Bucurestii Vechi si Noi

INTERVIU| Ardeleanu Vlad-Andrei: Pentru că arta vă poartă acolo unde doar imaginația bogată și inimile mari ajung

05 februarie 2019 Bucurestii Vechi Si Noi Semnalari Culturale

Ardeleanu Vlad-Andrei (Andy) este unul dintre balerinii Operei Comice pentru Copii (OCC).  Încurajat de bunicii lui să înceapă o carieră artistică, Andy şi-a găsit vocaţia de la vârsta 7 ani şi, nu după mult timp a transformat-o în profesie. A început să facă parte din echipa de balet a Operei Comice pentru Copii încă din anii în care era elev la liceu. Iar mai departe vă invit să îi cunoaşteţi întreaga poveste…

Când ai început să faci primii pași de dans?

Undeva pe la 7 ani, când mult  prea multă energie era consumată în fața blocului bătând mingea, bunicii mei m-au îndemnat să urmez, oarecum, calea artistică a mamei mele, care a făcut parte dintr-o trupă de dansuri folclorice. Probabil au facut-o cu gândul că sunt copil, și energia mea va merge într-o direcție, alta decât cea zilnică. Vârsta de 12 ani m-a prins la Școala Populară de Artă, sub îndrumarea doamnei Profesor Ramona Rusu.  După 5 ani frumoși petrecuți aici, drumul meu avea să continue la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” București, la îndemnul doamnei Magdalena Tomulecu -solistă a Operei Naționale București, care m-a văzut la o oră deschisă  în Brașov. M-a preluat domnul  Dorin Mirea  și m-a pregătit pentru examenul de admitere în clasa a VIII a  Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” București. Drumul meu profesional  a inclus multe sacrificii, de la vârsta fragedă de 13 ani am stat la cămin mulţi ani, departe de familie, aveam responsabilități de „om mare” în mijlocul copilăriei şi chibzuință materială. Sacrificii fără de care, însă, nu aș fi fost omul și artistul de astăzi, sacrificii care nu m-au oprit niciodată din practicarea a ceea ce iubeam și ceea ce voiam să fac pentru restul vieții.

Ce te-a determinat să continui să dansezi?

Sincer, nu știu. Pur și simplu am urmat drumul pe care îl aveam în față. Nu am simțit nevoia să mă abat sau să aleg alt drum niciodată. Și aici vorbesc de un drum artistic din care nu mă voi retrage niciodată. Ascensiunea artistică nu se oprește. Trece prin dans, spectacol, și am de gând să o duc mai departe.

În ce spectacol ai dansat prima dată la Opera Comică pentru Copii?

Eram elev al Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, în clasa a X a, când am primit din partea domnului Cătălin Caracaș propunerea de a colabora cu Opera Comică pentru Copii, pentru o deplasare în India, cu spectacolul „Mirandolina” , în regia lui Mihai Babușka. Și atunci, ca și acum, orice propunere artistică era bine venită. Am devenit, astfel, artist al Operei Comice pentru Copii, companie în care am dansat, dansez și voi dansa mereu, companie în care am crescut și m-am simțit întotdeauna „acasă”. Opera Comică petru Copii este locul în care am întâlnit oameni minunați, de care m-am atașat și alături de care am înaintat profesional.

Având în vedere că Opera Comică pentru Copii se adresează unui public tânăr, sunt mulți copii care își doresc să devină ca tine- balerin profesionist? Ce sfaturi ai pentru ei?

De când eram mic am luat contact cu lumea artei. Ai mei mă duceau la circ, spectacole, teatru de păpuși , ceea ce m-a împins, mai târziu, spre dorința de a bucura publicul tânăr. Am transformat, deci, bucuria copiilor într-un țel, pe care îl urmez și astăzi. Dacă sunt copii care au fost inspirați cât de puțin de munca și dăruința mea pe scenă, nu pot decât să mă bucur la ideea că mi-am îndeplinit scopul. Ce sfaturi am pentru ei? Urmați-vă calea. Fie cea de muzician, balerin, pictor sau orice alt domeniu al artei, nu contează. Urmați arta, atât cât simțiți și, fără să vă dați seama, cu urcușuri și coborâșuri, cu bune și rele, cu perioade puternice sau pline de sensibilitate, vă veți trezi mai departe decât vă veți aștepta. Pentru că arta vă poartă acolo unde doar imaginația bogată și inimile mari ajung.

Ce ți se pare indispensbil pentru un balerin?

Deși motivațiile cred că diferă de la un artist la altul, cred că sunt câteva lucurui comune de care avem toți nevoie pe scenă, precum talentul, încrederea în sine și dorința de a merge mai departe, profesional și uman. Pentru că, deși în esență suntem actori, caracterul se vede și se transmite pe scenă foarte ușor. Când zic talent nu mă refer neapărat la talentul pe care îl ai în mișcarea scenică, ci mai mult la puterea și ușurința cu care transmiți o poveste, talentul de a exprima și de a emana energia  pe care vrei sa o simtă spectatorul, indiferent de vârsta acestuia. Este de datoria unui balerin/artist ca un spectator să plece cu ceva în plus în suflet. Dacă spectacolul – indiferent de natura lui este acaparat numai de momente tehnice, sau prea multe „acrobații” lipsite de o poveste, starea spectatorului va rămâne aceeași de la început, până la final. Cum a venit, așa va și pleca, fără un sentiment în plus, fără o „mișcare” în minus.

Ai avut momente în care ai fi vrut să renunți?

Probabil au existat momente de epuizare, sau perioade mai grele din punct de vedere fizic – accidentări, multe repetiții, momente în care poate aș fi crezut că am de făcut mai multe decât pot duce, dar nu m-am văzut niciodată făcând altceva. Indiferent prin ce greutăți am trecut sau de ce sacrificii am făcut, scena a fost refugiul meu.

Care este procesul în crearea unui rol?

Interpretarea unui rol diferă de la artist la artist. Un singur rol poate fi redat în feluri diferite. Nu cred că există un proces anume în crearea unui rol, sau al unui personaj. Pur și simplu te transpui. Iei rolul, îl înveți și tot ce îti rămâne este să îti pui personalitatea asupra lui și să îl duci pe scenă.

După atâția ani, mai ai emoții?

Am avut, am și voi avea emoții  înainte de fiecare spectacol. Cred că emoțiile apar în urma dorinței unei prestații bune. Un artist care spune că nu are emoții la un spectacol, vă minte.  Nu există așa ceva atâta timp cât te dedici cu totul pentru ceea ce faci. Credeți-mă, când urmează să îți prezinți munca în fața a sute de oameni și să te transpui  într-o poveste pe care vrei să o „spui” bine, sigur ai emoții.

Ce ritual ai înaite de a intra pe scenă?

Mă rog la Dumnezeau să-mi dea energie și să mă ajute să am o prestație cum trebuie. Mă concentrez pe ceea ce am de făcut și să dau tot ce pot pe scenă.

Dintre personajele pe care le-ai interpretat la Opera Comică pentru Copii, cu care te regăsești cel mai mult?

Cred că rolul lui „Basil” din Don Quijote mi-a fost cel mai comod. M-am regăsit atât in tabloul poveștii, cât și în caracterul personajului, nu numai prin mișcarea scenică. Este un spectacol energic, colorat, ce te solicită destul de mult fizic, dar atmosfera de piață în mijlocul Spaniei m-a prins destul de repede. Cât despre Basil, este un personaj în care m-am transpus rapid, poate pentru că avem lucruri în comun. Basil este un bărbier, spontan și mândru de munca lui, care nu renunță așa ușor la ceea ce își dorește. Basil este un personaj care iubește muzica, dansul, viața.

Deși  este într-o altă zonă a interpretării, un alt rol important în care m-am regăsit a fost cel al lui Jack, din Jack și Vrejul de Fasole, pus în scenă de Corina Dumitrescu. Poate pentru  greutățile pe care le-a înfruntat, sau poate doar pentru că în adâncul sufletului încă sunt un copil, acest rol a marcat portofoliul meu într-un mod plăcut.

Cred că mă regăsesc câte puțin în fiecare rol interpretat, și cred că asta este și cheia spre a te „transforma” în anumite personaje. Să studiezi fiecare rol și să găsești ceva ce te definește pe tine, ca om.

Cum vezi OCC peste 10 ani?

OCC este o instituție de spectacol care se extinde și progresează artistic destul de repede. Publicul tânăr va exista întotdeauna, și OCC odată cu el. Peste 10 ani văd o instituție mare, atât la propriu, cât și la figurat și, desigur, eu tot aici.

Dar pe tine?

Sper ca peste 10 ani să îmi pun în aplicare măcar jumătate din proiectele pe care le am în gând. Nu pot spune unde mă văd, viața e plină de surprize. Cert este că sunt pe drumul pe care vreau să fiu. Mai târziu, nu știu, dar nu departe de OCC. Niciodată departe de casă!

Spune-mi cum ai interacționat prima dată cu publicul format din copii?

În spectacolul Minuniță și Vrăjitoarea, când am vrut să duc povestea puțin dincolo de scenă. Am coborât în timpul spectacolului de pe scenă, ascunzându-mă de vrăjitoare printre copiii spectatori. A fost un impact foarte puternic  văzând cât de repede și de frumos au interacționat copiii cu povestea, sărind în apărarea mea. Au început să arunce cu mere și jucării în vrăjitoare pentru binele meu. A fost un sentiment frumos și cred că atunci am început să îmi doresc atât de tare să am contact cu genul acesta de public.

Ce ai învățat de la ei?

Să mă bucur. Să mă bucur de orice și să iau lucrurile așa cum sunt. Uneori  tindem să complicăm singuri anumite situații, dar întotdeauna sunt cei mici care îmi reamintesc ce ușor este să vezi simplitatea lucrurilor și stropii de bucurie din fiecare situație.

Dacă te-ai întâlni cu peștișorul de aur, care sunt cele trei dorințe pe care i le-ai cere?

Să fiu mereu tânăr, să am persoanele dragi lângă mine și sănătate, că de restul mă ocup eu.

Interviu realizat de Andrada Popa

Foto Arhivă Personală

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign