Bucurestii Vechi si Noi

Imagine color de pe 10 Mai 1943, sărbătorirea Zilei Naționale a României dinainte de 1948

13 mai 2019 [Raiden]

[10 MAI] Imagine color de pe 10 Mai 1943, sărbătorirea Zilei Naționale a României dinainte de 1948: pe șoseaua Jianu din nordul Bucureștiului (azi bulevardul Aviatorilor), oficialitățile asistă la o slujbă religioasă urmată de o defilare militară româno-germană. Între 1941-1944 România a fost aliată cu puterile Axei, Germania Nazistă și Italia Fascistă în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.

În prim-plan dreapta, șeful formal al statului, regele Mihai, iar lângă el vicepreședintele Consiliului de Miniștri (vicepremierul) Mihai Antonescu (în frac cu joben, ținuta formală din epocă a membrilor civili ai Guvernului) și conducătorul de facto al statului, președintele Consiliului de Miniștri, mareșalul Ion Antonescu. Atât regele cât și Antonescu poartă bastonul de mareșal. Liderii sunt înconjurați de alți membri importanți ai armatei, România avea un regim militar fascist.

Pe 23 August 1944 România a trecut din tabăra Axei în tabăra Aliaților, Ion Antonescu și Mihai Antonescu au fost arestați, judecați ulterior de un Tribunal al Poporului și în cele din urmă condamnați la moarte în 1946. Au fost executați prin împușcare pe 1 iunie 1946 la Jilava.

10 Mai a fost, din 1866 până în 1947 inclusiv, Zi Națională a României, cu triplă semnificație:

• 1866: venirea pe tronul Principatelor Unite a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, un prinț din regatul Prusiei

• 1877: ratificarea de către domnitorul Carol a Declarației de Independență a României citită de prim-ministrul Mihail Kogălniceanu cu o zi înainte în plenul Parlamentului

• 1881: ridicarea României la rang de regat și proclamarea lui Carol prim rege al României (fondarea dinastiei române)

10 Mai ar trebui restaurată ca Zi Națională a României prezentului. Ziua Independenței e mult mai relevantă din punct de vedere istoric ca Ziua Marii Uniri (1 Decembrie 1918). Pentru mulți e relevant și argumentul meteo, e mult mai binevenită o zi liberă pe soare și cald decât una pe frig și îngheț.

foto: Willy Pragher

 

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign