Bucurestii Vechi si Noi

”Punct și de la capăt„- O carte despre sufletul unui cercetător

11 martie 2019 Dumitru Alexandru Filimon Semnalari Culturale

Există măști și măști, ne spune Peter Brook, măști dătătore de viață și măști care ucid lăuntricul din om cu recul direct în public. Cartea sa, a lui Peter Brook – ”Punct și de la capăt”, apărută la Editura Nemira este o mască, una vie ce mișcă atât actorii și oamenii de teatru cât și publicul larg interesat de misterul acestei meserie. Cartea serveste în special unui segment educat ce dorește să-și sporească cultura generală, enciclopedică în raport cu lumea teatrală-artistică și cu băcătăria internă a acestei meserii.

Brook nu mitizează teatrul, ci doar merge pe maginea trăirii în speranța ivirii adevărului

Brook ne invită într-o lume frumoasă ce se dorește a fi mereu inițiatică pentru cel ce aspiră să o cunoască. Cartea este un jurnal vibrant al unor explorări ce țin de sfera artistică precum teatrul, filmul și opera. Brook cercetează, mergând pe credința oarbă că ”omul trăiește în viața vizibilă la fel de intens, poate chiar mai intens în cea invizibilă definită de gândurile și sentimentele sale”.  El îl identifică pe Shakespeare cu luciditate, nu cu pioșenie fantezistă sau nihilism găunos. Brook nu mitizează teatrul, ci doar merge pe maginea trăirii în speranța ivirii adevărului. El identifică cu maximă acuitate faptul că Shakespeare a rămas pentru amatorul de teatru o plictiseală și explică detaliat de ce se întâmplă acest fenomen.

La fe de bine ne ghidează și pe marginea unor preconcepții despre artă și cât de reală ar fi bine să aibă, cât realism să conțină arta pentru a servi unor scopuri sociale, pragmatice să zicem sau de ce nu e bine să gândim așa deloc. ”Deosebirea dintre o piesă realistă și una poetică, dintre realist și stilizat este una artificială și foarte învechită”, subliniază Brook.  Acesta îl invocă pe Picasso, cel care ”s-a apucat să facă portrete cu mai mulți ochi și nasuri în ziua în care a simțit că a picta un profil sau un chip întreg e un fel de a minți”.

”Scopul nostru e să căutăm ceva care-i atinge pe oameni așa cum îi atinge muzica”

 ”Scopul nostru e să căutăm ceva care-i atinge pe oameni așa cum îi atinge muzica”, ne amintește Brook. În viziunea sa, actorul trebuie convins să se dezbrace de o convingere care e falsă și anume: clasicii trebuie jucați într-un stil elevat, iar piesele de azi trebuie jucate mai adevărat. Indicații lui sunt prețioase, fie că vorbim de text, unde Shakespeare are o calitate înaltă dramaturgică, fie că vorbim de regie sau actorie.

Astfel, o abordarea prea emoțională a textului determină un actor să fie bombastic, iar o abordare prea intelectuală scoate omenescul omniprezent. Cunoașterea nu se oprește, asta ne spune în mare Brook și în mod imperativ nu se oprește la el, după cum ne și lămurește în paginile cărții sale.

Lucrul cu oamenii de diverse etnii este maximizat prin apariția unui fenomen intitulat intuiție telepatică. Pentru materializarea acestuia avem nevoie de ”suficientă concentrare, suficientă sinceritate, suficientă creativitate”.

Apare la un moment dat și Marlyn Monroe ca o amintire vie în concepția artistului Peter Brook.

Sensul ni-l oferă tot Brook. ”Țelul este să fim instrumente ce transmit adevăruri care, altfel, ar rămâne neobservate. Asemenea adevăruri se pot ivi din surse aflate în străfundurile noastre sau departe, undeva în afara noastră”, scrie Peter Brook în cartea sa – ”Punct și de la capăt”.

Rămâne să ne gândim la utilitatea cărții lui Brook, chiar și pentru actori, într-un lume post-adevăr.

 

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign