Bucurestii Vechi si Noi

CRISTINA CINCAN: Împlinirea pe care o simt când cânt, depășește renunțările

05 februarie 2019 Bucurestii Vechi Si Noi Semnalari Culturale

A continuat visul tatălui său, a lăsat pianul și s-a dedicat instrumentului numit oboi. Pentru Cristina Cincan, oboiul are provocările lui, în privința timpului suplimentar pe care îl petrece, lucrând anciile. În mare parte ține de norocul de a găsi un lemn bun și asta înseamnă multe ore sacrificate, spune tânăra instrumentistă care vede muzica plină de culori.

Cum arată drumul unui instrumentist ajuns la maturitate profesională?

Drumul începe din copilărie. În urma unei selecții, poți urma cursurile din învățământul vocațional. Este presărat cu multe încercări ce țin de perseverență în munca de formare a unor deprinderi bune, care ne ajută să interpretăm diverse piese. În evoluția mea, am întâlnit profesori foarte dedicați care m-au încurajat și colegi de la care am putut învăța foarte multe. Experiențele mele au fost variate, de la cele mai frumoase momente, până la eșecuri. Important este să învățăm din orice și să tragem concluzii.

În această meserie, renunțările sunt mai multe, decât împlinirile?

Privind în urmă, simt că împlinirea pe care o trăiesc, atunci când cânt  într-un ansamblu de orice tip, depășește renunțările făcute. Într-adevăr, sunt multe ore investite în studiu de la o vârstă fragedă, dar muzica cere timp și răbdare. Informațiile achiziționate de un instrumentist sunt extrem de variate, de aceea doar progresiv le poți asimila.

Muzica poate schimba mentalități? Cum anume?

Experiența muzicii clasice este una deosebită, care ne transformă atât pe noi, instrumentiștii profesioniști, cât și pe cei care ne ascultă. Pentru a putea păși pe scenă, trebuie sa avem o conduită care să ne permită lucrul acesta, o anumita disciplină. Trebuie să fim ordonați cu programul de studiu și repetiții, să tratăm cu respect ceea ce facem. De la un spectacol, oamenii așteaptă o stare, o vibrație. Își deschid sufletul și se lasă influențați de sunete, de versuri. Cuvintele însoțite de muzică au un ecou puternic și multeopere au subiecte moralizatoare, prin urmare cei care vin la aceste spectacole pleacă cu o idee, care le poate transforma felul de a gândi.

Muzica te poate face rău? Un om rău?

Muzica, după cum arată cercetările științifice actuale, are o influență destul de mare asupra psihicului uman.  Se pare ca orice gen muzical are anumite trăsături pe care le imprimă celui expus la ea. Ritmul, înălțimile, dinamica, timbrul unui sunet ne pot influența pulsul, dezvolta capacitatea de concentrare, ne transmit un anumit tip de energie.Această artă nu cred că are puterea de a transforma pe cineva într-un om propriu-zis rău, dar îl poate influența,depinde de agresivitatea din sunete. Oamenii se identifică cu ceea ce ascultă, găsesc o eliberare prin sunete.Pe noi, instrumentiștii, munca în orchestră cred că ne face mai deschiși, empatici, mai atenți unii la ceilalți. Este o muncă de echipă și, prin urmare, fiecare încearcă să dea ce este mai bun din el.

De ce ai ales acest instrument?

Trecerea de la pian la oboi, ca instrument principal, am facut-o în clasa a cincea, cu îndrumarea tatălui meu. El cântase câțiva ani la acest instrument și a vrut să îi continui visul. Este un instrument deosebit, cu un sunet aparte și plin de provocări.

Condiția de artist presupune o dereglare de la normal? În ce constă?

Programul unui artist ar trebui să fie unul destul de flexibil, cu multă disponibilitate pentru concerte și turnee. Sunt multe situații în care trebuie să depunem mai mult efort decât de obicei, să studiem mult mai mult anumite piese, cu un grad mai mare de dificultate. Pentru noi, delimitarea dintre viața personală și cea profesională este foarte mică, pentru că muzica are nevoie de această disponibilitate a noastră. Oboiul are provocările lui, în privința timpului suplimentar pe care îl petrecem lucrând anciile. În mare parte ține de norocul de a găsi un lemn bun și asta înseamnă multe ore sacrificate.

Ești superstițioasă? Ai ritualuri înainte de concerte?

Noi, oboiștii cred că avem mai multe ritualuri decât colegii noștri. Calitatea sunetului produs de oboi ține într-o mare măsură de ancie. Este destul de fragilă și se modifică destul de ușor, în funcție de umiditate și temperatură, prin urmare prima mea grijă este legată de ea. În funcție de fiecare sală, trebuie să îi modific grosimea sau dimensiunea și apoi să mă asigur că instrumentul este pregătit. Cânt pasajele mai importante și încerc să intru cât mai mult în atmosfera piesei pe care urmează să o interpretăm. Prefer să fiu mai retrasă, înainte de un concert important, să am un moment de liniște, ca să imi pot canaliza energia mai bine.

Ți-a plăcut dintotdeauna muzica sau pasiunea ai descoperit-o mai târziu și ai transformat-o în meserie?

Primele amintiri sunt legate de un aparat de radio destul de masiv, din sufragerie. Acolo am ascultat cântăreți de muzică ușoara românească și internațională. Apoi, a apărut în casa un pick-up, unde am ascultat mai multe genuri, printre care și clasică.

Muzica e o ființă fragilă. Și e prețioasă. Trebuie să fie protejată? De cine și… de ce?

Muzica trebuie protejată, în special, prin respectarea unor tradiții pe care le impune, din perspectiva instrumentistului. Sunt anumite caracteristici tipice muzicii baroce, clasice, romantice etc., care o fac autentică. Fiecare compozitor are indicații care arată un tip de interpretare și cred că, în primul rând, noi ca interpreți profesioniști trebuie să fim destul de critici cu noi înșine, permanent în direcția aceasta.

Fac casă bună muzica și umorul? Cum?

Ființa umană, cu toate caracteristicile ei, se exprimă prin muzică. Prin urmare umorul, care poate fi găsit în orice individ, nu poate lipsi. El există în operele buffa, în diverse piese cu caracter de scherzo, etc. La OCC se încearcă reliefarea unor momente haioase din diverse opere și atmosfera este foarte plăcută. Atât noi, cât și publicul, plecăm încântați de aceste spectacole, deci această îmbinare cred că este de bun augur.

Ce este pentru tine suprem în materie de muzică?

Ceea ce mi se pare minunat în muzică, este acea stare care se creează  între noi și muzică, pe care o caută și publicul. Are mai multe culori, nu poate fi redusă doar în câteva cuvinte. Fiecare pasaj muzical are infinite nuanțe și asta ne face să ne apropiem de ea, redescoperind-o continuu.

Ce ai găsit la OCC care să te țină ancorată în această lume de poveste?

La OCC am întâlnit oameni care îsi fac munca cu drag, dedicați, binevoitori și cu zâmbetul pe buze . Este un mediu foarte plăcut și mă bucur că am șansa să evoluez aici. Calitatea spectacolelor este foarte bună și energia pozitivă pe care o primim de la public ne motivează să dăruim și mai mult.

Interviu realizat de Dana Macsim

Foto arhivă personală

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign