Bucurestii Vechi si Noi

INTERVIU | DIANA NĂSTASE: Dumnezeu a făcut o minune cu mine!

14 noiembrie 2019 Bucurestii Vechi Si Noi Semnalari Culturale

Diana Năstase spune că trăiește mult în povești, dar și ea are o poveste emoționantă. Este balerina Operei Comice pentru Copii (OCC) și strălucește atât de frumos pe scenă, tocmai pentru că lumina vine din interior. Nu este un simplu interviu, este o poveste cu și despre Diana Năstase!

Ești Subreta în ,,Spărgătorul de nuci”, spectacol care revine pe scena Operei Comice pentru Copii la sfârșitul lunii noiembrie. Cum arată lumea personajului tău?

,,Spărgătorul de nuci” este unul dintre cele mai frumoase spectacole de balet de la Opera Comică pentru Copii. Firul poveștii, diversitatea costumelor, diversitatea dansurilor și frumusețea decorurilor sunt absolut minunate. Copiii reacționează foarte frumos având o asemenea diversitate, iar adulții care văd acest spectacol se simt din nou copii, sentiment pe care nu trebuie să îl uităm niciodată, indiferent de vârstă. Subreta este unul din personajele tabloului I din ,,Spărgatorul de Nuci”, care se diferențiază de celelalte personaje prin atitudinea și scopul ei. Eu o numesc și o văd ca pe o ,,subretă nemțească”, i-am atribuit personajului meu o atitudine puțin mai severă prin expresia feței și a poziției mâinilor. Subreta ascultă ordinele gazdelor și are grijă de casă. Uneori îi mai ceartă și pe copii, atunci când întrec măsură, dar pentru ea trebuie să fie mereu ordine! Veniți să simtiți atmosfera și să cunoașteți mesajul acestui spectacol, eu nu vă povestesc nimic aici! Eu vă propun și vă invit cu drag să veniți și să vă umpleți sufletul de frumos! Nu mai spun nimic, vă las pe voi să spuneți!

De asemenea, până la sfârșitul anului, micii spectatori te pot vedea în ,,Hänsel și Gretel” și în musicalul ,,Sunetul Muzicii”.

,,Hänsel si Gretel” este un spectacol cu un mesaj foarte important, atât pentru copii cât și pentru adulți. Deși nu este un spectacol de dans, noi, balerinii, avem un moment scurt de dans în care fiecare interpretează câte un animăluț. Eu, spre exemplu, interpretez rolul Ciupercii Mari. Este un personaj frumos și dulce care țopăie tot timpul. Când vorbim despre ,,Sunetul muzicii”, vorbim despre un mare musical. Răzvan Mazilu a creat o explozie de spectacol, un ,,parfum” fermecător pentru toate vârstele. Baletul din care și eu fac parte, are rolul de a colora și de a sublinia infailibilul sentiment de iubire. E atât de frumos… .

Cu ce vii din copilarie? Cum ți-o amintești?

Până să ajung la liceul de coregrafie, în clasa a IV-a, copilăria mea a fost ca-n povești: în toate vacanțele plecam în străinătate, iar cât stăteam în țară mă jucam zilnic cu prietenii, afară. De mică am fost atrasă de muzică și dans. Mama mi-a povestit că atunci când locuiam în Germania, la vârsta de doi sau trei ani, eram într-un magazin cu pălării și la boxe cânta o piesa de-a lui Michael Jackson. Ce crezi că am făcut? Mi-am pus o pălărie pe cap și am început să dansez. Mi-a plăcut mereu să dansez și îmi doresc să fac asta pentru totdeauna, fără să țin cont de vârstă! Oriunde auzeam muzică, eu dansam. Asta era lumea mea. Părinții mei văzând acest lucru, m-au înscris la cursuri de dans sportiv, unde am studiat doar doi ani. Mai târziu, la zilele orașului în care locuiam, Popești-Leordeni, am văzut pe scenă un moment minunat de dans. Am simțit furnicături în tot corpul și ardeam de nerăbdare să aflu unde a învățat să ,,zboare” așa. M-am dus la ea să o întreb și mi-a scris pe o hârtie școala și profesorul, dar de prea mult entuziasm, am pierdut hârtia cu acele informații. Nu am facut nimic în privința aceasta, am uitat complet de acea hârtie, de ceea ce scria pe ea și am și pierdut-o! După un timp, am vorbit cu părinții mei și le-am spus că vreau să fac mai mult în viață, pentru că la școala la care eram îmi părea totul prea ușor. S-au gândit, s-au uitat la mine și m-au întreabat: ,,Vrei să faci școala de balet?” și le-am spus răspicat; ,,Da, asta vreau!” După ce am intrat la liceul de coregrafie ,,Floria Capsali” din București , în clasa a IV-a, toată viața mea s-a schimbat. Din cauza orarului pe care îl aveam nu am mai avut timp să ies afară să mă joc cu prietenii. Stăteam mereu cu gandul să ies afară să mă joc, până într-o zi, când am înțeles clar cum stau lucrurile și care trebuie să-mi fie prioritățile. Ieșeam afară să mă joc cu copiii doar în vacanța de vară. În rest, după ce ajungeam acasă târziu, îmi făceam temele și citeam. Eram obosită și chiar dacă aș fi avut timp să ies afară, nu o făceam, îmi alesesem deja drumul pe care voiam să merg. După câțiva ani am găsit hârtia, pe ea scria: ,,Liceul de Coregrafie ,,Floria Capsali”.

Când erai mică, ce te-a fascinat cel mai mult la lumea artistică?

Artistul meu preferat a fost, este și va fi mereu Michael Jackson. De aici trebuie să încep, pentru că el a fost primul și preferatul meu artist, chiar dacă nu a fost balerin. La lumea artistică m-a fascinat totul: dansul, costumele, muzica, luminile, energia, aplauzele și mai ales ceea ce simțeam în interiorul meu! O nebunie ce era în mine la văzul acestor minunății! Tatăl meu este audiofil, am crescut numai cu muzică în casă, muzică de calitate, pe care evident, mereu dansam .

Cum ți se pare că s-a schimbat copilaria copiilor de acum?

Din punctul meu de vedere, copiii de azi nu au o copilărie adevarată, din pacate. În ziua de azi se pune preț pe cel mai tare telefon, cea mai tare tabletă și cine are părinți cu cei mai mulți bani. Nimeni nu mai iese afară să se joace, să socializeze, să cunoască persoane noi pentru a-și face prieteni. Copiii își petrec timpul cu ochii în telefon și atat. Ce înseamnă asta? Unde este cartea, unde este dorința de a râde cu prietenii, de a te juca și de a socializa? Nu critic această situație, dar îmi pare rău pentru mulți copii din ziua de azi, pentru că mulți dintre ei nu vor avea parte niciodată de bucuria adevărată și de focul de a sta  alături de prieteni, care mai departe vor putea fi ,,prietenii din copilărie”. Ok, sunt de acord cu tehnologia avansată, dar să fie folosită într-un mod constructiv. Accept și câte o scăpare de o jumătate de oră la un joc pe tabletă, ca mijloc de relaxare, dar să nu devină obișnuință.

Cum ai simțit energia publicului OCC prima dată?

Într-o frumoasă zi de vară, un prieten și coleg de școală mi-a dat un mesaj în care mă întreba dacă aș fi disponibilă pentru un turneu în țară și câteva spectacole în București cu OCC. În vremea aceea lucram la Operetă. Am fost disponibilă și am acceptat acest lucru pentru experiență, dar se pare că nu a fost doar atât. Lucrurile au decurs foarte bine din ambele părți, mi-am întâlnit colegi de școală și chiar de clasă, mi-a plăcut foarte mult și am comunicat foarte bine și cu coordonatorul compartimentului de balet, domnul Cătălin Caracaș, care este un om extraordinar. Mi-au plăcut spectacolele și atmosfera repetițiilor și, iată că după patru ani tot aici mă aflu. Atât de puternică a fost energia publicului și tot ceea ce înseamnă OCC! Primul meu spectacol la OCC a fost ,,Fetița cu chibrituri”, în care am jucat rolul unuia dintre cei trei spiriduși ai Soarelui, plus un moment de vals foarte frumos , coregrafia semnată de Corina Dumitrescu. Am avut foarte multe emoții, dar când nu am eu emoții?

Până să ajungi pe scena OCC , care a fost parcursul drumului tău profesional?

Eram foarte aproape de a nu avea un drum profesional în lumea dansului, pentru că la șase luni, când locuiam în Germania, am căzut din pat și am ajuns de urgență la spital, am avut toată partea dreaptă paralizată și un hematom la cap, pe partea stângă. Imediat, părinții m-au dus la spital, unde măicuțele erau doctorițe. Nu mi-au dat șanse de supraviețuire pentru că sângele putea să îmi ajungă la creier în orice secundă și puteam să mor sau să rămân în viață cu handicap. Există minuni! Dumnezeu a făcut o minune cu mine! Am trecut cu bine de acest accident, am crescut și am facut doi ani de dans sportiv, am absolvit liceul de coregrafie ,,Floria Capsali” din Bucuresti, am absolvit Universitatea ,,Gheorghe Cristea”, Facultatea – Artele Spectacolului de Teatru, secția de Coregrafie, și până să ajung la OCC, am fost colaborator permanent la Teatrul Național de Operetă și Musical ,,Ion Dacian ”, timp de 9 ani. Nu am fost atrasă numai de balet, mi-au plăcut și alte stiluri de dans, cum ar fi latino. De aceea, în paralel cu teatrul, am dansat și pentru artiști cum ar fi: Horia Brenciu sau Andra. De patru ani sunt coregraful și coordonatorul trupei de dans a lui Wilmark. Am participat și ca asistentă și balerină în diferite spectacole de magie ale lui Bogdan Muntean.

Care crezi că este libertatea cea mai mare pe care ți-o oferă această meserie?

Libertate? Ce frumos sună, nu-i așa? Cred că cea mai mare libertate pe care mi-o oferă această meserie este atunci când interpretez roluri de compoziție. Mi se dă tema dansului, coregrafia și ceea ce trebuie să transmit. În momentul în care știu ceea ce trebuie să transmit, am libertatea cea mai mare din punct de vedere al imaginației și al interpretării pe scenă. Pentru mine acest lucru este o minune, o hrană sufletească , o rugăciune pentru Dumnezeu, care te umple după ce te golești pentru spectatori. Toată experiența mea de viață, în conform cu tema, o dau rolurilor. Vrei să știi ce se întâmplă? îmi vindec rănile sau mă bucur mai mult, plâng sau devin din nou copil…. Consider că această meserie este de la Dumnezeu, pentru că noi, artiștii, le dăm oamenilor mult frumos cu care ei se încarcă și pleacă acasă cu ceva minunat în suflet, ceva ce i-a atins și i-a facut din nou oameni, dar ceea ce este cel mai minunat este faptul că și artistul și spectatorul devin suflete frumoase după ce se trage cortina.

Ai avut momente de descurajare? Cum ai trecut peste?

Am avut multe momente de descurajare și au fost multe lucruri care m-au ajutat să trec peste. Din școală am vrut să renunț la balet, dar a fost doar de frică. Am depășit singură această frică, dar nu știu cum, cred că din dragoste și pasiune pentru dans. Părinții mei au fost de acord să mă mute la altă școală, dar în urmatoarea zi am decis că nu mai vreau să plec. Ceva din mine nu putea să renunțe și am putut să trec peste orice moment dificil și descurajator. Familia, prietenii și toți cei apropiați te pot ajuta, dar cred că dacă nu ai acel foc pentru ceea ce faci, nimic și nimeni nu te poate ajuta!

Toate fetițele visează să devină balerine. Ce sfat ai pentru ele?

O să fiu foarte directă. Dacă vor să facă o carieră din balet, trebuie să le placă și să își dorească  din tot sufletul să facă asta! Altfel nu o să reziste și nu vor putea trece peste greutațile acestei meserii. Desigur, pot face balet și pentru postură sau doar ca hobby.

Pentru că se apropie luna cadourilor, tu ce iți doresti?

Sunt zodia Vărsătorului și trăiesc foarte mult în povești. Îți dai seama câte dorințe și vise pot avea?!

Cum se vede din interior Opera Comică pentru Copii?

Din interior totul este frumos, nu te poți plictisi niciodată! Suntem un grup mare și tânăr care ținem unii la alții, chiar dacă există și probleme câteodată și ele sunt binevenite. Mă înțeleg foarte bine cu toată lumea, îi iubesc și îi admir pe toți! Teatrul are o enegie aparte! Oamenii de aici au o energie aparte! Publicul este gălagios și energizant!

Interviu realizat de Andrada Popa

Foto Arhivă Personală

 

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign