Bucurestii Vechi si Noi

Bauhaus100/ Cele mai reprezentative creaţii realizate în cadrul acestui curent artistic

04 aprilie 2019 Bucurestii Vechi Si Noi Bucurestii noi, Texte si pretexte

Şcoala de artă, design şi arhitectură Bauhaus, înfiinţată în urmă cu 100 de ani şi interzisă apoi în Germania în perioada nazistă, a stimulat şi a revoluţionat practicile artistice din lumea întreagă, relatează AFP.

Prezentăm mai jos unele dintre cele mai renumite creaţii ale designerilor din curentul Bauhaus, care au transformat prin lucrările lor modul de a vedea lumea.

Tel Aviv – „Oraşul Alb”

Dimensiunea arhitecturală reprezintă fără îndoială elementul emblematic al curentului Bauhaus. Niciun oraş din lume nu deţine o colecţie mai mare de clădiri de acest tip în comparaţie cu Tel Aviv. Clădirile Bauhaus din acest oraş israelian au fost incluse în patrimoniul cultural mondial UNESCO.

 

Sursa foto: (c) ABIR SULTAN / EPA

Concepute începând din anii 1930 de arhitecţi evrei care fugiseră din Germania nazistă, cele peste 4.000 de imobile din „Oraşul Alb” sunt un simbol al urbei israeliene. Dar, spre deosebire de predecesoarele lor construite în Germania, imobilele din Tel Aviv folosesc mai puţină sticlă şi sunt înzestrate cu balcoane, pentru ca posesorii lor să se bucure de briza Mării Mediterane şi să evite astfel căldura sufocantă.

Scaunul Breuer

 

Sursa foto: (c) ALEXANDER BECHER / EPA

Acest tip de scaun a fost conceput de Marcel Breuer în 1926. A fost considerat revoluţionar datorită utilizării unor tuburi din oţel curbate şi unor bucăţi din piele naturală. Denumit şi „Wassily”, scaunul nu a primit acea denumire de la pictorul abstracţionist rus Vasili Kandinski, colaborator al şcolii Bauhaus şi prieten al lui Marcel Breuer. Abia în anii 1980 acest produs a fost supranumit „Scaunul Wassily”, iar noua sa denumire a fost aleasă din motive care ţin de sfera marketingului.

Ceainicul Brandt

Sursa foto: (c) Lucia Moholy / www.bauhaus100.com

Curentul Bauhaus promova o estetică radicală, dar miza şi pe o viziune reformistă a societăţii în perioada dintre cele două războaie mondiale în Germania. Această şcoală artistică a fost una dintre primele din lume care au admis femei în rândul cursanţilor. Deşi Walter Gropius, fondatorul acestui curent, dorea să le direcţioneze spre sarcini tradiţionale, precum ţesutul, câteva „pioniere” precum germanca Marianne Brandt au început să se afirme în domeniul prelucrării materialelor, inclusiv a metalelor. Studentele acestei şcoli au preferat formele simple, adaptate procesului de fabricare în serie. Ceainicul Brandt, realizat din metal în 1924, cu un canal de vărsare plasat într-o manieră ingenioasă, pentru a facilita scurgerea, a avut mare impact în epocă, mai ales datorită geometriei sale unghiulare, din care se degajă un sentiment şi o senzaţie de armonie.

Lampa Wagenfeld

 

Sursa foto: (c) Joachim Fliegner / www.bauhaus100.com

Această lampă simplă, cu un abajur sferic şi alb, plasat pe un picior cilindric şi o bază din sticlă, reprezintă exemplul perfect pentru liniile netede şi rafinate care au contribuit la renumele curentului Bauhaus. Creată în 1924 de Wilhelm Wagenfeld, noua lampă, considerată o capodoperă, s-a impus apoi în numeroase birouri, inclusiv în cel pe care Walter Gropius îl deţinea în Weimar, sediul general al şcolii Bauhaus. Criticii au reproşat ulterior faptul că această şcoală, adeptă a designului epurat de orice încărcătură inutilă, s-a îndepărtat de-a lungul timpului de originile sale, pentru a deveni un simbol al elitismului. Chiar şi cele mai simple copii ale lampei Wagenfeld se vând astăzi la preţuri de peste 400 de euro.AGERPRES

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign