Bucurestii Vechi si Noi

Introducere în istoria artei: Antichitate, Renaştere, Modernitate

08 martie 2018 Andrei Slavuteanul Semnalari Culturale
curs istoria artei

Impresionism, Cubism sau Art Nouveau? În ce curent se înscrie pictorul tău preferat? Avem o veste bună pentru tine! Dacă vrei să te orientezi mai bine prin mulțimea de stiluri și perioade artistice: din 15 martie, la Fundația Calea Victoriei, începe un Curs de Introducere în Istoria Artei.

Completează-ți educația vizuală și află detalii relevante despre cele mai importante tablouri din istoria artei europene și viața pictorilor care le-au creat.

Cosmin Ungureanu, istoric de artă și referent la Muzeul Național de Artă al României, îți explică, la cele 8 întâlniri ale cursului, de ce este atât de apreciată ceramica grecească, care e diferența între stilurile romanic și gotic, care sunt schimbările majore aduse de artiștii Renașterii, ce este de apreciat în arta barocă și în ce constă farmecul lucrărilor futuriste.

La finalul cursului, vei ști să analizezi cu un ochi antrenat o operă de artă și să identifici curentul din care face parte.

Michelangelo, da Vinci, Velasquez, Rembrandt, Tintoretto, Monet, Degas, Matisse sau Rousseau sunt doar câțiva dintre pictorii ale căror capodopere vor fi analizate.

Cursul de istoria arte are loc la sediul fundației, în fiecare seară de joi, începând din 15 martie, de la 19.00. Te poți înscrie și poți afla mai multe detalii pe www.victoriei.ro sau la adresa contact@victoriei.ro.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2018 . Designed by: Livedesign