Bucurestii Vechi si Noi

Târgul de Crăciun Bucureşti se deschide vineri; la ora 19,00 se va aprinde iluminatul festiv de sărbători

29 noiembrie 2018 Bucurestii Vechi Si Noi Bucurestii noi

Primăria Capitalei dă startul sărbătorilor de iarnă vineri, când urmează să se deschidă, în Piaţa Constituţiei, Târgul de Crăciun, iar de la ora 19,00 se va aprinde iluminatul festiv, informează un comunicat de presă transmis marţi, AGERPRES, de municipalitate.

Târgul va fi deschis până pe 26 decembrie. Vizitatorii se vor putea bucura de concerte şi spectacole, de un târg tradiţional cu decoraţiuni şi produse de sezon, o zonă gastronomică unde pot degusta preparate româneşti autentice, precum şi de un brad de Crăciun înalt de 30 de metri.

„La Târgul de Crăciun al Capitalei, bucureştenii şi turiştii care se află în căutarea unor cadouri inedite pentru cei dragi sau a unor produse tradiţionale româneşti vor fi întâmpinaţi zilnic cu o varietate de produse: de la ornamente specifice sărbătorilor de iarnă, jucării, accesorii, ii, costume populare, produse naturale de îngrijire, până la produse şi preparate realizate după reţete tradiţionale româneşti: prăjituri de casă, cozonaci, dulceţuri, poale-n brâu, plăcinte, sarmale, mămăligă, cârnaţi, murături, vin fiert, zacuscă, brânzeturi”, se arată în comunicatul citat.

Scena Târgului de Crăciun va găzdui şi în acest an nume sonore din ţară, pornind de la coruri prestigioase, orchestre, grupuri de colindători, interpreţi de muzică populară, ansambluri de datini şi obiceiuri, cântăreţi folk, până la trupe rock şi pop, printre aceştia numărându-se Loredana & Banda Agurida, Andra, Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Paula Seling, Nico, Andreea Bănică, Marcel Pavel, Phoenix, Vunk, Bere Gratis, Direcţia 5, Viţa de Vie, Tolouse Lautrec, byron, Voltaj, Proconsul, Ştefan Hruşcă, Ducu Bertzi, Fuego, Damian Drăghici & Friends, Bosquito, Ovidiu Komornyik, Cargo, Corul de copii Radio, Mioara Velicu, Irina Loghin, Grigore Leşe, Gheorghe Turda.

„Un program artistic inedit are loc de Ziua Naţională a României, pe 1 Decembrie, începând cu ora 18,30, când pe scena Târgului de Crăciun Bucureşti vor concerta: Orchestra Naţională ‘Valahia’ a Primăriei Capitalei, condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă şi vedete de muzică populară, urmaţi de un spectacol special dedicat Zilei Naţionale – ‘Unirea, Visul unei Naţiuni’: Nicolae Furdui Iancu şi Grupul „Crai Nou”, Paula Seling, Proiect K1, Iuliana Tudor, Tuan, Daniel Lazăr, Vlad Rădescu, Sorin Francu, Victoria Cociaş”, precizează sursa citată.

Alte atracţii la târg sunt un patinoar în aer liber, carusel pentru copii, o scenă cu figurine care redă naşterea lui Isus, Casa lui Moş Crăciun, ateliere creative, dar şi spectacole de magie.

„Moşul şi-a anunţat sosirea din acest an la Târgul de Crăciun Bucureşti pe data de 14 decembrie şi îi aşteaptă pe copii să îl viziteze în fiecare zi, până pe 24 decembrie, în intervalele orare 11,00 – 13,00 şi 17,00 – 22,00”, informează organizatorii.

Accesul la toate activităţile din cadrul evenimentului este gratuit. AGERPRES

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2018 . Designed by: Livedesign