Bucurestii Vechi si Noi

Terminal Multimodal din București -e gol!

24 noiembrie 2018 Bucurestii Vechi Si Noi Bucurestii noi
Am spus și am scris de nenumărate ori că măsurile privind problema traficului nu vor da rezultate dacă sunt luate disparat, ci doar dacă sunt implementate într-un mod coordonat, ca o strategie pentru asigurarea unei mobilități durabile – adică reducerea congestiei traficului, scăderea poluării aerului etc. Spre pildă, mărirea tarifelor de parcare în centrul Capitalei este o măsură justă, dar neînsoțită de interzicerea și sancționare drastică a parcării pe trotuare și pe bandă întâi a carosabilului, nu a dus la scăderea traficului auto din zona centrală. Tot astfel, parcările de tip park&ride, sau de descurajare, nu vor da rezultatele scontate, dacă nu sunt însoțite de taxarea accesului cu mașina în zona centrală a orașului.
Și, iată, că am avut, din nou, dreptate. Săptămâna trecută, mai precis pe 12 noiembrie, se deschidea publicului Terminalul Internodal Străulești, o investiție a Metrorex. Pentru prima dată, în Capitală, acest terminal îmbină 650 de locuri de parcare cu accesul facil atât la transportul subteran, cât și la cel de suprafață.
Navetiștii care vin cu mașinile în București dinspre nord, de la Târgoviște, Ploiești, Mogoșoaia, Buftea etc. pot utiliza parcarea de la stația de metrou Străulești, lăsând mașinile  la intrarea în Capitală pentru a se deplasa cu transportul public prin subteran. Tariful este de numai 1 RON/oră, mult mai ieftin decât cel al parcărilor din centru, care pot ajunge și la 10 lei/oră.
Călătorii au acces la rețeaua de magistrală M4, putând trece pe magistrala M1, la stația Basarab, și, apoi, pe magistrala M2, la stația Piața Victoriei.
Tot din terminalul multimodal Străulești cei care își lasă mașinile la intrarea în Capitală au acces si la transportul public de suprafață, autobuze și troleibuze.
Construirea primului Terminal Multimodal din București ar putea constitui o gură de oxigen pentru una dintre cele mai aglomerate intrări  în București. Park&ride-ul  Străulești ar trebui să contribuie la ameliorarea situației de criză din zona Podului Constanța, unde se întâlnesc fluxurile de trafic de pe patru artere majore de intrare și ieșire din oraș, Bulevardul Bucureștii Noi, Șoseaua  Chitilei, Calea Griviței și Bulevardul Ion Mihalache. Aceste fluxuri masive de trafic sunt gâtuite la trecerea prin pasajul rutier de sub Podul Constanța, care are doar două benzi înguste pe fiecare sens.

Prin reducerea fluxului de trafic ce intră zilnic în București dinspre nord, locuitorii zonei Bucureștii Noi-Calea Griviței-Ion Mihalache ar fi putut spera într-o îmbunătățire a calității aerului, extrem de poluat, mai ales la orele de vârf de dimineața și seara.

Construcția Depoului si Terminalului Multimodal Străulești a fost finanțată de la bugetul de stat și a costat aproximativ 363 milioane RON cu TVA, adică 78 milioane de euro, sumă ce  include și amenajările de suprafață.

Numai că cele 650 de locuri de parcare supraterane, pe trei niveluri, stau goale aproape în totalitate. În ciuda tarifului de numai 0,21 eurocenți/oră și a facilităților de transport public sub și suprateran la care pot avea acces în mod civilizat, șoferii care intră în București pe DN1A, de care Terminalul Multimodal Străulești este foarte aproape, nu doresc să își lase mașinile la intrarea în oraș. Ei par să prefere transportului public ambuteiajul crâncen care se formează la Podul Constanța , în fiecare dimineață, după ora 07:30 și după-amiaza, după orele 17:00, și până pe la orele 20:00.
Iată că se repetă scenariul de la Universitate, unde, deși parcările subterane oferă 1394 de locuri, în total cea de la Universitate și cea de la Inter, șoferii preferau să se înghesuie la străzile adiacente, parcând chiar și la al doilea rând. Problema a fost rezolvată parțial prin mărirea tarifelor de parcare la suprafață. Dar, numai PARȚIAL, deoarece mulți șoferi aleg să parcheze neregulamentar pe trotuare sau pe banda întâi sau să plătească mai puțin, dar fără chitanță, pentru a parca în parcările de suprafață ale Municipalității.

În acest context, devine foarte clar faptul că și dacă Primăria Capitalei ar reuși să construiască, într-o epocă istorică apropiată, parcările de tip park&fixe de la Pantelimon, Theodor Pallady și Băneasa, precum și pe cele subterane din zona centrală, de la Edgar Quinet, piețele Dorobanți, Constituției,, Lahovary, Cantacuzino și de la Sala Palatului, nu s-ar rezolva problema traficului. Fără implementarea unui sistem de măsuri incluzând taxarea accesului în centrul orașului cu mașina, interzicerea parcării gratuite pe trotuare și pe bandă întâi etc aceste investiții ar rămâne la fel de nefolositoare precum park&fixe Străulești.

Terminalul multimodal Străulești are un regim de înălțime P+3 etaje și este alcătuit dintr-un parcaj pentru 660 de autovehicule, sală de așteptare pentru călătorii transportului public orășenesc si interurban si autogară cu 11 locuri de parcare.

Terminalul este dotat cu lifturi de acces în parcajul suprateran precum și cu acces direct către stația de metrou Străulești prin intermediul unei galerii subterane dotate cu trotuare mobile si luminatoare ce oferă lumina naturală.

Depoul Străulești are o suprafață de 11.000 mp si 13 linii, unde pot fi garate sau reparate in acelasi timp 7 trenuri. În cadrul aceluiași proiect au fost amenajate spații verzi adiacente drumurilor de acces dar și un teren de sport.

În cadrul depoului au fost prevăzute spațiile necesare atelierelor de întreținere a materialului rulant, dormitoare cu lumină naturală, precum și dotările și echipamentele tehnice necesare întreținerii trenurilor de metrou – strung, vinciuri, poduri rulante, canale de revizie, stație de spălare, etc.

Galeria de legătură cuprinde zona de schimbătoare de cale care fac posibile diverse manevre de acces către fiecare linie a depoului, cum sunt manevrele de intrare si ieșire de la liniile de parcare, manevra pentru operatiay de spălare sau manevra pentru operația de strunjire a roților.

Extinderea ariei metropolitane a Municipiului Bucuresti prin intermediul Liniei de metrou Magistrala 4. Racordul 2. Secțiunea Parc Bazilescu (PS Zarea) – Străulești și a Terminalului Multimodal poate ajuta la fluidizarea traficului de suprafață care intră în București dinspre localitățile învecinate precum Mogosoaia și Buftea, unde se constată o creștere semnificativă a populației, cât și din localități mai îndepărtate, precum Târgoviște.

sursa-bucurestifm.ro

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2018 . Designed by: Livedesign