Bucurestii Vechi si Noi

INTERVIU | Andrei Midișan: Erus sunt eu în copilărie

08 octombrie 2019 Bucurestii Vechi Si Noi Semnalari Culturale

Andrei Midișan este un tânăr actor carismatic, student în anul II la UNATC – ,,Păpuși-Marionete”.  A debutat pe scena sălii UnderGrant a Operei Comice pentru Copii, în rolul lui Erus și mi-a povestit cu drag ce înseamnă teatrul pentru el, cât de emotiv și încrezător este.

Îți amintești prima întâlnire cu teatrul?

Da! Când eram clasa a XI-a am fost să văd un spectacol susținut de o trupă din Constanța, și mi-a plăcut că am văzut tineri de vârsta mea făcând ceva atât de frumos. Mai apoi am aflat că se fac preselecții pentru acestă trupă, unde am participat și am fost și acceptat. După jumătate de an, timp în care am lucrat pentru un spectacol, m-am hotărât că vreau să devin actor.

De ce ai ales teatrul?

Este oportunitatea de a avea un job fără să simt că muncesc. Teatrul mă face fericit și îmi aduce satisfacție.

Cât de greu este pentru un actor tânăr să-și croiască un drum în teatru?

Pănă intri în sistem, ceea ce sper eu să reușesc în doi ani, este destul de greu. Majoritatea lucrează ca animatori la petreceri pentru copii până reușesc să aibă o colaborare sau să fie titulari într-un teatru. Dar cu cât îți place mai mult și cu cât ești mai pasionat nu ți se pare o corvoadă, este pur și simplu un drum în care fiecare pas îți aduce satisfacție, chiar dacă te mai împiedici uneori și te dezechilibrezi.

Tu când te-ai dezechilibrat?

M-am dezechilibrat din cauza lipsei de încredere. Anul trecut am vrut să renunț la facultate și să studiez la Conservator, dar oamenii apropiați m-au motivat să nu renunț, mai ales fostul meu profesor de chitară – Andrei Stroescu – actor păpușar la teatrul ,,Caluțul de Mare” din Constanța. Dar acum am o perioadă bună datorită lui Erus.

Crezi că lipsa de încredere vine și din faptul că nu ai întrat la Actorie?

Nu atât de mult, după prima săptămănă de facultate m-am îndrăgostit de ce studiam la ,,Păpuși-Marionete”. Am descoperit alte moduri de a mă exprimă. În schimb, la Master aș vrea să merg în străinătate să studiez Animație. De exemplu, regizorul spectacolului ,,Erus și Valea Generozității”  – Ana Crăciun-Lambru a studiat în străinătate și s-a întors aici cu o altă perspectivă, pentru mine ea este un model.

Cum au fost repetițiile pentru ,,Erus și Valea Generozității” alături de Ana Crăciun-Lambru?

Ana este cea mai caldă persoană din branșa asta pe care am întâlnit-o până acum. Nu s-au simțit ca niște repetiții, ci ca o activitate plăcută într-o atmosferă de lucru prietenoasă. A fost prima mea întâlnire cu teatru profesionist și am fost plăcut surprins, mi-a crescut apetitul.

Ce ai descoperit foarte important la tine lucrând la Erus?

Că trebuie să îmi dau voie să joc mai mult, să nu mai fiu atât de panicat și crispat. Am înțeles că mai am de muncit enorm.

Pentru tine ce înseamnă generozitatea?

Nu întâlnești prea des oameni generoși, mai ales în lumea teatrului… . Generozitatea vine la pachet cu bunătatea, este o calitate specială. Am descoperit generozitate la colegii mei, colegul meu de pe dublă – Alexandru Ionescu – a fost mai mult decât generos cu mine, m-a văzut panicat și crispat, iar el m-a ambiționat prin sfaturile pe care mi le-a oferit.

Pe ce vale în afară de cea a Generozității ai vrea să călătorești?

Ar trebui să mai trec încă o dată prin Valea Răbdării. ,,Graba strică treaba” – cum spune Erus și am să încerc să îi ascult sfatul pentru că eu sunt un om grăbit.

Erus îi învață pe oameni să fie generoși, tu ce lecție ai vrea să le oferi?

Aș  vrea să îi învăț să nu mai stagneze în ceea ce însemnă propria lor fericire. Să își caute mai mult fericirea în lucruri pe care chiar le simt. Văd foarte mulți oameni speriați, triști, ursuzi și fără să își dea seama fac rău în jurul lor, doar prin energia negativă pe care o transmit.

Pe tine ce te face fericit?

În momentul acesta Erus mă face fericit, am simțit satisfacție profesională. A venit ca o bulă de energie care m-a lovit. Nimic nu s-a comparat cu ce am simțit în timpul premierei. După primul spectacol, care a fost și debutul meu într-un teatru profesionist, am plâns pe toată perioada aplauzelor și mă gândeam că într-un final am ajuns unde mi-am dorit.

Cât de mult semeni cu Erus?

Erus sunt eu în copilărie, ceea ce ne diferențiază este inocența pe care el încă o are, iar eu am început să o pierd. Semănăm la dubii, amândoi ne îndoim uneori și cred că amândoi suntem destul de energici și vrem să transmitem energia asta într-un fel.

Cum te-ai simțit în fața unui public format din copii?

Am fost atenționat de colegii mei înainte, și s-a adeverit că dacă ai un moment în care nu mai ești cu mintea și cu sufletul la ce se întâmplă și la ce faci îi pierzi.

Care este replica din ,,Erus și Valea Generozității” care ar putea rezuma spectacolul?

,,Viața merită trăită, nu ghicită!”

Interviu realizat de Andrada Popa

Foto Facebook Opera Comică pentru Copii

 

 

 

 

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign