Bucurestii Vechi si Noi

Viitoarele generații de dansatori se nasc și cresc la Opera Comică pentru Copii | Bucharest Dance Competition

11 iunie 2019 Bucurestii Vechi Si Noi Semnalari Culturale

Prima ediție Bucharest Dance Competition și-a desemnat duminică, 9 iunie, câștigătorii, în cadrul unei gale extraordinare desfășurată în Grand Arena OCC la Opera Comică pentru Copii. Gala a reprezentat al doilea eveniment de amploare din Festivalul Opera Copiilor după Gala Cantus Mundi de săptămâna anterioară, când zeci de coruri de copii au susținut un concert pe aceeași scenă. De data aceasta a venit rândul micilor balerini să se exprime, la prima ediție a Bucharest Dance Competition, concurs dedicat copiilor și tinerilor, dansatori amatori sau profesioniști. Zeci de participanți au fost recompensați pentru talentul lor, demonstrat în cele două zile în care a avut loc competiția. Gala concursului a fost un eveniment unic în care au dansat câțiva dintre premianți, invitați speciali și desigur câștigătorul Marelui Trofeu, Alyn Arhire. Juriul competiției a fost alcătuit din personalități ale scenei românești de dans, maestra de balet Cristina Opincaru, Ovidiu Matei Iancu – prim-balerin al Operei Naționale București, Andreea Soare și Cătălin Caracaș – coordonatori ai Baletului OCC. Gala s-a bucurat de prezența a trei invitați de seamă, Maria Lozanova și Elvis Gache de la Opera Națională Română Iași și Mihai Costache, un nume care va deveni în curând foarte cunoscut pe scenele internaționale.

Gala Premiilor Bucharest Dance Competition a dezvăluit publicului viitoare stele ale scenei, conținând lucrări de dans contemporan, balet clasic și neoclasic, în interpretarea câștigătorilor. Nali Dobrin ne-a dat o lecție de show de cabaret cu momentul său, intitulat „Sing Sing”, Sara Piliego și Alexandra Niculae au executat un duo impresionat, în oglindă una față de cealaltă, Martha Savin ne-a uimit prin eleganță și distincție, Ana Norocel ne-a oferit cu candoare un ceardaș, iar Daria Kimm, printr-o tehnică bine studiată, ne-a prezentat o variație din „Harlequinade”. Sunt câteva fete de care vom mai auzi cu siguranță, mai ales că dintre câștigători câțiva participanți au fost aleși să facă parte din distribuția baletului „Frumoasa din pădurea adormită”, care va avea premiera la Opera Comică pentru Copii.

Tânărul Alyn Arhire, câștigătorul Marelui Trofeu al concursului are calități artistice speciale, polivalente, atât pentru scena de balet, cât și pentru cea de dans contemporan. Lucrarea coregrafică pe care ne-a prezentat-o, „El Boracho”, a fost foarte bine aleasă deoarece pune în evidență elasticitatea aparte cerută de genul contemporan în timp ce în combinația de mișcări folosește poziții clasice și salturi din dansul academic. În plus, Alyn Arhire are o prezență scenică aparte, speculând momentul potrivit în care să dezvăluie prin mimică sentimentele personajului.

Unul dintre punctele forte ale serii de duminică a fost prezența în gală a balerinului Mihai Costache, un dansator care aproape a cucerit Statele Unite ale Americii. După un stagiu la celebra companie American Ballet Theatre (la ABT Studio Company) din New York și Baletul din Los Angeles, el urmează să danseze pentru Sarasota Ballet din Florida. Lucrarea „Ending” interpretată în gală de Mihai Costache ne-a arătat felul în care dansul poate vorbi prin mișcare, datorită expresivității extreme a balerinului. Sensibilitatea artistului Mihai Costache, tradusă prin volubilitatea corpului omenesc este ceea ce orice spectator așteaptă de la un mare dansator.

Nu în ultimul rând, cuplul scenic invitat, Maria Lozanova și Elvis Gache, care a prezentat o coregrafie pe polka „Tritsch-Tratsch” de Johann Strauss-fiul și duetul „Pasărea albastră” din „Frumoasa din pădurea adormită” de Piotr Ilici Ceaikovski, a fost impresionant ca expresie corporală și interpretare. Dacă la polkă cei doi au transmis o energie a comicului, caracterul jucăuș al lucrării fiind reflectat în dans, „Pasărea albastră” a reprezentat un model de execuție a acestui fragment dificil și grațios din repertoriul clasic.

Gala Bucharest Dance Competition s-a încheiat cu finalul spectacolului de balet „Don Quijote” de Ludwig Minkus, în montarea de la Opera Comică pentru Copii a coregrafului Cătălin Caracaș, avându-i ca soliști pe artiștii OCC Amyra Badro (Quiteria), Tiberiu Pepenică (Basil), Elena Chiriță (Mercedes) și Robert Ștefu (Espado). Sunt artiști tineri descoperiți și încurajați de Opera Comică pentru Copii, la fel cum vor fi și câștigătorii Bucharest Dance Competition. Prin spectacolele sale, în care întâlnim din ce în ce mai des interpreți – copii sau foarte tineri, prin atelierele „Micul Artist” dedicate baletului dar și street dance, Opera Comică pentru Copii vrea să creeze noi generații de dansatori, facilitându-le primii pași în carieră și contactul cu scena. Astfel, ei se nasc și cresc sub ochii spectatorilor la Opera Comică pentru Copii.

Iulia Toea Mureșan

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign