Bucurestii Vechi si Noi

INTERVIU | Elena Chiriţă: ,,Pentru mine, baletul a devenit un stil de viaţă.’’

04 aprilie 2018 Bucurestii Vechi Si Noi Semnalari Culturale

După repetiţiile pentru noul spectacol ,,Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici’’, care va avea premierea pe 20 aprilie, m-am întălnit cu Elena Chiriţa. Balerina o va interpreta pe mama vitregă, pentru prima dată într-un rol negativ.

Face balet de mică, pot spune că de la vârsta la care toate fetiţele visează sa devină balerine, Elena şi-a dus visul mai departe şi acum o puteţi vedea pe scena Operei Comice pentru Copii (OCC).

Care au fost primii pași către drumul artistic?

Primele spectacole de dans am început să le dau la vârsta de 1 an, când încă nu mergeam, însa grija mea la tăierea de moț a fost să dansez. Mai apoi la vârsta de 4 ani eram în fața Teatrului Dramatic din Galați cu tatăl meu și m-a văzut domnul Rusalin Vlaicu, balerin și director, la vremea aceea, al școlii Populare din Galați şi i-a propus tatălui meu să mă aducă la cursurile dânsului de balet. Mi-a plăcut foarte mult, după am avut norocul să lucrez cu Anne Marie Vretos, fostă prim-balerină la Opera Naţională, care mi-a rămas profesoară până acum de curând. În clasa a V-a am vrut să dau la liceul de arte din Galaţi, dar nu aveau clasă pentru vârsta mea şi astfel m-am hotărât să plec la București la liceul de coregrafie ,,Floria Capsali’’, am dat probele și le-am luat. În clasa a VI-a eram singură aici, la liceul de coregrafie, am stat la cămin, a fost greu la început.

Cum a fost perioada liceului?

A fost una dintre cele mai frumoase perioade, într-adevăr munceam foarte mult şi aveam un program încărcat. Am primit o bursă la Teatro alla Scala din Milano şi un an am studiat acolo, a fost o experiență foarte bună pentru mine, să ies cumva din branșa asta, să am posibilitatea să fac comparație. Profesorii de acolo sunt total altfel, au altă mentalitate, nu există preferați sau dacă există nu lasă să se vadă acest lucru, se ocupă de fiecare elev în mod egal. Se lucrează la alt nivel acolo, au foarte multe ore de duet, care sunt foarte importante, pentru că dacă nu faci duet, la un moment dat, termini liceul, ajungi într-un teatru şi trebuie să dansezi cu un partener/parteneră și nu știi cum să o ridici, cum să faci prize şi piruete. Au tot felul de clase: de ritmică – foarte importantă pentru urechea muzicală, dans modern – e total diferit de ce se predă în liceele din România, până să merg acolo mie nu îmi plăcea dansul modern, dar când am învățat ce este cu adevărat mi-am schimbat percepția.

Te-ai gândit să te muţi acolo?

Nu, oamenii de acolo sunt foarte naţionalişti. Te apreciează că eşti bun, muncitor şi ai voinţă, dar îi preferă pe ai lor. La noi situaţia este uşor diferită, noi oferim şanse tuturor, indiferent de naţionalitate.

 Cum a început povestea ta la Opera Comică pentru Copii?

Ajunsesem într-o perioadă în care chiar nu făceam nimic. Eu am predat o perioadă lungă de timp la Casa de Balet, mi-am dat demisia pentru că simțeam nevoia să mai dansez. Mi-a plăcut foarte mult să predau şi să lucrez cu copiii, dar îmi doream să profesez. La câteva zile după demisie m-a sunat fosta mea colegă de liceu, Sabina Chirilă şi mi-a propus să colaborez cu OCC, pentru două spectacole şi pentru un turneu la Arad. Am acceptat, am învățat ,,Hansel şi Gratel’’, a fost primul meu spectacol în care am dansat şi ,,Fetiţa cu Chibrituri’’, am avut doar două săptămâni la dispoziție să învăț ambele spectacole, iar eu aveam o pauză lungă în spate, de trei ani. Am plecat la Arad, am dat spectacole şi după turneu mi-am dat seama că mi-aş dori să fac parte din echipa lor, am dat o audiție şi aşa am ajuns la OCC.

Opera Comică pentru Copii are parte de cel mai sincer şi călduros public, cum este să te adresezi copiilor?

Este greu, pe copil nu îl interesează tehnica dansului, pe el îl interesează ce îi transmiți și îl interesează să înțeleagă spectacolul. Am văzut foarte mulți copii care au plecat fericiți că au înțeles ce s-a întâmplat, dar și copii care nu au înțeles mesajul și povestea unui spectacol.

Ce înseamnă pentru tine baletul?

Pentru mine, baletul a devenit un stil de viaţă.

Crezi că ai putea să renunți vreodată la ce faci acum?

 Nu, niciodată, îmi place prea mult. Stăteam și mă gândeam dacă mi s-ar întâmpla ceva și nu aș mai putea să dansez, nu prea știu ce aș face. Probabil, m-aș axa pe predat, ajutor de coregraf, coregraf, dar nu aș putea să ies din lumea asta.

Ai o pasiune ieșită din comun, cum ai descoperit-o?

Pasiunea cu mașina a venit odată cu permisul. Eram acasă, în Galați și un prieten m-a întrebat ce motor am la mașină, iar eu nu știam, în secunda aia mi-a fost atât de rușine încât îmi venea să intru în pământ. De atunci am început să mă interesez și așa a pornit toată pasiunea asta. Mi-am schimbat mașina și am început să o transform. Particip și la evenimente de Expo, unele evenimente sunt caritabile. Lumea asta este fantastică, suntem ca o familie.

În noul spectacol, care va avea premiera pe 20 aprilie, ,,Albă ca Zăpada şi cel şapte pitici’’ ai un rol negativ, mama vitregă… .

Da, este primul spectacol în care joc rolul negativ, este o premieră şi pentru mine. Bănuiesc că toată lumea ştie povestea ,,Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici’’, o să fie un spectacol fantastic din toate punctele de vedere: coregrafic, costume, decor. Coregrafic este destul de greu, este ceva diferit şi pentru noi, dar nu imposibil. Nu pot să vă dezvălui mai multe deoarece aş strica farmecul spectacolului, aşa că vă aştept cu drag!

Cum percep copiii personajele negative?

În general, copiii nu prea ţin cu personajele negative. Sunt foarte curioasă de reacţia lor la Turul din Spatele Cortinei, după premierea ,,Albei ca Zăpada şi cel şapte pitici’’, unde sigur o să rămână şi personajul negativ, dar nu cred că este atât de iubit ca personajul pozitiv.

Descrie-mi în câteva cuvinte Opera Comică pentru Copii.

Familie, prietenie, comunicare. Am tot respectul pentru toată echipa, pentru că facem atât de multe lucruri pentru cei mici. Mă bucur nespus să fac parte din acestă echipă.

Interviu realizat de: Andrada Popa

Foto: Arhivă personală

 

 

 

 

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2018 . Designed by: Livedesign