Bucurestii Vechi si Noi

DESIGN YOUR LIFE – curs gratuit pentru adolescenți, cu Ileana Răducanu

17 octombrie 2019 Andrei Slavuteanul A-mestecate, Bucurestii noi

Dacă ai între 14 și 18 ani, îți place tot ce e legat de design și vrei să știi cum poți să afli mai multe despre tine și despre cum poți aduce designul în viața ta, vino la cursul gratuit DESIGN YOUR LIFE!

Timp de șase săptămâni, în fiecare sâmbătă, între orele 14.30 și 15.30, Cursul pentru Adolescenți de Dezvoltare Personală este dedicat tinerilor care nu sunt împinși de părinți și care vor să descopere singuri ceea ce le place cel mai mult să facă.

Ileana Răducanu, profesor de design interior la DallesGO, jurnalist de specialitate și scouter de talente este de peste zece ani și îndrumător voluntar pentru copiii și tinerii curioși să intre într-un univers despre care nu se învață la școală.

„Dintre toate lucrurile pe care le fac, să lucrez cu tinerii și să cultiv în ei potențialul de a deveni oameni care schimbă lumea, îmi place cel mai mult!

De-a lungul timpului, am obținut rezultate uimitoare cu copii veniți din medii diferite, uneori cu povești de viață foarte triste, dar care aveau nevoie doar de cineva care să le spună că pot să devină orice visează ei să fie!

Cursurile pe care le țin cu acești copii și adolescenți sunt de dezvoltare personală, orientate spre design, adică spre frumos. Pentru că totul e design! Poate nu se vor duce toți la Facultăți de Arte , Design sau Arhitectură, dar în mod sigur vor ști să aprecieze frumosul în toate formele lui, vor învăța să își expună proiectele personale, vor învăța să fie curajoși în a-și expune talentul în fața altora și vor învăța să creeze idei, concepte, poate chiar și obiecte. Îi voi expune unei lumi la care nu au altfel acces și sper ca pe lângă asta să legăm prietenii și să formez echipe creative excepționale.”

Înscrierile sunt gratuite și locurile limitate, condițiile de participare fiind doar două:

-fiecare participant trebuie să vină din proprie inițiativă (neîmpins de la spate)
-trebuie să își asume consecvența de a nu lipsi de la niciun curs.

Pe 2 noiembrie, între orele 12:00 și 13:00, tinerii sunt așteptați pentru înscrieri la DallesGO, parter.

Săptămânile în care se va desfășura cursul sunt: 9, 16, 23, 30 noiembrie și 7 și 14 decembrie a.c. între orele 14.30 – 15.30, la sala de design interior de la DallesGO (str.Ion Oteteleșanu nr. 2).

Vă așteptăm cu drag!

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign