Bucurestii Vechi si Noi

INTERVIU | ANDREEA MIREA: Doar dragostea pentru ceea ce faci te ajută să continui 

22 februarie 2019 Bucurestii Vechi Si Noi Semnalari Culturale

Pe Andreea Mirea o puteţi vedea în spectacolul de balet ,,Alice în Ţara Minunilor” care o să aibă premiera la începutul lunii martie. Andreea face parte din baletul Operei Comice pentru Copii (OCC) din anul 2016, de atunci a dansat în majoritatea spectacolelor de balet şi declară cu zâmbetul pe buze că iubeşte să le spună copiilor poveşti dansând. Vă invit să o cunoaşteţi! 

Îţi mai aminteşti debutul tău pe scena Operei Comice pentru Copii?

Îmi amintesc plăcut, eram încă în şcoală şi nu ştiam ce înseamnă să dansez alături de profesionişti, nu ştiam cum ar trebui să mă comport, aveam emoţii foarte mari. După ce am fost acceptată m-am dus la repetiţia pentru spectacolul ,,Jack şi Vrejul de Fasole”, ţin minte şi acum că stăteam stingherită într-un colţ, iar doamna Corina Dumitrescu s-a uitat în jur şi mi-a zis: Înveţi rolul astă! …. şi aşa am debutat în spectacolul ,, Jack şi Vrejul de Fasole”.

Care consideri că este diferenţa dintre un copil care merge la teatru şi unul care nu face asta?

Copiii care merg la teatru îşi pot dezvolta imaginaţia mult mai mult, pentru că personajele pe care le cunosc din poveşti, la teatru au oportunitatea de a le vedea ,,în realitate”, iar mai departe îşi pot face proria lor poveste. 

Tu când erai mică mergeai la teatru?

Nu prea mergem, doar când se organiza de la grădiniţă, dar cu părinţii nu prea am mers. Ei m-au dus la diferite activităţi, ca să îmi consum energia într-un mod educativ, iar timpul meu era limitat, am făcut ceramică, pictură, canto și multe altele. 

Şi ai ajuns să dansezi.

Da, am ajuns să dansez. La prima oră de balet am început să plâng, îmi era frică de profesoară şi am zis că nu mai vreau să dansez, şi am încetat. Dar în clasa a III-a sora mea a fost factorul decisiv, ea avea prieteni balerini şi ne-am dus împreună sa vizionam ,,Lacul Lebedelor” , iar după ce am ieşit din sală eram fascinată, pentru că eu îmi imaginam baletul altfel.  De atunci mi-am dat seama că asta vreau să fac, iar în clasa a IV-a am fost admisă la Liceul de Coregrafie ,,Floria Capsali”. 

Ce te-a determinat să transformi în meserie pasiunea copilăriei?

Nu m-aş vedea făcând altceva. Iubesc ceea ce fac şi încă un lucru important este acela că îmi place să le spun poveşti dansând copiilor. La Opera Comică pentru Copii am descoperit publicul format din copii, care are o energie pozitivă şi pe care mi-o transmit. Primul lucru pe care îl fac atunci când intru pe scenă este să mă uit în sală şi mă bucur când îi văd cât de fascinaţi sunt de tot ce văd pe scenă.

Să înţeleg că pentru tine contează energia publicului.

Da, categoric! Energia publicului ne ajută pe noi, ca artişi să le transmitem cu adevărat ceea ce trebuie să înţeleagă din poveste.

Ţi se întâmpla ca atunci când eşti pe scenă să te vezi din exterior?

Da, îmi imaginez cum arăt în economia spectacolului şi de foarte mult ori mă pun sub semnul întrebării, mă gândesc dacă e bine ce fac. De fiecare dată încerc să lucrez la intensitate maximă şi să ţin cont de corecturile care mi s-au adresat la repetiţii. 

Care este cel mai mare vis al tău?

Nu am un vis măreţ. Ştiu doar că vreau să fiu balerină cât pot de mult, iar pe urmă din experienţa pe care o voi acumula de-a lungul anilor să le-o împărtăşesc copiilor care vor să facă balet. 

Ce sfaturi ai avea pentru aceşti copii care vor să facă balet?

I-aş sfătui să îşi formeze un vis şi să îl urmeze. Este esenţial să îţi placă acestă meserie, doar dragostea pentru ceea ce faci te ajută să continui. 

Cum descrii Opera Comică pentru Copii?

Opera Comică pentru Copii este o instituţie foarte importantă pentru cultura celor mici. Aici au spectacole diversificate şi pot culege din fiecare spectacol câte ceva. Mi se pare un lucru minunat că există o astfel de instituţie adresată copiilor!

Din personajele pe care le-ai interpretat la OCC, în care te regăseşti cel mai mult?

Cu prietena Clarei din ,,Spărgătorul de Nuci”, nu ştiu de ce, dar în acest personaj mă simt eu – foarte copilăroasă, îmi place să mă ,,joc” cu tot ceea ce e în jurul meu, îmi place să mă bucur de fiecare lucru şi să vad parte frumoasă. Acest personaj îmi dă o energie extraordinară!

Se apropie premiera spectacolului ,,Alice în Ţara Minunilor”…

Da! ,,Alice în Ţara Minunilor” o să fie o producţie diferită la nivel coregrafic, scenografic şi chiar din punct de vedere muzical. Va fi un spectacol colorat, plin de personaje interesante și în același timp ciudate. Sunt sigură că cei mici vor fi foarte încântați de ceea ce se va petrece pe scenă, se vor îndrăgosti de acest spectacol. Eu interpretez un personaj ciudat, sunt Şopârla din Ţara Minunilor, mai multe nu vreau să divulg….. mai adaug doar că este o plăcere să fac parte din acest spectacol, aşa cum mă bucură fiecare apariție pe care o am în spectacolele Operei Comice pentru Copii.

Interviu realizat de Andrada Popa

Foto arhivă personală

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign