Bucurestii Vechi si Noi

De sărbători, un spectacol-cadou de la Opera Comică pentru Copii pentru toate gusturile

05 decembrie 2018 Bucurestii Vechi Si Noi Semnalari Culturale

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Opera Comică pentru Copii (OCC) a oferit marți, 4 decembrie, un cadou pentru toate gusturile miilor de spectatori de la Sala Polivalentă din capitală. Cele mai frumoase cadouri sunt acelea care conțin o varietate de obiecte din care putem să ne alegem ce ne place mai mult, de aceea Opera Comică pentru Copii a ales ca spectacolul devenit deja tradiție, „Poveste de Crăciun”, să conțină și anul acesta muzică de calitate pentru toți. Familii întregi, grupuri de prieteni, copii de toate vârstele au avut parte de un show adevărat, din care și-au putut selecta fragmentele cele mai frumoase.

Cei care iubesc opera și baletul s-au reîntâlnit cu Motanul încălțat din opera care-i poartă numele, compusă de Cornel Trăilescu, premieră recentă a Operei Comice pentru Copii, cu Papageno și Papagena din opera „Flautul fermecat” de Wolfgang Amadeus Mozart, au vizionat fragmente din baletul „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski în interpretarea soliștilor și ansamblului OCC. Le-au fost alături și doi invitați speciali, unii dintre cei mai talentați balerini români de astăzi, Cristina Dijmaru și Ovidiu Matei Iancu, care au dansat și Adagio din „Don Quijote” de Ludwig Minkus. Cei care apreciază opereta românească s-au bucurat să asculte Corul „Haideți, haideți” și finalul celei mai frumoase creații românești de gen, „Crai nou” de Ciprian Porumbescu, iar fanii musicalului au ascultat celebrul song „Do, re, mi” din „Sunetul muzicii” de Richard Rodgers în interpretarea Oanei Șerban și a copiilor din spectacolul Operei Comice pentru Copii.

Un moment special al spectacolului „Poveste de Crăciun” a fost piesa „Impossible dream” din musicalul „Omul din La Mancha” de Mitch Leigh în interpretarea unei mari doamne a operei românești și internaționale, soprana Felicia Filip. Vocea sa caldă, completată de vocile soliștilor Operei Comice pentru Copii care au alcătuit corul a pătruns până în adâncul sufletelor celor din sală, cu mesajul de încredere și speranță în viață pe care numai marii artiști îl pot reda publicului.

Spectacolul a fost completat de piese îndrăgite de public din zona pop-rock, printre invitați aflându-se trupa Vunk, Zoli Toth și tobele sale, duo-ul de succes alcătuit din Cleopatra și Pavel Stratan, supriza serii fiind prestația fetiței Angela Gheorghiu, câștigătoare a unui concurs internațional de muzică de la Kiev, tânără interpretă de muzică ușoară. La toate aceste cadouri minunate s-a adăugat piesa „You raise me up” interpretată de soliștii OCC Bogdan Lupea, Andrei Mihalcea, Daniel Pascariu și numărul de magie al lui Bogdan Muntean, magicianul Operei Comice pentru Copii, care poate fi urmărit în spectacolul „Directorul de teatru” de W.A. Mozart de la OCC.

Și pentru că suntem în apropierea Crăciunului, din cadourile pregătite la spectacolul „Poveste de Crăciun” nu puteau lipsi două pachete mari de colinde. Moș Nicolae și Moș Crăciun au fost invocați de glasurile copiilor de la Corurile Cantus Mundi, proiect al Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” care are drept scop educația muzicală în școală prin înființarea de coruri de copii. Al doilea pachet de colinde a fost livrat de către soliștii Operei Comice pentru Copii și orchestra teatrului, care au prezentat muzică tradițională de sezon. Încă o dată, cu aportul prețios al vocii sopranei Felicia Filip, corul soliștilor a interpretat celebrul „Noël” de Adolphe Charles Adam. Orchestra Operei Comice pentru Copii, în variantă completată de band, a acompaniat toate aceste cadouri sub bagheta dirijorilor Alexandru Ilie și Gheorghe Iliuță, redând perfect ritmurile și atmosfera sărbătorilor de iarnă.

Spectacolul „Poveste de Crăciun”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu,  a fost un show de excepție, alcătuit din lucrări muzicale pentru toate gusturile, un cadou pregătit cu suflet de artiști valoroși pentru toți cei din sală, indiferent de vârstă. Proiecții, lumini, un decor de poveste, eleganță și bucuria de a trăi împreună cu spectatorii frumusețea sărbătorilor de iarnă sunt doar câteva dintre calitățile acestei producții de zile mari.

 

Articol realizat de Iulia Toea Mureşan

Foto Facebook Opera Comică pentru Copii

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2018 . Designed by: Livedesign