Bucurestii Vechi si Noi

În Rahova cel mai mult se iubesc porumbeii

22 octombrie 2018 Dumitru Alexandru Filimon Bucurestii in istorie, Semnalari Culturale

Prin Rahova într-un pom se cuibăresc, printre ramuri vascularizate, porumbei ce se iubesc în văzul lumii tăind văzduhul cu bataia unor aripi subțiri, dar sigure. Se urmăresc cu atenție unul pe altul, călcându-și peste orgolii fără orologii și ambalând patosul, pentru a-și consuma preludiul, pentru a se înfructa din naturalul unei expediții banale, poate sezoniere, în lumea amorului păsăresc urban.

De multe ori fericirea se ascunde în spatele unei uși, aș îndrăzni să spun și în spatele unei ferestre, amintind de prietenii noștri înaripați ce sunt făcuți proști pe la toate colțurile patriei sau tributari unanimi ai hip-hop-ului datorită datului din cap. Sunt neamurile păsărești care sunt văzute mai mult ca ciulamale(adică cu potențial de ciulama) și nu ca specii superioare în ale amorului. Judecând după sunetele ce se aud la ferești ai spune că ne fac în ciudată pentru nereușita zilelor noastre de a face mai puțin sex decât animalele. Poate vor să ne invite într-un hedonism originar care ne scapă astăzi. Din păcate nu ne rămâne decât să degustăm o cafea cu ciulamele orgiastice pe pervazul nostru. Ne gândim, dar nu verbalizăm: măcar ele să facă sex, noi ciulama.

Îi privesc la geam la o cafea târzie cum murmură puternic sunetul lor de flirt, de expozițiune onomatopeică în stare să trezească resursele de amor ale femelei înfofolite ce tot stă cu ochii pe alt copac. Se lasă greu! Totuși să colinde un alt ram când îl are pe Ciulamel lângă ea în proximitate, nu pare foarte înțelept, chiar și pentru neamul păsăresc. E un joc frumos cum se împerechează ei pe la geamuri, pe la fereștri fără să poarte cu ei ideologii, preconcepții și falsitate. Recunosc, uneori un porumbel cântă fals, dar este taxat imediat.

Singurătatea este prețul său pe o ramură. Nu este nimic mai trist decât să observi singurătatea porumbelului. Dacă el este singur într-un univers preponderent firesc instinctual atunci omul ieșit de multe ori din orbita firescului, nu mai are nici o șansă. Mă gândesc la o poezie:

”Un ciulamel voia să-și împartă ramul,

Ciulamela lui căuta copac cu anul,

Și cum n-a mai avut cui cânta,

S-a făcut singur ciulama”

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign