Putem zice, fără să greșim prea tare, că avem deja doi ani în care noile administrații locale din sectoarele bucureștene au avut cum să probeze ce, cum și cît pot.
E de rău. Nimic e cuvîntul.
Putem zice că, cel mult, au menținut ceva.
Atîta au putut: atîta au putut și-n sectorul 1, și-n 2, și-n 6. S-au ținut de ce făceau, de ce știau, fie că era bine, fie că nu!
Și-n sectorul 3 s-a menținut, nu putem zice că s-a petrecut ceva extraordinar în plus; noroc că deja Robert ședea bine.
Și-n 4 primarul cel nou avea din ce să se-ajute, în ceea ce s-a apucat să facă; cu toate ale sale, Piedone schimbase destule.
În sectorul 5 – Doamne păzește! – nimeni nu știe dacă primarul nostru face ceva: poate o face; noi nu vedem – nu știm! – nu aflăm nimic.
Și dacă noi – oamenii – nu simțim că se face nimic, înseamă că nu se face nimic.
Degeaba aflăm din cînd în cînd de la televizor despre planuri, proiecte, despre idei, despre cît de greu e să se-apuce de treabă!
… Idei!!!
Idei să facem în sectorul 5 linii de tramvai înierbate: dar ce ne oprește ca pînă le-om face măcar să le ținem curate, să strîngem gunoaiele strînse?
Trăim cu ideile lor – dar trăim în mizeria noastră.
… Idei!!! Nu mai vrea nimeni idei!
