un trotuar infect în fața ambasadei Marii Britanii

… după cum se știe, strada Jules Michelet este închisă traficului auto public, deoarece aici se află ambasada Marii Britanii. Să fie mai bine de 15 ani de cînd nu se poate circula – bucureștenii au înghițit-o și pe asta.

În general, bucureștenii înghit multe. Numai cine nu vrea, nu-și închide stradă – minister, patriarhie, procuratură, primărie și așa mai departe.

Pe lîngă faptul că strada-i închisă, bucureștenii trebuie să-nghită și mizeria din fața ambasadei.

Trotuarul din dreptul ei, pe care nu se poate circula nici pietonal, este plin – cu adevărat plin! – de buruieni: una din cele mai deplorabile imagini pe care le-am văzut în Capitală anul ăsta. Ziceam că le-am văzut pe toate, dar asta e prea de tot.

Fotografiatul este oprit, așa că n-am cum să vă arăt.

Mie-n general îmi plac ambasadorii – cînd îi văd cum se-apucă să-nțeleagă Țara, să-i prindă limba și obiceiurile. În cazul ăsta însă cred că britanicii s-au integrat mult prea bine-n spiritul Capitalei noastre.