Bucurestii Vechi si Noi

Traseul dispărutei străzi Cazărmii era unul spectaculos

02 decembrie 2019 Bucurestii Vechi Si Noi

Traseul dispărutei străzi Cazărmii era unul spectaculos şi tot revenim, peste ani şi ani, cu noi fotografii din această intersecţie cu intrarea Bagdad şi strada Vităneşti.

Cea mai cuprinzătoare imagine este descoperită în arhiva doamnei arhitect Lucia Stoica, care a documentat pentru primărie anumite zone din cartier, înaintea şi în timpul lucrărilor de sistematizare.

Două imobile interbelice masive mărgineau panta în urcare a intrării Bagdad, având adresele pe Cazărmii, nr. 52 şi 54. În vale, un bloculeţ ridicat în stilul arhitectural neogotic maur, iar la deal unul în stil eclectic, care împrumuta şi câteva elemente de la vecin. Locuinţele de pe acest teren au fost construite relativ în acelaşi moment, una din moşiile familiei Bagdat devenind, după Primul Război Mondial, un loc ideal pentru dezvoltarea imobiliară. Astfel, terenul a fost împărţit regulat în 12 loturi, din care doar 8 au fost cumpărate sau ocupate de clădiri.

Azi, zona se pierde în dealul artificial al curţii Palatului Parlamentului, colţul sud-estic, cel dinspre Piaţa Francofoniei.

foto: Lucia Stoica (1979)

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign