Bucurestii Vechi si Noi

prin fundături

09 iulie 2018 The Hungry Mole Bucurestii vechi

de Ando și HM

Ne cam pregătim să ne luăm tălpășița din zona distrusă de Ceaușescu între piețele Unirii și Alba Iulia. Mai avem, însă, o fundătură de bifat: Clucereasa Maria.

O găsim prin cvartalul adiacent Teatrului Evreiesc, rămas cumva în picioare pe sfîrșit de ani ’80. Bloculețele – din păcate părăginite – fac dovada stilului zonei. Clucereasa Maria a fost mereu fundătură, dar odată cu prefacerile ceaușiste a primit o deschidere mititică spre noua arteră largă numită Sfînta Vineri.

 

La doi pași de această fundătură, i se găsea o pereche numită Olteni; a dispărut după Revoluție, odată cu-nceperea construirii unei biserici noi, în locul celei demolate de la Sfînta Vineri.

Schimbăm binișor zona! Ajungem iar între Grivița și 1 Mai. Mai jos de vechea Cuțaridă, din strada Lainici te poți băga pe fundătura Lotru: ea se-oprește-ndărătul blocurilor ce bordează Calea Griviței.

Mai trecem la socoteală vreo două curți-intrări care ne-au sărit în ochi; una pe strada Jules Michelet – stradă care-i ea însăși închisă traficului, întrucît are ghinionul să adăpostească ambasada Marii Britanii…

… și cealaltă găsită pe strada Răspîntiilor.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2018 . Designed by: Livedesign