Bucurestii Vechi si Noi

Alexandra Pascaru: „Sunt fericită că violoncelul m-a ales”

16 aprilie 2019 Bucurestii Vechi Si Noi Semnalari Culturale

“Când am auzit prima oară sunetul violoncelului, m-am îndrăgostit. Pentru că sunetul lui, suna ca o voce. A mea.”( Mstislav Rostropovich)

Solară, mereu cu un zâmbet ștrengar în colțul gurii, gata oricând de povești cu tâlc, Alexandra Pascaru a lăsat orașul natal, Piatra-Neamț, și drumurile de munte ale lui Calistrat Hogaș și a venit în București să se împrietenească repede cu violoncelul. Întâi Liceul „Dinu Lipatti”, apoi Facultatea de Muzică și iat-o acum, după zeci de premii câștigate la concursuri, în orchestra OCC. Este și artist instrumentist la Teatrul Metropolis, la Teatrul Nottara și membru al Orchestrei Simfonice București.

Când ai descoperit pasiunea pentru muzică?

Am descoperit muzica, atunci când am intrat la Liceul de muzică. Până în acel moment ascultam multe, dar nu era ceva conștient. Intra sunetul pe o ureche și ieșea pe cealaltă… După ce am început să văd ce e muzica, abia atunci consider că am descoperit-o cu adevărat.

De ce acest instrument? A fost o întâmplare sau are violoncelul ceva deosebit?

Clar a fost o întâmplare. Doamna mea profesoară din liceu, m-a descoperit, a văzut că am potențial , m-a chemat la audiție la Liceul de muzică și așa am ajuns la clasa de violoncel. Pentru mine, acest instrument era o enigmă totală. Nu aveam idee cum arată, cum sună. A fost o descoperire continuă… dar sunt fericită că violoncelul m-a ales. E unul din cele mai frumoase instrumente, cu un timbru deosebit. Îmi permit aici să îl citez pe unul din cei mai importanți celliști ai secolului – Mstislav Rostropovich. El spunea: “Când am auzit prima oară sunetul violoncelului, m-am îndrăgostit. Pentru că sunetul lui, suna ca o voce. A mea.”

Ai avut răbdare să urci treaptă cu treaptă sau ai vrut repede rezultate?

E multă muncă, ambiție și renunțări. 99 % transpirație, 1 % talent.

Atunci când ajungi în impas, ce faci?

Respir adânc, număr până la 10 și o iau de la capăt :))

De ce ar vrea un tânăr să se îndrepte spre muzica clasică?

Nu aveam nici o legătură cu muzica clasică (pe care acum o iubesc tare mult). Țin minte că mă uitam la desene animate și mama îmi spunea că pe fundal e muzică clasică… dar pe mine nu mă impresiona deloc :)) Peste ani, însă, totul s-a schimbat complet…

Ca muzician profesionist, mai poți asculta muzică, fără să fii atentă la fiecare notă sau la fiecare greșeală făcută de un interpret sau instrumentist?

Nu mai pot. Defect profesional ,cum se spune.:))

Cât de greu e să-ți urmezi visul?

Nu e greu. Ideea e să nu renunți!

Cum te pregătești? Emoțiile sunt diferite, în funcție de concert sau sunt la fel?

De cele mai multe ori, sunt emoții mari. Încerc să mă calmez și țin neapărat să intru cu piciorul drept…

Astăzi, muzica se mai ascultă sau doar se aude?

Omul e cel care decide… consumă sau ascultă! Există oameni în ambele categorii. Cel mai important e că muzica face parte din viața noastră…

Are muzica un termen de valabilitate?

Nu. Dacă ar avea , atunci Bach sau Beethoven nu ar mai răsuna în sălile de concert de pretutindeni…

Mai ai timp și de altceva, în afară de studiu și repetiții?

E limitat timpul liber… Îmi place (mult) să citesc, să merg la teatru, concerte, sa înot, să mă plimb în aer liber.

E ceva ce te atrage iremediabil către OCC? Ceva ce n-ai mai găsit în altă echipă?

E frumos că fac ceea ce îmi place. Și sper, ca prin muzica noastră, să atingem inimile celor mici. Vreau să cred că prin muzică sau artă, în general, copiii pot descoperi potențialul lor artistic. Ajutați de părinți, ei pot fructifica un anumit talent. Veniți la Opera Comică, indiferent că aveți 3 sau 99 de ani !

Interviu realizat de Dana Macsim

Foto: Arhiva personală

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign