Bucurestii Vechi si Noi

TUR: O zi în București

18 octombrie 2018 Andrei Popescu Semnalari Culturale

Vă invit la un tur special din seria O zi în București, ocazia perfectă de a descoperi orașul. O zi în București este pentru cei care sunt interesați de a descoperi orașul real din spatele pliantelor turistice, a miturilor și preconcepțiilor. Turul este un eveniment special pentru a vedea Bucureștiul din postura de turist într-un grup privat, un turist care cunoaște unele locuri din oraș și vrea să descopere lucruri noi.

Traseul este special conceput să te poarte prin istoria modernă a Bucureștiului. Ne vom plimba prin secolul 19 în zona Filaret și Belle Epoque-ul bucureștean cu zonele tradiționale și arhitectura specială. Zona străzilor cu denumire de Capitale am ales-o pentru a vedea cum se trăia în perioada interbelică, într-o parcelare liniștită cu un mix arhitectural extraordinar de neo-româneasc, art-deco și modernism. Următoarea oprire o vom face în anii 50 la Casa Scânteii (actuala Casa Presei libere) pentru a descoperi arhitectura clasică din perioada comunistă. Modernismul socialist va reprezenta următoarea oprire chiar în cartierul Pajura. Modificările anilor 70 le vom descoperi pe două artere Banu Manta și Titulescu, iar continuarea descrierilor postmoderniste ne vor purta către punctul final al anilor 80 în Piața Unirii.

Ne vom plimba prin cele șase zone distincte ale Bucureștiului, urmând un parcurs istoric: secolul 19 și Belle Epoque, interbelic, perioada comunistă cu anii 50, 60, 70 și 80.  Vom vorbi despre arhitectura fiecărei perioade, despre transformările generale ale orașului, despre viața în diferitele epoci și legături cu situația europeană din vremurile respective. Punem totul în context pentru a avea o imagine cât mai completă a evoluției orașului București. Pentru că zonele sunt la distanță mare în oraș, vom folosi și un microbuz/van pentru transfer între aceste puncte. Turul este gândit pentru un grup privat de max. 15 persoane pentru o experiență cât mai plăcută. Pe întregul traseu am pregătit materiale, planuri, schițe, poze și explicații pentru tot ce cred că trebuie văzut pentru a înțelege mai bine Bucureștiul.

Dacă ești gata pentru o plimbare interesantă printr-un București fascinant te aștept la turul O zi în București!


Înscrierile pentru turul O zi în București se fac doar prin completarea datelor aici. După trimiterea mesajului veți primi confirmarea de înscriere și alte informații pe emailul dvs.



Înscrierile pentru turul O zi în București se fac doar prin completarea datelor aici. După trimiterea mesajului veți primi confirmarea de înscriere și alte informații pe emailul dvs.


Vă aştept pe Plimbări Urbane pentru a descoperi evenimentele care încearcă să vă arate chiar în stradă cum s-a dezvoltat Bucureştiul. Veți putea vedea pe o tabletă imagini de epocă, planuri vechi şi noi, schițe, astfel încât să aveți o imagine completă a Bucureştiului şi transformărilor sale succesive.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign