Bucurestii Vechi si Noi

INTERVIU| Otilia Panainte: Generozitatea este un efect al iubirii

04 octombrie 2019 Bucurestii Vechi Si Noi Semnalari Culturale

În această stagiune ați întâlnit-o pe Otilia Panainte în două spectacole ale Operei Comice pentru Copii (OCC): ,,Erus și Valea Generozității” și ,,Sunetul Muzicii”. Otilia mi-a povestit cu generozitate despre viața ei profesională, mi-a împărtășit amintiri prețioase, mi-a vorbit despre iubire și teatru. Vă invit să o cunoașteți!

Cum te simți în fața publicului Operei Comice pentru Copii ?

Publicul Operei Comice pentru Copii este unul divers, imprevizibil și greu de ,,cumpărat”. Copiii sunt mereu sinceri și nu greșesc niciodată când evaluează calitatea unui spectacol, făcând-o mereu cu sufletul și niciodată cu mintea. Fiecare spectacol pe scena OCC este un blind date cu un necunoscut care te trece printr-un carusel de emoții – ceea ce hrănește în mine dorința de a fi mereu mai bună, mai prezentă, mai conectată. Cu personajul pe care îl joc în ,,Erus și Valea Generozității”  – Soarele – sarcina mea este să vorbesc despre lumină, pe care eu mi-am tradus-o ca pace lăuntrică. În viața fiecăruia dintre noi vin momente când uităm cât de importanți suntem, iar lumina noastră se stinge și avem nevoie de ajutor să realizam că lumina noastră este importantă nu doar pentru noi, ci și pentru cei din jur. Dacă inițial îmi pierdusem cumpătul în fața oamenilor care distrug tot în jur, poluând și stricând echilibrul natural, Erus m-a ajutat să-mi amintesc că prezența mea este valoroasă pentru oameni și că răbdarea este mijlocul prin care împreună vom depăși acest impas.

Tu ce ai învățat de la Erus?

Privind din interior, Erus este pentru mine o lecție despre colegialitate și prietenie, despre umanitate. În cadrul creat de regizorul Ana Crăciun Lambru – unul degajat, deschis și natural mi-a fost mai mult decât la îndemână să mă deschid și eu și să-mi creez liber personajul și relația cu celelalte personaje. Este prima oară când lucrez cu majoritatea colegilor mei din distribuție și a fost o surpriză extraordinară să constat că o echipă se poate crea într-un timp atât de scurt. Asta pentru că leadership-ul a fost unul democrat, iar membrii echipei au avut o chimie incredibilă. Privind cu ochii spectatorului, Erus m-a făcut să fiu mai conștientă de propriul meu impact asupra mediului, motiv pentru care am început să colectez deșeurile selectiv. De asemenea, încerc să nu mai cumpăr mâncare în ambalaje de plastic, de unică folosință.

Pentru tine ce înseamnă generozitatea?

Generozitatea este un efect al iubirii. Daca dobândești darul dumnezeiesc de a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți, generozitatea curge pur și simplu prin tine, ca o consecință firească a sentimentului de iubire. Am senzația că termenul ,,generozitate” este un termen exterior, un cuvânt un pic prea pompos care denumește dinafară ceva ce există deja adânc ascuns, ce-i drept, în ființa noastră. Poate pentru că am ajuns să trăim prea deconectați de umanitatea noastră, ne vedem acum nevoiți să reînvățăm, să redescoperim ceea ce a fost dintotdeauna în noi.

Dar iubirea?

Iubirea este un sentiment profund al sufletului. Este un proces prin care curățăm, strat dupa strat, toata armura cu care ne-am înconjurat, poate de teamă să nu fim răniți – mândrie, părere de sine, slavă deșartă, egoism, neascultare – pentru a ne reîntoarce la forma noastră sufletească inițială, la curațenie, la puritate. Pentru mine, iubirea este un drum anevoios, incomod, care nu admite scurtături și îți încearcă răbdarea la modul cel mai tulburător, dar care îți și oferă o pace, o imensă bucurie pe care altfel n-o poți gusta.

Care este cheia unui spectacol de succes pentru copii?

Cheia unui spectacol de succes pentru copii este un cumul de ingrediente, de fiecare dată în alt gramaj. De la spectacol la spectacol, energia cu care micuții vin în sala de spectacol diferă, la fel cum diferă și cea a oamenilor de pe scenă și din spatele ei. Pentru mine, un spectacol pentru copii este reușit dacă ajunge să se creeze o conexiune cu cei mici, dacă îi poate câstiga pe copii ca parte din poveste. Este ceea ce ne spunea regizorul Ana Craciun la fiecare repetiție și înainte de spectacol –,,Spuneți povestea!”. Cum anume facem asta, poate diferi – de la felul cum relaționam între noi ca personaje, la cât de atenți și pe fază suntem la partenerii de scenă, la câte priviri putem fura în sala, cum ne dozăm energia pe parcursul spectacolului, cum reacționăm la accidente dacă acestea se întâmplă, etc.

Ce ai descoperit despre tine pe scena Operei Comice pentru Copii?

Pe scena Operei Comice pentru Copii am descoperit că am răbdare, anduranță și că pot face lucruri pe care altădată le socoteam inimaginabile. Am fost pusă în situația de a mă plimba mult în afara zonei de comfort, și a o face chiar cu plăcere. Am ajuns la OCC la castingul pentru spectacolul ,,Sunetul Muzicii”, regizat de inegalabilul Răzvan Mazilu. Tocmai fusesem respinsă din distribuția altui spectacol în alt teatru, iar vestea că voi interpreta rolul Frau Schmidt aici a fost ca o mare gură de aer. Întâlnirea cu Răzvan Mazilu și cu staff-ul OCC au fost pentru mine o lecție imensă de profesionalism și dedicare și mi-au arătat clar că nu există altă rețetă a succesului în afară de munca.

Îți amintești începutul poveștii tale profesionale?

Începutul vieții mele profesionale este unul recent. Am urcat prima dată pe o scenă profesionistă la Galați, în februarie 2016, ca parte a proiectului ,,Hairspray”, producție de musical realizată în cadrul programului de studii masterale – Teatru Muzical al Universității Dunărea de Jos din Galați, cu sprijinul Fundatiei UNESCO pentru Tineret și al Ambasadei SUA la București. A urmat un turneu în Cluj și Baia Mare și o deplasare la Beijing, unde am studiat timp de un semestru la cea mai titrată instituție de artă teatrală din China – Academia Centrală de Dramă din Beijing. Acolo am jucat un alt musical – ,,The Drowsy Chaperone”. Ajunsă acasă, mi-am continuat pregătirea în cadrul școlii de teatru Victoria Art, unde am întâlnit-o pe actrița Mirela Nicolau, omul fără de care profesional nu aș fi nimic din ce sunt, am studiat canto cu Claudia Măru Hanghiuc, fostă prim-solistă a Teatrului de Operetă „Ion Dacian” și am obținut o certificare pe tehnică vocala Estill la Roma.

Ce e cel mai greu pe scenă?

Pentru mine, jocul pe scenă este ca mersul pe sârmă, dacă îți urmărești obiectivul și te uiți mereu în față (ținându-ți linia personajului, jucând mereu situația), sunt șanse mari să fie bine. În milisecunda în care te-ai deconcentrat și mintea ți-a fugit la nu știu ce detaliu, ești mort. Iar tentația este uriasă. Scena are o putere de seducție incredibilă, te urcă pe cele mai înalte culmi ale plăcerii, ca să te pună apoi la pământ la modul cel mai dureros. Prin capacitatea de a hiperboliza, te face să te simți stăpânul lumii, apoi îți fură concentrarea, și iată cum nu mai știi replica versurile sau mișcarea și apari în fața lumii ca un mare fanfaron, cu toate luminile și privirile ațintite asupra ta. Momentan, pentru mine, cel mai greu pe scenă este să-mi păstrez echilibrul, să mă bucur de joc, dar nu mai departe de punctul în care să mă pierd pe mine în această intensă exaltare.

Povestește-mi o întâmplare care ți-a confirmat că ai ales drumul potrivit.

Îmi aduc aminte că în vremea studenției mergeam la festivalul de la Sighișoara și într-o seară am întâlnit niște baieți care cântau la instrumente, ne-am făcut o trupa ad-hoc și am ridicat toată Piața Cetății în picioare, cântând hiturile românești ale momentului. A fost ceva ce ne-a luat pe toți prin surprindere și cel mai puternic semnal cum că ar trebui să fac ceva în sensul artistic.

Ce îți oferă acestă meserie?

Încă mă gândesc dacă aceasta este o meserie sau o vocație, un drum indisolubil legat de sufletul celui care îl face. Cred că dacă vii la teatru ca la serviciu, ceva se pierde. La fel și dacă ajungi să crezi că vreodata banii vor putea echivala ceea ce tu oferi în cadrul actului artistic. Drumul actoricesc este un pact, un jurământ pe care cred că îl faci pe viață față de public, iar felul în care îl vei servi – pentru că vei fi un slujitor toată viața – te va urmări, cred eu, și după ce vei închide ochii pentru totdeauna. Pentru că pe acest drum vei oglindi mereu natura umană, valorile ei și tot ce are ea mai intim. Iar ceea ce oferă acest drum este tocmai ceea ce aminteam mai devreme când vorbeam de iubire – e vorba de sanșa de a fora adânc în propria ființă, după ceea ce te definește ca om la modul cel mai profund, mai curat și mai simplu – iar intâlnirea cu acel ,,ceva” cred că este una providențială și te va împlini cum nimic altceva n-ar putea-o face.

Ce faci atunci când nu ești pe scenă?

În timpul liber îmi place să studiez. Studiez canto, actorie, mișcare în continuare și îmi place să studiez oamenii. Îmi găsesc ,,subiecții” la metrou, în uber, la restaurant, printre prietenii prietenilor mei, la semafor etc. și mi se pare fascinant să poți intra în universul unui om de la distanță. Astăzi am ieșit la restaurant cu colegii și am observat lângă noi o doamnă în varstă care mânca singură – avea o noblețe și un fel elegant de a sta, de a mânca, de a citi meniul, fără a epata. La scurt timp dupa ce a plecat, fix în locul ei s-a asezat un domn cam de aceeași varsta, cu aceeași eleganță de altădată. M-am intrebat apoi de ce nu i-a pus destinul față în față. Erau mult prea asemănători.

Care este replica din ,,Erus și Valea Generozității” care ar putea rezuma spectacolul?

Aș spune că replica de final – ,,Pământul este casa ta!” –  este poate mesajul central al spectacolului. Daca am realiza că, în șederea noastră scurtă aici, primim acest Pământ în folosință și că nu luăm cu noi nimic din ce e aici dincolo, am ajunge să îl tratăm cu mai multă grijă, așa cum un bun manager își tratează firma și angajații, sau cum o familie își tratează propriul cămin. Eu una mi-am propus să fiu mai reținută când vine vorba de amprenta pe care o las aici – să merg și mai mult cu mijloacele de transport în comun, să nu mai cumpăr haine în prostie, să folosesc hârtia cu moderație și să mă țin cât pot de departe de plasticul de unică folosință sau măcar să-l reciclez.

Interviu realizat de Andrada Popa

Foto arhivă personală

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign