Bucurestii Vechi si Noi

„Mă supăr, zâmbesc și merg mai departe. Nu există să renunț!”

17 ianuarie 2019 Bucurestii Vechi Si Noi Semnalari Culturale

Așa e Ana Maria Nicolae. Un spirit solar, inventiv, mereu cu zâmbetul pe buze și în suflet! Nu se plânge, nu are reproșuri, nici temeri… doar câteva superstiții, delicat enumerate, în care crede cu sfințenie. Frunzele de dafin fac minuni cu norocul, dacă le ascunzi în pantofi, iar mirul completează firesc protecția divină pe care o simte pe scenă. Acolo, unde trăiește fiecare sunet al violei sale cu voce umană, ca pe cea mai frumoasă incantație.

Când ai descoperit pasiunea pentru muzică?

La 3 ani și jumătate.

De ce acest instrument? A fost o întâmplare sau are viola ceva deosebit?

Nu stiu dacă este întâmplător. Sora mea este cu 8 ani mai mare decât mine, iar ea este balerină. Își repeta variațiile acasă, așa că ascultam multă muzică clasică. Am vrut să fac vioară, dar am ajuns la violă, în primul rând pentru sunetul cald pe care-l are (mult mai apropiat de vocea umană), apoi pentru competiția mai mare. Este un instrument foarte căutat.

E doar o chestiune de timp să ajungi unde-ți propui? Sau e ambiție, muncă multă și renunțări?

Renunțări? Nici vorbă! Atâta timp cât iubești și ești dedicat, nu există așa ceva. Nu mi-a lipsit nimic.

Totuși, cred că ai avut momente în care ai spus: „Gata! Nu mai rezist stresului, presiunii, emoțiilor!” Atunci când nu mai poți, ce faci?

Mă supăr, zâmbesc și merg mai departe. Nu există să renunț!

Care sunt primele amintiri legate de muzică? Îți mai aduci aminte ce ascultai acasă?

Primele amintiri, așa cum spuneam, sunt cele legate de sora mea care asculta multă muzică de balet. Țin minte că ascultam „Scheherazade” a lui R.Korsakov și mama îmi povestea că recunoșteam solo-ul viorii, încă de la primele măsuri. Părinții mei nu sunt de profesie, dar ascultau și ei multă muzică clasică.

Ca muzician profesionist, mai poți asculta muzică, fără să fii atentă la fiecare notă sau la fiecare greşeală făcută de un interpret sau instrumentist?

Ca artist, nu merg la concerte ca să vânez greșelile tehnice. Mă duc la concerte ca să-mi bucur sufletul, să ascult și să simt ce vrea cel din fața mea să-mi transmită. Consider că arta se realizează cu sufletul, nu cu mintea.

Cât de greu e să-ți urmezi visul?

Atâta timp cât există pasiune și dăruire, nimic nu este greu.

Cum te pregătești pentru concert? Ai ritualuri înainte de a urca pe scenă pe care le urmezi cu sfinţenie?

Am ritualuri, da. În primul rând, îmi pun foi de dafin în pantofi (am înțeles că poartă noroc). Mă dau cu mir și spun o rugăciune. Apoi, când ajung pe scenă, îmi spun: ”pentru voi, cei din fața mea, cânt!”

Ceea ce spui, aproape că seamănă cu o scenă dintr-un  film biografic. Ce crezi? Astăzi, muzica se mai ascultă sau doar se consumă?

Și una și alta… Depinde ce vrei. Ori vrei să te simți bine la acel concert ori te duci, ca să spui c-ai fost, de gura lumii… ceea ce fac mulți, din păcate, astăzi. Pentru că ego-ul trebuie satisfăcut, nu sufletul.

Simt o notă de amărăciune în vorbele tale. Poate că și muzica are un termen de valabilitate?

Niciodată! Muzica este nesfârșită, este în tot ceea ce ne înconjoară.

Ce îți place să faci, în afara orelor interminabile de repetiții și studiu? Mai ai timp de altceva?

Dacă vrei să îți faci timp, ai desigur. Îmi place să mă plimb, să zâmbesc, să citesc, să mă uit la filme, să ies cu prietenii.

Ce anume din atmosfera OCC te atrage? Cum simți sala din fosă?

Îmi place mult colectivul în care sunt, oamenii drăguți care zâmbesc, care vorbesc frumos, indiferent de ziua pe care o au. Ce m-a atras cel mai tare la acest loc, a fost vibe-ul pe care copiii ți-l dau. Am mai lucrat și în anii trecuți cu mulți copii, în grădinițe, unde făceam muzică… Și, chiar dacă ajungeam la 8 dimineața, o oră era ca o iluminare pentu mine. Toată fericirea pe care ei o emană, puritatea de care dau dovadă, te umplu de energie. Și, indiferent cât de obosit ești, simți fericirea lor cum te cuprinde, începând cu vacarmul, cu agitatia lor și terminând cu ropotul de aplauze.

Interviu realizat de: Dana Macsim

Foto: Facebook personal

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign