Bucurestii Vechi si Noi

Ada Musat si Marana Matei, psihologi si fondatori Teatru Interior: «Le oferim adolescentilor suportul pentru o identitate de sine bazata pe sinele lor, nu pe social media si nu pe ce cred ei ca se asteapta ceilalti de la ei»

05 iulie 2019 Bucurestii Vechi Si Noi Semnalari Culturale

Sunt arta si terapia legate in vreun fel? Da, ne spun si ne arata Marana Matei si Ada Musat, de profesie psihologi, prin proiectul fondat si pus in aplicare de ele, cu sprijinul Administratiei Fondului Cultural National (AFCN).

 

Prin Teatru Interior, cele doua si-au propus sa contribuie la formarea unei noi generatii de adolescenti mai sanatoase emotional, care poate sa mearga drept pe propriile picioare, in drumul spre maturizare si spre alegerile mari: facultatea, apoi job-ul si poate chiar viata pe care si-o doresc.

 

In ce consta, mai exact, proiectul? Intr-o serie de workshop-uri cu adolescentii din diverse scoli bucurestene, in care, impreuna cu o echipa solida formata din artisti cu renume specializati pe diverse arte performative, Ada si Marana stau de vorba cu tinerii si ii incurajeaza sa isi verbalizeze provocarile, sa indrazneasca, sa simta, sa interiorizeze mecanisme sanatoase prin care sa le gestioneze pe termen lung, sa se cunoasca mai bine, sa se apropie de cultura si de terapie.

 

Proiectul se finalizeaza cu o piesa de teatru-dans care va avea mai multe reprezentatii in spatii culturale cunoscute din Bucuresti. Spectacolul este construit chiar pornind de la subiectele cele mai arzatoare pentru adolescentii de astazi, iar parinti, profesori si publicul larg pot participa ca spectatori si, spera echipa din spatele Teatru Interior, pot empatiza astfel mai bine cu provocarile adolescentilor de azi.

 

Dar despre toate acestea ne vorbesc mai pe larg Marana si Ada in interviul urmator.

 

De ce Teatru Interior? Cum v-a venit ideea acestui proiect – cum v-ati gandit sa legati terapia de arta?

Marana Matei: Nu e o idee noua. Psihodrama si art-terapia fac deja asta, avand chiar o traditie in spate. Dar art-terapeutul nu este artist, ci doar foloseste mijloace artistice, iar artistul nu e psiholog, desi lucreaza cu mult material psihologic.

Asa ca cel mai bine a fost sa aducem cele doua lumi impreuna, pentru a lega un dialog constructiv: ca si cum ai pune o vioara si un pian impreuna si din asta ar iesi o piesa minunata. Violonistul poate nu stie sa cante la pian, dar nici nu trebuie, atat vreme cat stie sa se acordeze si sa tina ritmul alaturi de pian. Asa si noi: intregul e mai mult decat partile ei componente.

Ada Musat: Arta ofera o multitudine de tehnici exploratorii, maniere de accesare a subconstientului, pune in act emotii greu de prins in cuvinte; altfel spus, ii ofera sufletului o scena de manifestare securizanta si sanatoasa, iar lupa psihologica vine, ulterior, sa conceptualizeze experienta observata si sa prezinte directii de lucru in acord cu ceea ce a analizat pe viu.

Prin arta, terapia are acces la viata autentica, a omului, dincolo de meta-cognitii si meta-emotii. Astfel, participantii pot sa isi recupereze starea de bine mult mai repede si in proportii mult mai mari. Proiectul nostru vine sa arate ca suntem cu totii plini de resurse interioare care, daca ne dam voie sa le externalizam, ne pot permite sa fim (ori)cine vrem sa fim.

Cum schimba optica proiectul vostru, ce aduce el nou? De ce credeti ca e nevoie de o mai mare inteligenta emotionala in cazul tinerilor?

Marana: Mai tineti minte cand eram noi mici si spuneam „Cand o sa fiu eu mare…” si urma ceva de tipul: „ca adult, eu o sa-mi inteleg copiii”, „eu nu o sa judec”, „eu o sa fiu mai…”, „eu nu voi face ca mama/ tata, ci eu o sa…”?

Din pacate, crestem si facem fix toate lucrurile de care ne doream sa ne ferim. Ma gandesc ca poate face parte din viata de adult – sa te ratacesti in ziua de maine si in acel „trebuie”, sa fii pe pilot automat, uitand sa faci un pas inapoi si sa vezi dificultatile adolescentilor. Teatru Interior presupune, pe de o parte, distilarea temelor importante, conturarea nevoilor si temerilor, pentru ca mai apoi acestea sa capete glas intr-o piesa-spectacol.

Parintii sunt invitati in calitate de spectatori/ observatori, sa vada pe scena apoi acele lucruri pe care adolescentii doresc sa le expuna asa cum vor, atat cat vor. Daca parintii pleaca avand o altfel de intelegere a lumii fiului sau fiicei lor, inseamna ca totul a meritat.

Ada: Proiectul nostru completeaza foarte bine inteligenta informationala, de care scoala are multa grija, cu cea emotionala, de formare si perfectionare a abilitatilor de intelegere, exprimare articulata, gasire de corelatii si cauzalitati, sistematizare a informatiei, incredere in improvizatie si reactii spontane in situatii neprevazute in loc de blocare, evitare sau renuntare.

Toate acestea au rolul de a le oferi abilitati de viata, ce le usureaza deciziile ulterioare legate de tipul facultatii alese, ulterior a meseriei catre care se vor indrepta, prin simplul fapt ca pot discerne mai usor ce pot, ce nu pot si cine sunt.

Le oferim suportul pentru o identitate de sine bazata pe sinele lor, nu pe social media si nu pe ce cred ei ca se asteapta ceilalti de la ei.

De ce ati ales, ca instrumente, tocmai teatrul, dansul si dramaturgia?

Marana: A fost important pentru noi ca ei sa isi gaseasca limba nativa si limba latenta de exprimare. Spre exemplu, unor adolescenti le e mai usor sa se exprime folosind cuvintele (limba nativa), dar le e imposibil sa transpuna in miscare (limba latenta).

Drept urmare, a fost important pentru noi ca elevii sa aiba posibilitatea sa se exprime asa cum le este mai usor, pentru ca mai apoi sa extinda limbajele. Tot vorbim ce important e sa stim sa vorbim limbi straine, dar mai putin vorbim despre cum e sa lasi sa se auda in afara ceea ce e in interior.

Cat de deschisi vi se par adolescentii fata de ideea de terapie si psihologie? Ce stiau despre asta, cat de familiarizati erau cu acest instrument si cum v-au primit pe voi, ca psihologi?

Marana: La inceput, am fost prin licee sa povestim despre proiect si ni s-au alaturat, desigur, cei care deja aveau o inclinatie spre psihologie sau spre arta. Listele de asteptare au fost lungi si asta vorbeste de la sine.

Cred ca in perioada adolescentei, cand se ridica o gramada de intrebari fundamentale, cand se contureaza identitatea si viitorul, mijloacele precum psihoterapia si arta vin la fix. Ce fac ele de fapt? Cauta sa inlesneasca exprimarea si sa aduca o intelegere mai profunda a lucrurilor. Nu asta fac elevii? Bine, asta daca puteti vedea dincolo de „NU” sau „Lasa-ma in pace” si „Nu intelegi tu”.

Ada: Spre uimirea noastra, multi dintre ei au vorbit deja cu un consilier scolar sau cu un psihoterapeut. Probabil toate serialele de la Netflix i-au ajutat sa li se para ceva „cool” „sa  afli ce este in mintea celuilalt”, „sa devii mai sarmant/ seducator”, asa ca pop-culture-ul a fost de partea noastra si ne-au primit cu interes si curiozitate.

In plus, invelisul de arta performativa ne-a facilitat destul de mult apropierea de ei, intrucat a imbracat totul intr-un joc liber, un mediu sigur, plenar, cu multa relaxare si creativitate, fara pic de diagnostic, intoarcere in trecutul dureros, etichetat de obicei cu „it’s mummy/ daddy issues”.

I-am ajutat astfel sa isi identifice unicitatea, sa profite de atuurile lor, sa isi resemnifice experientele de viata, sa se vada in oglinzi diferite. Terapia a devenit o maniera de a se pune foarte bine in valoare, de a face si mai bine ceea ce stiu deja.

Cat de diferiti vi se par adolescentii pe care i-ati intalnit versus cum ati fost voi la varsta respectiva? Cat de diferite vi se par provocarile lor?

Ada: Cred ca ceea ce diferentiaza mult cele doua generatii este aparitia tehnologiei, care a remodelat comportamentul de interactiune umana, a extins granitele fizice, a adus o lume noua in care poti evada cat de mult vrei si in care iti pot manifesta orice alter ego, ceea ce pe vremea noastra nu se putea. Te jucai fizic, in spatiul dat, cu prietenii din proximitatea blocului, cat prindeai cu privirea era tot ceea ce puteai cunoaste geografic, ceea ce aducea un set diferit de asteptari, cognitii, nevoi.

S-au dilatat foarte mult si valorile de bine si de rau prin prisma tehnologiei, pentru ca a fi extrem de violent intr-un video game nu inseamna ca iti permite sa il mustrezi pe copil, e doar un virtual reality, chiar daca poate se poarta sangeros in acel joc, a vorbi cu multiplii parteneri pe dating apps inseamna doar texting, nu i-au cunoscut, poate, niciodata in viata reala, deci ideea de inselat/ promiscuitate nu poate fi pusa pe masa si asa mai departe.

Astfel, provocarile si durerile lor interioare devin mult mai subtile, sensibile, profunde, mai ales ca domina o confuzie, lipsa de certitudine, claritate. Or, pe vremea noastra, nu avem astfel de dileme morale.

Cat de dificil e procesul prin care va rezulta, la finalul proiectului, piesa de teatru-dans? Cum decurge el si cum sunt implicati in continuare adolescentii? Ce e in spatele dezvoltarii unui astfel de demers, de fapt?

Ada: Ateliere saptamanale, repetitii de 4-5 ore pe zi, chiar si in timpul saptamanii, in ultima vreme. Rescrierea textelor de catre adolescenti in continuu pana vor atinge esenta, exercitii de coregrafie de doua ori pe saptamana, joc dramatic alaturi de Katia Pascariu in care inteleg spatialitatea, ce inseamna fiecare gest, cum sa se raporteze la public, cum sa determine reactiile publicului, cum sa induca publicului emotii, nu sa le expuna pur si simplu. Munca pe paine, cum se spune.

Demersul este identic cu cel al unor actori profesionisti care construiesc un spectacol de la zero, cu texte din viata lor, tehnica fiind aceea dedevised theatre. Toate acestea implica extrem de multa munca din partea mentorilor: Katia Pascariu, Mihaela Michailov, Paul Dunca, Arcadie Rusu.

Va iesi ceva memorabil pentru micuti, mai ales ca niste super profesionisti depun atat de mult efort ca ei sa construiasca un produs artistic de calitate superioara. Speram sa fie una dintre cele mai frumoase amintiri ale adolescentei lor peste ani.

***

 

Despre Ada Musat

Este terapeut axat pe metode interdisciplinare, cu formare in psihoterapie si psihologie clinica. Are o experienta solida ca om de creatie in agentii de publicitate de top din Romania si ca director cultural la POINT, hub de teatru independent din Bucuresti.

 

 

 

 

 

 

Despre Marana Matei

Este psiholog si profesor de psihologie la Avenor International School, cu formare la University College London, una dintre universitatile de psihologie din top 3 din lume.

 

 

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign