Bucurestii Vechi si Noi

Atelier de Actorie (2-6 septembrie)

27 august 2019 Andrei Slavuteanul Semnalari Culturale
curs de actorie

Începe toamna cu zâmbetul pe buze! Vino la Atelierul de Actorie organizat de Fundația Calea Victoriei în perioda 2-6 septembrie și bucură-te de 5 seri vesele și relaxante.

Antrenamentul prin jocul de rol îţi dă şansa de a reacţiona şi comunica mult mai bine. Poţi experimenta viaţa din perspective noi şi provocatoare, în timp ce te afli sub protecţia convenţiei teatrale, a jocului de rol şi a tipologiei de personaj.

Lucrezi la expresivitatea ta corporală, la dicţie, intonaţii, frazare cu sens şi mai ales la exprimarea emoţiilor. Exerciţiile şi situaţiile pe care le vei experimenta la atelierul de actorie îţi dau posibilitatea să îţi lucrezi inteligenţa emoţională şi inteligenţa corporală, ca să te faci înţeles mai clar de prieteni, colegi, familie.

Vom începe fiecare întâlnire cu o parte de antrenament: vocal, verbal, paraverbal, nonverbal şi o parte de măiestrie actoricească prin joc de rol. Vom lucra la acest atelier pe texte individuale, pe care le vom prezenta la ultima şedinţă, într-un mic spectacol, în faţa prietenilor şi a celorlalţi participanţi la curs.

1. Cunoaşte-te pe tine însuţi: joc de rol. Situaţii controversate. Primul pas spre înţelegerea subtilităţilor unui personaj şi a relaţiilor scenice. Ascultarea de sine.

2. Relaţia dintre personaje şi conflictele interioare. Cum se construiesc şi cum se sabotează. Cum ieşim onorabil din situaţii complicate. Antrenarea flexibilităţii.

3. Variante de rezolvare a conflictelor interioare şi interrelaţionale. Greutatea lui Nu şi greutatea lui Da. Exerciţiu practic de asumare.

4. Bucuria de viaţă şi comunicarea echilibrată cu partenerul. Antrenarea disponibilităţii de a ne simţi „noi”. Calea de la firescul cotidian la trăirea cathartică.

5. Să înceapă spectacolul! Cursanţii-actori sunt invitaţi să-şi susţină rolul în faţa publicului (fiecare participant poate invita doi sau trei prieteni).

Cursul începe din 2 septembrie, ora 19.00, și are loc zilnic, la Fundația Calea Victoriei – str. C. A. Rosetti 47, et. 1, București. Taxa de participare este de 330 de lei, înscrieri se fac pe contact@victoriei.ro. Fii rapid, locurile sunt limitate!

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign