Bucurestii Vechi si Noi

INTERVIU|Emilia Botezatu: De obicei, am emoții când trebuie să cânt solo, așa că, în ziua respectivă, încerc să fac ce fac în fiecare zi, ca să mă păcălesc că e o zi ca oricare alta. Am opusul unui ritual

19 aprilie 2019 Bucurestii Vechi Si Noi Semnalari Culturale

„M-am născut în Constanța și am învățat acolo până în clasa a X-a. Clasa a XI-a am continuat-o în Cluj, dar am absolvit Liceul „George Enescu” din București. Sunt studentă în anul IV la Universitate Națională de Muzică din București, la clasa doamnei profesor Ioana Croitoru. Sunt membră a Orchestrei Române de Tineret din anul 2016. Fac parte din Orchestra OCC din anul 2017.”

Ea este Emilia Botezatu, într-o descriere personală, un preambul al unor mărturisiri de suflet din viața ei de început de poveste muzicală.

Muzica e o pasiune sau un model de familie preluat?

M-am născut într-o familie de muzicieni. Părinții mei fac parte din corul Operei dinConstanța și sora mea este violonistă. Am crescut alături de aceste exemple și astfelpasiunea a venit de la sine.

Vioara te-a ales sau te-a atras?

A fost mâna destinului. Cu toate că am fost întotdeauna înconjurată de muzică, nuaveam ureche muzicală, atunci când eram mică. Totuși, mama a decis că ar fi o ideebună să studiez pianul în clasele primare, pentru a-mi dezvolta auzul. În urmaadmiterii la școala de muzică, însă, domnul Radu Pricop, un foarte bun pedagog alviorii, a încurajat-o pe mama să mă înscrie la acest instrument.

Ce faci atunci când îți dorești mult ceva?

Dacă îmi doresc cu adevărat ceva, îmi dau toată silința să obțin acel lucru.

Atunci când nu-ți iese ceva, renunți sau te încăpățânezi și insiști să reușești?

Dacă e vorba de studiu, atunci o cafea și interpretarea unui solist preferat al lucrării pe caretrebuie să o studiez, îmi încarcă bateriile.

Ai crescut cu muzică, te-ai hrănit cu ea. Care e prima amintire care-ți vine în minte, legată de o arie?

Ascult operă de dinainte să mă nasc. Atunci când aveam 3 ani, am jucat în „Madama Butterfly”. Cred că asta este prima lucrare muzicală care mi-a rămas întipărită în minte și, după spusele mamei, o învățasem atât de bine, încât spuneam versurile odată cu solista.

Ești un critic permanent când asculți muzică sau faci abstracție de abaterile de la tehnică, pe care le sesizezi ca instrumentist?

Este dificil, mai ales când e vorba de un violonist, dar încerc să mă axez pe starea pe care mi-o oferă, mai degrabă decât pe partea tehnică.

Ai avut momente de impas, care-ți păreau de netrecut?

Există momente de răscruce, care par uneori de nerăzbit, dar nu cred că este greu, atâta timpcât urmezi un vis frumos.

Spune-mi dacă, în afară de emoțiile firești, mai ai și alte trăiri înaintea unui concert?

De obicei am emoții când trebuie să cânt solo, așa că, în ziua respectivă, încerc să fac ce fac înfiecare zi, ca să mă păcălesc că e o zi ca oricare alta. Am opusul unui ritual.

Astăzi muzica se mai ascultă sau doar se consumă?

Sper că se ascultă. Ar fi păcat ca trăirile muzicienilor să nu ajungă nicăieri.

Expiră muzica vreodată? E supusă trendului?

Muzica clasică, cu siguranță nu. Dimpotrivă, odată cu trecerea timpului, devine tot mai apreciată.

Ce înseamnă timp liber pentru tine?

În timpul zilei, în general, nu am timp liber. Dar seara, îmi place să ies în oraș cu prietenii sau să merg lacinema.

Ce te atrage în atmosfera OCC?

Copilăria. Cred că toți membrii instituției și-au păstrat într-un loc special sufletul de copil. Săaud râsetele micuților, chiar și fără să-i văd, îmi aduce mereu aminte cât de norocoasă suntcă am ocazia să contribui la bucuria pe care o simt.

Interviu realizat de Dana Macsim

Foto arhivă personală

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign