Bucurestii Vechi si Noi

INTERVIU | MIHAI BOBOIESCU:„Fagotul l-am găsit mereu ca fiind un instrument a cărui timbralitate îl face de o versatilitate impresionantă. Dar, cu toate acestea, este de o eleganță, modestie și cordialitate, soră cu smerenia!”

12 februarie 2019 Bucurestii Vechi Si Noi Semnalari Culturale

Mihai Boboiescu s-a născut în anul schimbărilor radicale, 1989. A absolvit Liceul Dinu Lipatti, apoi Universitatea Națională de Muzică din București. Drumul lui s-a deschis spre lumea scenei, de unde își ia energie și-și umple fiecare colț de suflet cu armonii celeste. Noțiunile de sacrificiu, renunțare nu există în vocabularul lui Mihai. Doar o dorință vie de a-și urma „ chemarea”.

Care sunt primele amintiri legate de muzică?

Fără doar și poate, prima amintire legată de muzică o am cu tata, care îmi punea la pick-up discul celor de la Compact, „Cine ești tu, oare?”Îmi e și astăzi, la fel de vie, imaginea acestui procedeu, privit de jos (căci nu ajungeam până la aparat, aveam 4-5 ani). La fel de vii îmi sunt imaginile care-mi treceau prin minte atunci, copil fiind, ascultând anumite piese ale acestui disc…Rămâne albumul meu de suflet, din toată muzica pe care am ascultat-o și o ascult!

De ce ar alege un băiat un instrument muzical și nu fotbalul?

Înainte de a răspunde la aceastăîntrebare, mă simt dator săîmpărtășesc viziunea mea legată de…drum, de drumul fiecăruia prin viață. Cred cu tărie în pronie, în grija Cuiva, de a oferi fiecărui om un talent (sau…mai multe?) pe care are datoria morală de a-l înmulți în sânul societății în care s-a născut. Așadar, acest talent naște în sufletul fiecăruia o „chemare”, o înclinație către o meserie, o vocație. De ce ar alege un băiat un instrument de suflat și nu fotbalul? Nu știu! Dar știu de ce am ales eu muzica! Pentru că de acolo a venit „chemarea”. A fost un firesc, care s-a așternut în viața mea, la momentul potrivit.

 E o meserie cea de fagotist? Trebuie să îndeplinești anumite criterii?

Nu, a fi fagotist (artist) nu e o meserie. În opinia mea, a fi artist, pedagog, doctor și preot nu e meserie,e vocație! Vocația e o „chemare” specială! Țin și insist foarte mult asupra acestui aspect, din dorința de a (mă) responsabiliza. Mă tem că arta devine meserie, atunci când artistul își uită vocația, responsabilitatea și sensul transcendent al muncii.Revenind la lucruri mai „pământești”, da, sigur că trebuie îndeplinite anumite criterii. Cel mai important este să deții aptitudini muzicale (ureche muzicală, simț ritmic), de aici pleacă totul!

De când faci munca asta?

De la vârsta de 12-13 ani. Până la acel moment, nu mi-a trecut nicio clipă prin minte ideea de a face muzică!

De atunci, probabil că ai adunat câte ceva în palmares, participări la concursuri, diplome, întâlniri memorabile?

Da, am câteva premii la care țin în mod deosebit. Premiul I și Premiul Special la Concursul Internațional de Fagot de la Iași – 2013, apoi Premiul al III-lea și Premiul al II-lea, în doi ani consecutivi, la  Concursul „Drumul spre celebritate” – Mogoșoaia (2013 si 2014), premii care mi-au dat șansa de a susține, în calitate de solist, două concerte alături de Orchestra de Cameră Radio, pe scena Radiodifuziunii Române. Într-unul dintre concerte, am avut bucuria de a aduce în atenția publicului un concert în primă audiție românească.

Bine, dar viața ta, dincolo de scenă, există?Studiu, concerte, program strict la vârsta la care colegii și prietenii merg la terase, în cluburi?

Cu toată sinceritatea, nu a existat nicio clipă în viața mea, să fi regretat că am de studiat sau să fi „ratat” vreo ieșire, din cauza studiului! Nu știu dacă asta se datorează felului meu solitar de a fi sau modului atent de a-mi organiza și planifica timpul, respectiv studiul. Cert este căși astăzi, după 17 ani în care trudesc cu fagotul „în brațe”, găsesc bucurie, plăcere și firesc în studiu. În plus, am avut și am în continuare timp liber din belșug! Oi fi eu vreun norocos?

Ce sfat ai da unui tânăr care ar vrea să se apuce de muzică?

Nu știu dacă am vârsta ori căderea de a da sfaturi în această privință… aș avea, însă,o sugestie pe care așface-o oricui, indiferent pe ce cale a devenirii este…să nu uite să-și cultive OMENIA!

Compozitorii au fost foarte generoși cu fagotul. Vivaldi, Mozart, Dukas, chiar Stockhausen au rezervat pasaje întregi acestui instrument de suflat. Cum percepi tu sunetele fagotului într-o orchestră?

Fagotul l-am găsit mereu ca fiind un instrument a cărui timbralitate îl face de o versatilitate impresionantă, dar, cu toate acestea, este de o eleganță, modestie și cordialitate, soră cu smerenia!

Ai un fagotist preferat?

Am un mentor, pedagog, artist și fagotist preferat – Godri Orban.

Ce îți place, dincolo de muzică?

Îmi place foarte mult  să fac sport, să citesc, îmi place teribil să conduc singur, pe distanțe lungi, cu muzică tare și cu gândurile mele, îmi place să ies (mai ales în locuri unde muzica nu e prea tare și se poate purta un dialog pe un ton normal) cu puținii amici pe care îi am, și uneori, să ies din zona de confort, provocându-mă singur la fel de fel de interacțiuni sociale, inedite și spontane.

Ce ți-ar plăcea să schimbi în afara sălii de concerte, atunci când ieși în realitate?

Oh, visez de multe ori la o lume mai dispusă la dialog de calitate…

Unde ți-ar plăcea să trăiești?

Aici, în România, unde-mi place să trăiesc (deja)!

 

Interviu realizat de Dana Macsim

Foto arhivă personală

Tag-uri:
[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign