Bucurestii Vechi si Noi

INTERVIU | CONSUELLA CRĂCIUN: Teatrul este ca un templu, noi suntem meniţi să facem lucruri care să treacă mai departe de rampă

11 februarie 2019 Bucurestii Vechi Si Noi Semnalari Culturale

În pauza dintre repetiţiile pentru premiera spectacolului ,,Alice în Ţara Minunilor”, m-am întâlnit cu Consuella şi am descoperit un om minunat, pasionat, sensibil şi ambiţios…prefer să nu fac nicio descriere … vă las să o cunoaşteţi.

Toate fetiţele visează atunci când sunt mici să devină balerine, a fost şi cazul tău?

În cazul meu, tata a fost cel care a visat ca eu să devin balerină. Eu eram prea mică să ştiu ce înseamnă să fii balerină, nu conştientizam. La vârsta de nouă ani, tata m-a dus de mână la liceul de coregrafie din Cluj, unde am dat examen şi am fost admisă. Mi-a plăcut baletul din prima clipă, am fost fascinată când am intrat prima dată în şcoala de balet. Tata a fost foarte fericit, tristeţea a fost de partea mamei, pentru că eu locuiam într-un oraş de lângă Cluj, la o distanţă de 40 km şi la nouă ani a trebuit să plec de acasă în căminul liceului. În schimb, în fiecare weekend părinţii mă luau acasă.

Cum te-ai descurcat la o vârstă atât de fragedă?

M-am descurcat fabulos! Mi-a plăcut! Dacă unii bărbaţi nu au făcut armată, noi am făcut armată în căminul liceului. Ne trezeam la ora 6.00, dacă moneda nu sărea pe cearceaful patului, doamna pedagog îl strica şi trebuia să facem patul din nou. Să nu mai zic de controlul la dulap, totul trebuia să fie la linie. M-a disciplinat, dar  mi-a plăcut milităria asta, oricum fără disciplină nu poţi face faţă acestei meserii. Până la 15 ani aşa au arătat dimineţile mele, până când părinţii mei s-au mutat la Cluj. Dar după ce am terminat liceul, deşi aveam locul asigurat la Opera din Cluj, unde începusem să colaborez încă din clasa a X-a, am ales să plec la Constanţa.

De ce?

Am ales să plec la Constanţa pentru că la acel moment acolo era o trupă  foarte bună, competitivă şi cu un repertoriu mult mai bogat la teatrul ,,Oleg Danovski”, care făceau multe turnee în Germania şi nu numai. Deşi, părinţii mei au făcut un sacrificiu şi s-au mutat pentru mine şi fratele meu la Cluj, eu am plecat… .La început mi-a fost greu, la nouă ani inconştienţa de copil m-a ajutat să mă adaptez mai uşor, pe când la 18 ani am avut nevoie de timp să mă pot acomodez. Dar norocul meu a fost că plecam des în turnee în Germania şi Italia, iar fiecare turneu dura trei luni.

,,Ai călătorit” pe multe scene, care e diferenţa dintre public?

Publicul din Germania este foarte avizat, vede orice detaliu şi este dornic să vadă spectacole noi. În Italia am dansat în resorturi, şi aveam spectacole de divertisment, acolo oricum lumea era în concediu, voiau să se binedispună, dar în linii mari publicul italian e asemănător cu al nostru. La Cluj oamenii sunt mai culţi, spre deosebire de Constaţa unde era un public destul de restrâns. Iar în Bucureşti publicul este dornic de artă, de cultură, avizat şi cel mai frumos public este aici – la OCC… faptul că sunt copii, ei sunt cei mai sinceri şi nu poţi să îi păcăleşti doar cu un zâmbet. Pentru copii trebuie să joci foarte bine fiecare personaj.

Cum ai ajuns de la Constanţa în Bucureşti?

Deşi, în Constanţa am dansat foarte mult, acolo am căpătat cea mai multă experienţă profesională, simţeam că nu mai am niciun viitor şi trebuia să fac o schimbare. Eu am studiat Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, la Constanţa, pentru că am vrut să ştiu să fac şi altceva, căci meseria de balerin este destul de instabilă, te poţi accidenta oricând. Şi am venit la Bucureşti să fac un masterat – Management în Combaterea Terorismului, la Academia Naţională de Informaţii ,,Mihai Viteazul”, unde am intrat cu 9.70. La Constanţa l-am cunoscut şi pe soţul meu, care este din Bucureşti şi nu îi aveam aproape nici pe părinţii mei, nici pe ai soţului, iar acesta a fost un alt factor pentru care ne-am mutat. Mi-a fost greu la început în Bucureşti, nu îmi găseam joburi în teatru, aşa cum mi-aş fi dorit, aveam nevoie de un program flexibil ca să mă pot duce la cursurile de la master. Şi am început să fac cursuri de balet cu copiii, am făcut asta timp de 10 ani.

Dar la Opera Comică pentru Copii cum ai ajuns?

Imediat după ce am terminat masterul mi s-a oferit un post de subofiţer, în brigada Antitero, dar am refuzat, pentru că erau ture de noapte şi la momentul respectiv eu eram încadrată direct la ofiţer… şi nu era în avantajul meu. Aşa am continuat cu baletul până când am rămas însărcinată, de fapt, am dansat până în a cincea lună de sarcină, până când nu m-au mai încăput costumele. Eram la sfârşitul concediului de maternitate şi după doi ani de stat acasă cu copilul, chiar mă gândeam că nu voi mai putea reveni pe scenă şi sincer, nici nu ştiam ce vreau să fac – să mă întorc în domeniu sau să mă reprofilez. Dar am decis să rămân pe scenă şi am ales scena Operei Comice pentru Copii, am debutat în spectacolul ,,Spărgătorul de Nuci”. Am fost foarte bucuroasă, căci aveam impresia că nu voi mai putea profesa, dar după naştere parcă tot corpul ţi se regenerează.

Ai avut momente în care ai vrut să renunţi?

Au fost foarte multe momente în care am vrut să renunţ.

Ce te-a întors din drum?

Motivaţia şi faptul că avem o meserie binecuvântată. Pentru mine momentul în care mi-am dat seamă că asta trebuie să fac, a fost momentul în care mă apropiam de sfârşitul concediului de maternitate şi nu îmi găseam locul, dar am zis că îmi va arăta Dumnezeu o cale şi voi alege drumul cel bun. Dumezeu mi-a arătat că baletul este ceea ce trebuie să fac pentru că tatăl meu a murit într-un accident de maşină, a fost un şoc, peste care nu am trecut încă. Am zis că dacă tata şi-a dorit să fiu balerină, asta o să fac, pentru el m-am întors în meseria asta, altfel, poate alegeam altceva. M-am vindecat după trauma pe care am suferit-o după moarte tatălui la Opera Comică pentru Copii, când ieşeam din teatru trebuia să am grijă de mama şi de băieţelul meu.

Care este rolul tău de suflet, dintre cele pe care le-ai interpretat la Opera Comică pentru Copii?

Mama din ,,Jack şi Vrejul de Fasole”, este o mama grijulie, cum sunt şi eu cu băieţelul meu. În acelaşi timp, o mamă severă, exact ca mine, pentru că altfel, din cauza tentaţiilor care există în ziua de azi, nu cred că aş putea să educ un copil fără puţină severitate.

Cum descrii Opera Comică pentru Copii?

Opera Comică pentru Copii a evoluat foarte mult, şi va evolua pentru că avem în plan spectacole nu doar pentru copii, ci şi pentru adolescenţi.

Cât de liberă te simţi pe scenă?

Depinde de rol, dacă este un rol pe care ţi-l însuşeşti foarte bine şi în care te simţi confortabil, cu siguranţă şi pe scenă te simţi liber, dar tot cu emoţii.

După atâţia ani ai emoţii?

Normal, pentru că publicul îţi emană emoţii. Teatrul este ca un templu, noi suntem meniţi să facem lucruri care să treacă mai departe de rampă… şi este foarte greu.

Dacă ai putea să te priveşti din exterior, ce reproş ţi-ai aduce?

Îmi reproşez faptul că nu reuşesc de multe ori să îmi petrec mai mult timp cu băieţelul meu, dar în momentul în care primesc aplauzele şi admiraţia publicului, ajung la concluzia că orice efort merită acest sacrificu.

Cum ai reuşit să faci diferenţa dintre viaţă profesională şi cea particulară?

Soţul meu a rămas la Operetă şi eu am venit la OCC, cred că ne-a fost mai bine, pentru că nu am mai avut discuţii legate de problemele de munca care intervin involuntar. Noi acasă nu am discutat niciodată despre teatru, am încercat pe cât posibil să separăm munca de casă. În această meserie trebuie să întâlneşti un om care să te înţeleagă, eu dacă nu l-aş fi cunoscut pe soţul meu care lucrează în acelaşi domeniu, nu cred că altcineva m-ar fi înţeles.

Se apropie premiera spectacolului ,,Alice în Ţara Minunilor”.

Da, tot ce pot să spun este că va fi un spectacol care nu trebuie ratat! Va fi un spectacol plin de energie, care se ridică la nivelul spectacolelor din marile teatre ale lumii.

Interviu realizat de Andrada Popa

Foto arhivă personală

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign