Bucurestii Vechi si Noi

Utopii literare despre Europa

31 decembrie 2018 Dumitru Alexandru Filimon Istorie, Semnalari Culturale

Toamna curgea în oameni cu un galben astmatic molipsitor. Se scruta de culori toamna prin oameni și noi simțeam cum foșnetul unui anotimp ne apropie într-un dans al simțurilor vechi și încet târzii. Această întârziere timpurie se preschimba în epoci ce defineau drumuri, punți, poteci, bătătorite, pierdute în zgomotul tumultos al istoriei. Din acest creuzet al timpului se prelingeau către oameni anotimpurile umanității într-un contrast puternic de lumină și întuneric.

Puterea metaforei depășea puterea realității și forța ei pulsionară recurență în redefinirea cadrului de firesc, autentic, statornicie fără nuanțe paleative, fără cerințe culante în fața unui chip cioplit al modernității. Aici se încurcase biața Europă în timp de decanta istoria, pendulând abisal între deplângere și reverie. Privea umanitatea într-o toamnă a apusului care o lăsa tot mai pustie de sine. Reîntoarcerea la originile promitătoare ale sale nu putea să rămână nepedepsită de brațul greu al prezentului sub care atârnau atâtea energii neconsumate și concentrate spre făurirea prezentului, un prezent ce așteapta sub zodia posibillului și domnea într-o specie umană ce ridica cunoașterea la rang de ideal permanent.

În fond, omul este o trestie cugetătoare, o ființă culturală și Europa știa prea bine acest lucru. Nu prea reușea să însurubeze acest postulat într-un mod peren și tot mai adăuga o virgulă acolo unde viața punea doar puncte de suspensie. Aici se găsea Europa între prea multe acolade și virgule cu câteva puncte de suspensie, ici colo înșirate, care nu compuneau un corp comun cu ea. Ea suferea în tăcere într-un anotimp oarecare.

Și-ar fi ales visul repetitiv al unui copil autist. Acolo regăsea cel mai pur ideal, acel –cel- spre care tindem cu toată energia creatoare când obnubilăm răul și aruncăm în conul de umbră al istoriei, tot răul, cultivat de secole de noi oamenii, cei care ne definim umanitatea prin valori perene sub semnul unor mari idealuri de înfăptuire socială.

Toamna curgea astmatic în oameni așa cum Europa plângea la greutatea fiecărei virgule puse de om în fața umanității. Chiar și toamna ar fi încercat să se lepede de acest anotimp oarecare.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign