Puține seturi de imagini istorice din București sînt atît de pline de căldură ca cele ale lui Robert Janak. Găsim un București dulce, cuminte, drăguț – așa cum ne place să-l știm și să credem că era cu juma’ de veac în urmă.
Așa cum am mai făcut-o cu poze de Șerban Lăcrițeanu și Iliaș Duțescu, pornim să scoatem mici înțelesuri și din pozele lăsate de Janak. Să nu rîdeți: chiar sînt mici; detalii; dar le luăm la puricat cu drag – merită.
Cît de bine-i prinsă atmosfera de bulevard a Bulevardului! Oameni în sus, oameni în jos – căci Bucureștiul a fost mereu un oraș aglomerat, cu oameni pe stradă; ghicim mai în spate, pe gardul metalic ce mărginea trotuarul, e montat un șir de jardiniere care-mbogățea aspectul general al străzii: cînd erau pline de flori, se vedea și mai frumos!
Mai departe, o bucată dintr-o clădire dispărută la Cutremur. Pe locul ei, după ce a rămas doar un scuar generos, s-a construit la-nceput de ani ’90, clădirea „Bancorex”…
Ne place mult de tot gărduțul terasei, ne place cum și el e-mbogățit cu jardinierele cu flori. În poza următoare, mai avem unul.
Sîntem vizavi de Gară; privirea fuge ba la chioșcul de sticlă al stației Peco, ba la cisterna de alimentare, ba la felinarul modern bucureștean, dar și la mulțimea de navete cu sticle. Vinul se transporta cu navete de lemn, greoaie, dar trainice; berea și sucurile veneau cu navetele de plastic. Căruțul de transport pare greu de împins…
În poza următoare rămînem în zonă: schimbăm unghiul, dar păstrăm specificul – alte navete; de astă dată vedem cum cele de fructe erau mai ușoare, făcute din șipci mai subțiri. La legume se foloseau deja navete din plastic.
Comerțul stradal, în continuare – vedem încă două căruțuri cu ocazia asta; tot oamenii le trăgeau și pe-astea. Alte navete și aici, mai maricele.
Pe Calea Victoriei colț cu Sevastopol, o tanti împinge un alt căruț – pare gol, dar tot vedem că se opintește oleacă.
Rămînem pe roate… iată un căruț-mosor pe care se-nfășurau furtunurile de cauciuc folosite la udatul spațiilor verzi. Pe-atunci, furtunurile astea erau groaznic de grele și de dificil de mînuit.
Vedem cît de multe femei făceau munci fizice și cum anumite ocupații le erau predestinate. Iată-le împingînd și cărucioare-pubele, cu tîrnurile lor mari…
Spre Rosetti, în spatele lor, oare trece un troleu TV articulat? – trebuie să fi fost un experiment al I.T.B., aidoma autobuzelor Škoda RTO cu burduf care au cam dat chix. Oricum, ajunși aici, să ne uităm înc-o dată la poze, fiindcă ne apar și cîteva dubițe frumușele.
De-ajuns cu tomberoanele – iată unul veritabil pe trotuar, și gata…
Și o privire-n sus, la felinarul stradal agățat de fire, folosit pe străzile unde era mai simplu să fie doar un rînd de lumini, pe mijloc.
Remarcăm niște felinare de peluză elegante, de-a căror existență uitasem.
Remarcăm, mai jos, proiectoarele menite să puie-n valoare noaptea statuia Tătucului și nu trecem cu vederea nici semnele de circulație luminoase, casetate frumos, cu geam de sticlă.
Nici „morcovii” de balizaj nu erau de lepădat! Peste o vreme urmau să fie-nlocuiți cu unii din plastic, de asemenea luminoși.
Vedem mai jos că vechi îs toate – metehnele bucureștene, mai ales. Pe nou-tăiata „Magistrală”, la nici cinci ani de la inaugurare, găseam deja semne de decădere: borduri lăsate, buruieniș, trotuarul spart pentru niscai lucrări ulterioare de care pesemne se uitase la vremea lor potrivită; cît despre felu-n care se parca și atunci… ce să mai zicem noi acum?
Dacă pomenirăm de lucrări edilitare, să bifăm și utilajul antediluvian de topit asfaltul.
Cîte povești mici am găsit și de data asta!
