Bucurestii Vechi si Noi

Crucea de Piatră, un fel de Red Light District bucureștean .

14 mai 2019 [Raiden] Bucurestii vechi

[CRUCEA DE PIATRĂ] Gazeta Municipală, un săptămânal de critică edilitară bucureșteană din anii ’30, se ocupa cu monitorizarea autorităților locale din capitală, a primarilor (general sau de sector). Gazeta Municipală avea un serial dedicat zonei Crucea de Piatră, un fel de Red Light District bucureștean din fosta mahala Dudești, parte din Cartierul Evreiesc. În episodul ăsta din 1932 e vorba despre preotul Costache care, revoltat de desfrâul de la Crucea de Piatră, îl petiționează pe primarul Dem Dobrescu să închidă bordelurile, citând „atotputernicia proxeneților” în fața poliției.

► BACKGROUND. În interbelic, prostituţia era reglementată de o lege din 1908 care definea categorii: 1) legală, practicantele ei aveau condicuță (fișă medicală) și erau obligate o dată pe săptămână să mearga la medic pentru a fi controlate dacă au boli venerice; 2) semiclandestină (practicată la hoteluri, localuri etc.), tolerată de poliție; 3) cea din case de rendez-vous unde „clandestinele lumii alese” nu erau înregistrate, aveau protecție înaltă, nu aveau condicuță și 4) care „făceau trotuarul” și agățau bărbați cu care intrau apoi în hotelurile din din zonă. Existau în București 65 bordeluri autorizate. 16 erau în perimetrul format de străzile Crucea de Piatră, Cantemir (dispărută), Nerva Traian, Campoduci (dispărută). O casă de toleranță avea cam 20 de prostituate cu condicuță, înregistrate la poliție. În evidențe, prostituatele erau descrise în detaliu, iar pe lângă datele de identificare apăreau și descrierea fizică, nivelul de educație, limbile străine cunoscute, dar și numele restaurantului/cafenelei unde își practicau meseria. Bordelurile ofereau abonamente pentru clienții fideli, care plateau în avans și-și alegeau fata. Un abonament includea 10 „numere”, o noapte de amor era taxată pentru „2 numere”, clienții fideli beneficiau de reduceri. Fetele aveau între 20-30 de ani, multe începeau când erau încă minore. Ziua de lucru insemna de obicei 5 clienți, câștigul era substanțial, de 7-8 ori mai mare ca salariul mediu al epocii. Mare parte din bani revenea „antreprenoarei”, patroanei de la bordel.

► CRUCEA DE PIATRĂ. Strada care se făcea din Calea Dudești luase numele de la o cruce de piatră din epoca medievală târzie, situată chiar la răscruce. În poza de sus, din 1979, se vede încă baza vechii cruci. Intrând pe stradă (foto jos, 1979), pe dreapta, casa lungă de secol 19 cu multe camere era chiar fostul bordel celebru, iar în plan îndepărtat, pe dreapta, imobilul interbelic cu două nivele fusele în interbelic una dintre cele mai „moderne” case de toleranță, Casanova. Tot atunci apăruse în zonă o construcție de cărămidă, Casa Roșie, tot bordel. Prostituția a fost interzisă prin lege de regimul comunist în 1949, iar strada Crucea de Piatră a fost redenumită strada Asău, într-un efort eșuat de a șterge amintirea zonei din mentalul colectiv bucureștean. Fostele bordeluri au fost naționalizate și au devenit imobile rezidențiale comune. Zona a fost demolată total între 1985-1987 pentru trasarea tronsonului din bulevardul Victoria Socialismului (azi b-dul Unirii) între Piața Unirii și Piața Alba-Iulia, parte a noului centru civic ceaușist al Bucureștiului. Pe locul fostului cartier rău-famat Crucea de Piatră urma să apară Palatul Cântarea României (noua Operă), proiect nerealizat care a rămas doar la stadiul de fundații și care a generat imensul loc viran dintre Biblioteca Națională, b-dul Octavian Goga și str. Nerva Traian.

► PRIMARUL. Dem Dobrescu (1869-1948) a fost primar țărănist al Bucureștiului între februarie 1929 – ianuarie 1934. E considerat unul dintre cei mai buni primari ai Bucureștiului. A condus Primăria între 1929-1934 și a venit cu proiecte ambițioase. A lărgit artere, inclusiv Calea Victoriei, a trasat străzi drepte, le-a îndreptat pe cele strâmbe (foste ulițe de secol 18-19), a construit piețe generoase. Într-un ritm nemaivăzut până atunci, primăria a făcut ample lucrări edilitare de pavaj, apă, iluminat electric și canalizare. Pentru că Dâmbovița era sursa de apă potabilă pentru mare parte din bucureșteni, a interzis pentru prima oară scăldatul în râu dar a compensat cu construirea primelor ștranduri. Pentru a facilita aprovizionarea cu apă potabilă, a instalat fântâni publice la colțurile străzilor (cișmele). A salubrizat orașul ca niciodată, a scos tone peste tone de gunoi acumulat în decursul anilor și a plantat mulți copaci. Pe plan social, a înființat adăposturi gratuite pentru iarnă destinate oamenilor fără casă, cantine pentru sărmani și muncitori. A dispus identificarea familiilor sărace care să primească ajutor de la primărie, pentru o mai bună gestiune a resurselor. Lui Dem Dobresu i s-a spus „primarul-târnăcop” pentru că a trasat noi străzi și bulevarde într-un ritm foarte rapid.

Nimic nu mai amintește în prezent de Crucea de Piatră, dar în 1993 s-a făcut singurul film pe tema asta.

Gazeta Municipală a fost interzisă în 1938, când regele Carol al II-lea a instaurat dictatura regală și n-a mai apărut niciodată.

sursă informații: www.stelian-tanase.ro
foto: Dan Vartanian (1979)

 

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign