Bucurestii Vechi si Noi

fiindcă sînt strict vegetarian

12 martie 2018 The Hungry Mole Texte si pretexte

Aflîndu-mă-n spatele camionului ăsta și mergînd încet, avui timp să aflu că egzistă și pîine ideală pentru vegetarieni.

Avui timp și să-mi dau seama că, atunci cînd omul cinstit are de-a face cu vegetarianismul, se-ncurcă și se sparie…

… vedeți în poză, unde cei care-au lipit reclama au bramburit-o: „Rețetă bazată pe Principiile Originale enunțate de Sylvester Graham Vegetariene în 1829

Așa că-mi adusăi aminte, odată-n plus, de-nțelepciunea cu care bătrînul Chesterton privea vegetarianismul „de salon” al celor care le dădea mîna s-aleagă ce mănîncă…

„… nu-i chiar așa rău să mănînci verdețuri, atîta timp cît știi ce sînt și le mănînci după pofta inimii.

Cu nobilii, însă, lucrurile stau altfel. Ei n-au fost niciodată nevoiți să ronțăie un morcov sau un cartof fiindcă n-aveau altceva de-ale gurii în casă.

Ei știu că trebuie să mănînci rață pe varză; și cînd devin vegetarieni nu se gîndesc decît la rață fără varză. Știu că se mănîncă homar cu salată; și cînd devin vegetarieni nu se pot gîndi decît la salată fără homar.

Celui dintre ei căruia nu-i place să mănînce carne, nu-i place, de fapt, să mănînce nimic.”

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2018 . Designed by: Livedesign