Bucurestii Vechi si Noi

Într-un București , când ospitalier , când ostil, Carol Davila nu s-a plâns niciodată

18 iulie 2019 Dumitru Alexandru Filimon Bucuresti, simplu, Bucurestii in istorie

Puțini știu că acest doctor venit de pe meleaguri franceze a acordat câteva ore pe zi, vreme îndelungată consultări zilnice gratuite bolnavilor, săracilor din Mahalaua Cotrocenilor sau din Mahalaua Mihai Vodă. Poate și mai puțini, conștientizează că o primă rezolvare a revărsărilor Dâmboviței aparține inițiativei lui Davila, neobosit în a cere domnitorilor rezolvarea unor chestiuni arzătoare pentru populație.

Astfel, pentru ca reversările Dâmboviței nu puteam fi stăvilite, Davila îi propune lui Carol săparea unei albii adânci pentru canalizarea apei. Un spirit înalt și înălțător, cu principii ferme, clare, de la care nu avea să se abată niciodată, Davila nu putea să nu treacă neobservat în rândul colegilor medici care începuseră să-l acuze fățiș, public sau chiar prin procese, de diferite cerințe nerealizate din partea breslei de medici din București, precum mărirea salariilor, locurilor de muncă etc.. Toate acestea îi stârnesc dezamăgire și amărăciune, unui spirit intransigent cum se dovedise doctorul cosmopolit cu inima românească în acele timpuri.

Lumea pe care o găsește la București nu-i va schimba nicidecum crezul etic și politic

Marin Manu Dădescu poveștește în cartea sa, „Călătoriile lui Carol Davila”, despre  începuturile sale la București, pe care le descrie ca fiind pline de entuziasm, ospitalitate și nu în ultimul rând speranță.  Lumea pe care o găsește la București nu-i va schimba nicidecum crezul etic și politic cu care se înhămase la drum: ”Oricine e cuminte nu jură nici pe un om, nici pe un partid, ci pe un principiu, pe un steag”.

Deși replica lui Vodă a fost mereu că visteria e goală, Davila la 1855 reușise să obțină din partea domnitorului încuviințarea de înființare a Școlii de Mică Chirurghie. În aceeași manieră lua ființă și Grădina Botanică din București. Bătea la ochi ceea ce Davila reușise să facă și dușmanii lui mergeau într-atât încât doreau și cereu închiderea instituțiilor, acțiunilor ce au stat la baza constituirii unei personalități a lui Davila care stârnea tot mau multă invidie și frustrare în rândul breslei sale și nu doar.

Bucureștii un centru cultural în acea parte a Europei, în viziunea lui Davila

Ca un grădinar iscusit și plin de dragoste, Davila găsise Țara Românească un pământ roditor. Vestea despre organizarea învățământului medical, farmaceutic și veterinar se împrăștia repede peste granițele țării. Aceasta trebuia să devină o ”Belgie a Orientului”, iar Bucureștii un centru cultural în acea parte a Europei. Aici, în acest spațiu, trăia, muncea și visa Carol Davila.

”Împărțit între copiii mei și datoriile mele, mă simt foarte nenorocit…Mi-am sacrificat viața, toate clipele de liniște pentru a fi util altora”

Pentru organizarea secției ce prezenta dezvoltarea învățământului  în azilul ”Elena Doamna” s-au primit aprecieri din partea mai multor străini, printre care și Președintele Comitetului Orfanilor din Viena care declarase că orfelinatul lui Davila e ”un institut modern, unic  cum nu e al doilea în lumea civizilată”. I s-au recunoscut merite în final chiar și de către adversari pentru neîncetată și neîntreruptă activitate care făcea ca țara noastră să fie privită cu alți ochii, în lumea civilizată a acelor vremuri.

”Împărțit între copiii mei și datoriile mele, mă simt foarte nenorocit…Mi-am sacrificat viața, toate clipele de liniște pentru a fi util altora”, așa grăiește Carol Davila, cel care prin inimă a trăit și prin inimă a pierit, după propriile vorbe, înainte să închidă definitiv ochii după o muncă gigantică în slujba profesiei sale și țării sale, care nici astăzi nu l-a uitat.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign