarie 2018 Bucurestii Vechi Si Noi Texte si pretexte

Cu toții, cel puțin cei care am parcurs sistemul de învățământ înainte de ‘89, știm, încă din Abecedar, despre Moș Ion Roată și Cuza Vodă, despre felul în care masele populare au sprijinit, pline de entuziasm, Adunările Ad-hoc care s-au pronunțat pentru Unire și, apoi, Divanurile Ad-hoc care l-au ales pe Cuza Vodă la Iași și apoi la București.

Numai că, pentru a se ajunge la dubla alegere a lui Cuza, trebuiau împăcate interesele divergente ale marilor puteri europene. Imperiul Otoman și Rusia erau stăpâne la gurile Dunării, însă puterile occidentale, Franța și Anglia doreau să aibă acces în zonă, pentru a putea aduce, din Principate, grânele atât de necesare. Așa se face că interesele Sultanului Înaltei Porți să se ciocnească, adesea sângeros, cu cele ale Țarului Rusiei, ale Reginei Victoria a Angliei și cu cele ale Împăratului Franței Napoleon III. Acesta din urmă avea o interesantă poveste personală. Fost ofițer carbonară, el ajunge președintele celei de-a treia Republici Franceze, iar apoi se proclamă Împărat sub numele de Napoleon III.

Întorcându-se la Unirea Principatelor Române, aceasta poate fi privită, în lumina documentelor epocii, și drept rezultatul unui proiect politic inițiat de o elită intelectuală formată din personalități progresiste, în marea lor majoritate francmasoni exilați în Franța după Revoluția din 1848, printre care Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri,
I.C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Ion Heliade Rădulescu, C.A. Rosetti, frații Golescu, Alecu Russo, mulți dintre aceștia au fost inițiați în Loja „Athénée des Étrangers“ sub obediența Marelui Orient al Franței.

Dimensiunea europeană a proiectului de unire a Principatelor și-a avut punctul de sprijin în politica naționalităților promovată de ofițerul carbonar dar și mason Napoleon III devenit împărat al francezilor în 1852. Așa cum preciza Lucian Boia, citându-l pe Louis Girard, Napoleon III ” a fost nașul noii Românii, favorizând unirea Țării Românești și a Moldovei într-un singur stat unitar”.

Politica externă promovată de Napoleon III și proiectul de unificare al Principatelor au dezvoltat o traiectorie comună odată cu Războiul Crimeii, care debutează în 1853 cu ocuparea Principatelor Române de către Rusia și Austria și se încheie la cererea Rusiei în 1856. În urma Războiului Crimeii puterile europene au devenit garantul Principatelor.

Prin Convenția de la Paris din august 1858 se stabilea că Principatele rămâneau separate cu guverne și adunări legislative distincte, fiecare cu un domnitor propriu și sub suzeranitatea ”Maiestății Sale Sultanul”, în ciuda faptului că în 1857 Adunările ad-hoc adoptaseră rezoluții prin care demonstrau dorința de unire a românilor într-un singur stat, România.

Aici, pornind de la afirmațiile lui Radu Comărnescu, se impune a menționa că anularea primelor alegeri obținută de Napoleon III a avut drept consecință intrarea multor patrioţi valahi și moldoveni în divanele ad-hoc. Dintre aceștia, majoritatea erau masoni printre care: fraţii Golescu, Dumitru şi Ion Brătianu, Constantin A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Manolache Costache Epureanu, Moruzi, Constantin Negri, etc. Acționând în Bucureşti, ei rămân într-un contact permanent cu lojile franceze. Este perioada în care experiența „veteranilor” de la 1848 se împletește cu elanul tinerilor iniţiaţi a căror implicare în dificila bătălie electorală ce urma să ducă la alegerea comună al lui Alexandru Ioan Cuza în Moldova şi Țara Românească, a fost decisivă.

Desigur, o mențiune specială este necesară pentru lupta politică dinaintea alegerilor pentru Divanurile Ad-hoc. Caimacul moldovean Vogoride, cu sprijinul Imperiului Otoman, încerca să falsifice alegerile. Tentativa este zadarnică de către chiar soția lui Vogoride, Cocuța Calimachi, unionistă convinsă, care face publice scrisorile incriminatoare. Apariția acestor scrisori în presa internațională ii permite lui Napoleon III să obțină în conclavul puterilor europene anularea alegerilor false.

Dintre masonii veterani ai Revoluției de la 1848, Dimitrie Bolintineanu , care primește la 1 iunie 1857 gradul 3 în loja ”Renegațiunea” din București iar, în același an devine membru fondator al lojii capitulare a Ritului de Memphis ”Steaua Dunării”, Orientul București, folosea în jurnalul „Dâmbovița” terminologia de Principatele Unite încă din luna decembrie 1857.

Foto: www.adevarul.ro

Dacă la acest fapt adăugăm și pe acela în care I. C. Brătianu prezenta în 24 februarie 1848 guvernului provizoriu instalat în Primăria Parisului steagul României viitoare, care atunci era steagul revoluționarilor, rezultat din combinarea steagurilor Moldovei(albastru cu alb) și Țării Românești(roșu cu alb). Dar cum combinarea conducea la steagul Franței s-a folosit galbenul, în locul albului, drept culoare de tranziție, și astfel vedem că steagul României a fluturat pe Primăria Parisului înaintea unirii Principatelor, ca rezultat al voinței naționale a românilor și sprijin al Franței prin politica naționalităților a lui Napoleon III.

Ideea, unui stat puternic, care alături de Polonia, să devină o importantă monarhie fraternă a Franței în Europa Centrală, s-a născut și a evoluat, așa cum precizează Alex Stoenexcu, în francmasonerie . Radu Comănescu apreciază că ”acţiunea masonică pro-unionistă în Principatele Române a fost coordonată de Napoleon al III-lea, fie direct, fie prin reprezentanţi. În Principate a avut două categorii de reprezentanţi: unii oficiali, alţii secreţi”.

Sâmbătă, 24 ianuarie 1859, același A.I. Cuza, care fusese ales la 5 ianuarie 1859 în Moldova este ales în București în calitate de șef de stat al unui teritoriu format din Țara Românească (fără Dobrogea), Moldova fără Basarabia și Bucovina. Apoi, pe 28 ianuarie 1859 a fost publicată în aceiași publicație ”Dâmbovița” lista noului guvern : Ioan A. Filipescu, la Justiție, N. Golescu, „Ministerul din Lăuntru”, Ioan Cantacuzino, „Ministerul Treburilor din Afară”, Dimitrie Brătianu, la Finanțe, Barbu Catargiu, la „Ministerul Controlului”. Guvern majoritar masonic.

Pentru că am amintit de loja Steaua Dunării trebuie să sublinim faptul că la 1 iunie 1859, odată cu alegerea reprezentantului unioniștilor, colonelul Alexandru Ioan Cuza, aceasta se va transforma în Marea Lojă Steaua Dunării, al cărei Mare Maestru a fost ales, se pare, I. C. Brătianu. Diversele scenarii prin care se susținea apartenența la masonerie a lui A.I.Cuza nu se confirmă până în prezent (Horia Nestorescu-Bălcești și acad.Dan Berindei).

Pe fondul cezarismului adoptat de către A.I.Cuza se înființează o Lojă sub obediența Marelui Orient al Franței, dar cu adoptarea ritului de Memphis la 14 iunie 1863 numită Înțelepții din Heliopolis care grupa lideri liberali radicali și moderați, dar și lideri conservatori, în plus în loja sunt atrași o serie de ofițeri din cadrul Armatei, care vor elabora planul de îndepărtare a lui Cuza. Practic nucleul dur al Monstruoasei Coaliții a fost Loja Înțelepții din Heliopolis.

Radu Comănescu citează un document nedatat şi nesemnat, emis de Ministerul francez al Casei imperiale şi al artelor frumoase şi adresat diplomatului valah Ioan Bălăceanu al cărui autor se presupune a fi Alexandre Walewski, celebrul ministru de Externe al lui Napoleon al III-lea, care a condus Ministerul între anii 1860-1863. Documentul include o explicaţie a evenimentelor ce au condus la alegerea lui A.I. Cuza: Ideea de a pune pentru trei sau patru ani un domnitor [hospodar] în fruntea Principatelor vine direct de la împărat.

Iată motivele care i-au sugerat-o. Guvernul francez doreşte cu sinceritate unirea Principatelor sub un prinţ străin; dar această combinaţie n-are nicio şansă de succes, Turcia, Rusia, Anglia şi Austria opunându-se. Singurul mijloc de a atinge mai târziu realizarea dorinţei poporului român este de a adopta astăzi o soluţie provizorie. Numind un domnitor pentru patru ani, chestiunea prinţului străin rămâne în aşteptare; dăm timp Puterilor care resping în acest moment sistemul să cugete mai îndelung şi, probabil, să i se alăture.

Între timp, Unirea Principatelor este menţinută, iar liniştea este asigurată prin dezarmarea ambiţiilor rivale care-şi dispută puterea şi care, în loc de a se uni împotriva unui prinţ ales pe viaţă, se vor mulţumi să-şi amâne speranţele.

Așadar, în afară de neîndoielnica și viguroasa susținere a maselor largi populare, acest proiect național s-a sprijinit pe consensul clasei politice, liberali și conservatori, deopotrivă, și a fost rezultatul unei puternice diplomații secrete căci în alt fel interesele marilor puteri europene ar fi împiedicat Unirea Principatelor.

sursa-http://bucurestifm.ro

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2018 . Designed by: Livedesign