Bucurestii Vechi si Noi

„O viață măruntă” – o picătură într-un ocean sau un ocean într-o picătură?

02 mai 2019 Mocanu Ioana A-mestecate, FILME SI CARTI

„Suntem o picătură într-un ocean.” – vechiul clișeu suprapus vieții noastre ca o pecete care ne va urmări destinul până la capăt. Să fie așa, oare? Dar de ce nu suntem o picătură dintr-un râu? Sau dintr-o ploaie. Sau dintr-o fântână. Sau dintr-o baltă. Dar de unde știm că picătura nu este, ea însăși, un întreg ocean?

„O viață măruntă” este romanul care te va face să te întrebi toate astea odată cu fiecare pagină citită și răscitită. (Între noi fie vorba, ținând cont că are 700 de pagini, o să fie loc de mii de întrebări.) Mii de întrebări pe care și le-a pus și Jude, protagonistul unui întreg șir de tumult emoțional, de răzvrătire a rațiunii, de renegare a ființei și de luptă împotriva amintirilor trecutului care îl doboară ca niște „hiene însetate”, așa cum el însuși mărturisește.

„Cel mai dificil lucru nu e să găsești cunoașterea.
Cel mai dificil lucru este s-o crezi.” (pag. 195)

Hanya Yanagihara reușește să dea viață unui roman nu prin povestea care se ascunde în spatele personajelor și prin emoțiile lor pe care le descrie cu atâta acuratețe, ci prin ceea ce trezește în inima cititorului. Cartea trăiește prin cititor, se hrănește prin cititor și respiră prin pielea cititorului. Toată durerea lui Jude o simți în pielea ta, toată dragostea părintească a lui Harold se zbate în inima ta și toată fidelitatea prieteniei dintre cei patru camarazi, Jude, Willem, JB și Malcolm, este definiția absolută a răbdării, a încrederii și a înțelegerii celuilalt.

„…singurul secret al prieteniei, cred eu, este să găseşti oameni mai buni decât tine – nu mai deştepţi, nu mai interesanţi, ci mai buni la suflet, mai generoşi şi mai iertători – şi să-i apreciezi pentru ceea ce poţi învăţa de la ei, să încerci să-i asculţi când îţi spun ceva despre tine, oricât de bun – sau de rău – ar fi acel ceva, şi să ai încredere în ei, ăsta e cel mai greu lucru. Dar şi cel mai bun totodată.” (pag. 207)

În pofida tuturor celor scrise, eu nu l-aș încadra ca fiind un roman al prieteniei, deși aceasta este prima impresie pe care o lasă. Totuși, mai mult decât atât, Yanagihara a reușit să surprindă cele mai adânci corzi emoționale pe care inima le poate simți doar în singurătate. A descifrat frica și i-a scos la iveală toate tăișurile, a desprins fiecare pieliță de pe feliile singurătății, ca de pe o ceapă care te face să te îneci în lacrimi, a expus cele mai intime detalii din viața amoroasă a doi bărbați și a supus la test orice limită a durerii pe care „o viață măruntă” o poate simți. Curajul cu care a fost scris romanul se înfiripă ca un intrus în inima cititorului și o face să bată puternic, fără să-i dea pace.

Astfel, chiar dacă, privită din exterior, povestea de viață a lui Jude se conturează în jurul prieteniei, al familiei ce l-a adoptat și al succesului pe plan profesional, trecutul i-a lăsat cicatrici pe care acesta și le adâncește și mai mult, în fiecare zi, iar trupul său este martorul tuturor durerilor pe care le simte.

„El însă n-a pomenit niciodată că un lucru sau altul ar fi drept, echitabil. Dreptatea în sine părea să nu-l intereseze prea mult, ceea ce mie mi s-a părut fascinant, fiindcă oamenii, tinerii în special, sunt foarte interesaţi de ceea ce e drept. Dreptatea e un concept inoculat copiilor cuminţi: este principiul director în grădiniţe, în tabere, la locurile de joacă şi pe terenul de sport. Dreptatea e pentru oamenii fericiţi, pentru oamenii care au fost suficient de norocoşi să trăiască o viaţă definită mai mult de certitudini decât de ambiguităţi.” (pag. 165)

Deși încă nu a avut o ecranizare proprie, ne putem imagina secvențe din Loveless (2017), pentru a descrie golul și absența căldurii unei familii, sau tragicul esenței din La mala educación (2004), pentru a înțelege trauma copilului abuzat de cei în grija cărora se află. De asemenea, Stay (2005) este o ecranizare perfectă care surprinde încercările nestăvilite ale celor din jur care vor să-i găsească lui Jude o salvare pe care el însuși a renunțat să și-o mai dorească.

„Am devenit pierdut pentru lumea
În care mi-am irosit atâta timp.
[…]
Nu-mi pasă deloc
Dacă lumea mă crede mort,
N-am ce spune ca s-o contrazic,
Căci, adevărat, nu mai sunt parte din lume.” (pag 111)

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign