Bucurestii Vechi si Noi

Răzvan Oprea știe cum e să pierzi totul într-o zi

13 ianuarie 2020 Andrei Slavuteanul Interviu

Un interviu cu actorul și regizorul Răzvan Oprea, despre spectacolul „Cum să pierzi totul într-o zi”, care va avea premiera pe 17 februarie la Cinema Pro, dar și despre familie, decizia de a da și la regie și alte lucruri interesante.

După ce citiți interviul, dacă veți dori să luați repede bilete la spectacol, le găsiți AICI.

 

Povestește-ne despre spectacolul „Cum să pierzi totul într-o zi”. De ce ar trebui să vină lumea la el?

Lumea ar trebui să vadă spectacolul ăsta pentru că este un spectacol cu poveste, un spectacol în care văd oameni adevărați, adică personaje de teatru, personaje de film, personaje-oameni. E un spectacol care nu se bazează doar pe replică. Sunt foarte multe comedii pe piață care se bazează pe replică, pe jocuri de cuvinte, pe întorsături ale unor replici și nu pe situații extreme de viață. „Cum să pierzi totul într-o zi” este un spectacol în care un om trece prin situații extreme, în care este pus de toți oamenii din viața lui, de la angajatul lui de încredere, până la nevastă, fiică  sau servitoare. Toți îl trec printr-o grămadă de nenorociri și el ajunge să piardă aproape tot ce a construit toată viața.

Pentru el este… neplăcut. Dar așa cum, din cele mai vechi timpuri și până astăzi lumea râde când cineva alunecă pe o coajă de banană și cade, așa ne vom bucura și de dezastrul acestui om. Pentru că vorbim, până la urmă, de o comedie, pe care nu trebuie să o ratați.

 

Tu ai ales textul?

Eu l-am ales, l-am tradus și am rescris piesa „Oscar” lui Claude Magnier pentru că nu se mai potrivesc realitățile din 1960. Am adaptat textul la realitățile românești din ziua de azi, introducând anumite lucruri sau simplificând acțiunea, prin scoaterea unui personaj.

Am rescris practic aproape în întregime actul 3. Am încercat să fac ca acest text, care avea niște premize extraordinare, să fie actual, să fie pentru astăzi, aici și acum.

 

Textul este cunoscut mai ales pentru ecranizarea „Oscar” din 1967, cu Louis de Funes în rol principal. Să te mai întreb dacă tu l-ai văzut?

Evident! Louis de Funes face un rol extraordinar acolo. Dar nu numai el! Toți actorii sunt extraordinari, e un film care și acum se bucură de succes peste tot, lumea se uită în continuare cu bucurie la el. E ca vinul, nu se învechește niciodată. S-a mai făcut o ecranizare și în Statele Unite cu Sylvester Stallone, nu la fel de reușită ca varianta franțuzească.

În plus, pot să spun o părticică din plot-ul lui ”Nea Mărin miliardar” este inspirată de textul lui Magnier. Mă refer la jocul acela cu valiza cu bani versus valiza cu praz. Noi în spectacol avem trei valize care se tot pierd și sunt regăsite de foarte multe ori.

 

Apropo de Louis de Funes și Sylvester Stallone, tu cum ți-ai făcut distribuția?

Pentru rolul principal am vrut un actor cu disponibilitate pentru comedie și care să poată duce un efort fizic foarte mare, pentru că el este în scenă două ore în continuu și trece prin multe multe dezastre. Silviu Biriș este un actor extraordinar din punctul ăsta de vedere, un actor pentru care poate că e momentul să facă numai astfel de roluri… mă refer în ceea ce privește comedia. Adică numai roluri din acestea de întindere și care să-i ofere posibilitatea să se dezvăluie, să se implice total.

Pentru că, de multe ori, actorilor mari de tot le lipsesc dramaturgia și contextul în care să își folosească absolut toate calitățile lor actoricești. Silviu Biriș are o apetență foarte mare pentru comedie, un actor care stă foarte bine fizic, are puterea, capacitatea de a face acest rol și îl face extraordinar. E un maraton de quiproquo-uri, de gaguri și de neînțelegeri extraordinare, de dezastre care i se întâmplă acestui om, pe care Silviu Biriș le transmite cu lejeritate și foarte adevărat.

În ceea ce privește ceilalți actori din distribuție, m-as referi în continuare la Magda Catone, care are în mod cert un geniu comic și reușește să facă o creație actoricească orice rol i-ai da și la Ozana Barabancea, care va fi cu siguranță o surpriză pentru oameni. Am mai spus lucrul acesta despre ea, dar chiar asta cred, părerea mea este că în aproape orice meserie ar avea, Ozana ar străluci. Are un spirit ludic și replica în sânge, face un rol foarte bun în spectacol și pe deasupra, mai și cântă, așa că trebuie neapărat să veniți să o vedeți.

Mai sunt actori importanți în distribuție, îl avem pe Pavel Bârsan, care este un actor de comedie foarte bun, în care cred foarte mult. Și toți ceilalți: Rădița Roșu, Ana Odagiu și chiar și Natalia Dragomir, o tânără aflată la început, dar care are calități reale și este o fată foarte frumoasă. Toți merită să veniți să îi vedeți în acest spectacol.

 

Care este, pentru Răzvan Oprea, rolul teatrului?

Este este o întrebare complexă, pentru că teatrul de astăzi trebuie să aibă, cred eu, mai multe direcții, să fie împărțit în mai multe categorii.

O să parafrazez un pic din lucrurile pe care le-a spus Peter Brook în urmă cu 50-60 de ani în cartea sa „Spațiul gol”. Există un teatru, să-l numim de masă, de entertainment, un teatru pentru marele public. Aici se încadrează și spectacolul nostru, „Cum să pierzi totul într-o zi”..

Mai este și teatrul de artă, în care preocuparea principală nu este de avea mase mari de public care să vadă spectacolele, ci în care se caută un limbaj universal care să adreseze acele probleme universal valabile în orice epocă, în orice moment. Aici intră teatrul de repertoriu, cum îl numim noi, unde se pot juca piese clasice sau chiar creații contemporane, dar care să atace probleme fundamental valabile în orice loc, în orice epocă.

Și mai există un teatru la fel de important: teatrul angajat Un teatru al tribunei, un teatru de la care se strigă lucruri, se revendică lucruri… este un teatru ideologic, apanajul secolului XX și chiar al secolului XXI și este și ăsta un segment de teatru important. Deși, din păcate, tipul ăsta de teatru a devenit în ultimii ani, în societăți mai avansate decât a noastră, un mic instrument politic, lucru care cred că îl va face să sucombe în curând.

 

Cum au reacționat părinții tăi când le-ai spus că dai la teatru? Erau pregătiți, era un gând pe care îl aveai de multă vreme sau i-ai șocat?

Au fost puțin surprinși, dar nu foarte tare, pentru că nu am vrut niciodată să fiu altceva decât actor când eram copil. Acum sunt și actor, dar mai ales sunt regizor, și am făcut din nou UNATC-ul, adică am făcut și școala de regie, o fac, anul acesta termin masterul de regie.

Eu nici nu le-am spus alor mei când am dat prima dată, când am și picat. Am abandonat cariera mea sportivă de atunci, mă rog, zorii unei cariere sportive pentru a fi actor și prima dată am picat. Ai mei m-au întrebat ce fac, le-am spus că o să stau un an acasă și că o să văd.. poate mă fac arbitru sau mă întorc la fotbal sau antrenor, fac IEFS-u’eu sau altceva și nu le-am spus că dau din nou la facultate, dar am dat a doua oară și am intrat primul și ei s-au bucurat foarte tare. Ai mei m-au susținut întotdeauna, mi-au susținut alegerile și au crezut în mine.

Am fost învățat în familia mea, și așa încerc să îmi educ și copiii, să cred în vise, să îmi doresc să le împlinesc și să fiu liber, să încerc să fiu o persoană liberă. De asta poate am și fost extrem de incomod pe unde am fost, poate că de-asta și stau în gât unor oameni… cei care mă plac, mă plac foarte mult, iar cei care nu mă plac, nu mă plac foarte mult. Nu sunt o persoană călduță, spun lucrurilor pe nume, îmi place să încerc lucruri și asta este o încercare: de a face teatru comercial de succes. E a doua încercare. Mai am spectacol care merge foarte bine și încurajat de asta am zis că merită să încerc și o doua experiență și îmi doresc să veniți la spectacolul „Cum să pierzi totul într-o zi” pentru că veți avea bucuria să vedeți o poveste foarte interesantă și foarte comică.

 

Aproape de copii, dacă ți-ar spune că vor să urmeze același drum, ce i-ai sfătui? Că înțeleg că liberi îi lași.

Îi las liberi, dar din punctul meu de vedere, realitățile sociale și politice de acum 20 și de ani, când am decis eu să dau la această facultate, s-au schimbat. Astăzi termină enorm de mulți actori în fiecare an. Este o concurență sau o abundență extraordinară de actori.

Din nefericire, fiind foarte mulți studenți, nici profesorii nu mai au timp să se ocupe chiar cum trebuie, oricât ar vrea să facă lucrul ăsta… nici profesorii nu mai sunt așa buni pentru că cei mai mulți dintre ei nu practică meseria. Și atunci s-a deprofesionalizat un pic școala aceasta și cred că e nevoie, pentru că societatea noastră devine din ce în ce mai capitalistă, ca școlile private să fie cele care te specializează cu adevărat, unde faci performanță. Eu cred că școlile private vor lua fața învățământului acesta vocațional în 10-15-20 de ani maxim.

Deci nu, nu. Nu i-aș sfătui să fie actori, pentru că o să fie din ce în ce mai complicat. I-aș sfătui să-și urmeze visurile, dar dacă ei o să își dorească asta, o să-i încurajez și o să-i ajut cum am să pot.

Nu în sensul de a face favoritism și nepotisme, fiindcă astea sunt lucruri pe care nu le suport.

Cred că dacă ei au talent se vor descurca să facă meseria, iar dacă n-au, mai bine să facă altceva.

 

Spuneai că faci regie la UNATC. De ce ai decis să mergi și pe drumul ăsta?

Pentru că iubesc actorii și iubesc actoria. Actorii din păcate s-au obișnuit… acuma nu vreau să critic colegii mei regizori, dar din păcate actorii s-au obișnuit să fie superficiali și din cauza regizorilor. Să fie ori foarte executanți ori să facă lucrurile cu mult mai mult aplomb decât e necesar. De exemplu, în spectacolele astea mai libere, mai comerciale, ei se simt liberi și fac toate lucrurile pe care nu le pot face atunci când sunt îndrumați de un regizor.

Eu iubesc actorii și îmi doresc să îi las să facă creații, să îi împing și să îi conduc către o creație autentică și frumoasă, o creație actoricească împlinită. Și asta e greutatea, de fapt, asta e miza. Pentru că ei nu au exercițiul ăsta de a fi până la capăt vii. Nu fac asta și este într-un fel și vina tipului de regie pe care îl fac unii dintre regizorii români, care tratează actorii ca pe un semn pe scenă și mai puțin o personalitate. Și atunci actorii își găsesc cu greu libertatea într-o construcție ca acesta pe care o propun eu, în care el trebuie să vină cu aportul lui de idei și chiar dacă îl conduc, îi las libertate, lucru cu care actorul român, din nefericire, nu prea este obișnuit. Așa că am ales să fac regie pentru că eu mi-aș dori să lucrez cu regizori care să le ofere actorilor o astfel de libertate.

Un alt motiv pentru care am decis să fac asta este că am o lume interioară care nu se poate materializa, nu se poate exprima, decât în construcții un pic mai elaborate decât șansele pe care mi le oferă rolurile.

 

Te-a schimbat ca actor faptul că acum ai și perspectiva regizorului?

M-a schimbat în sensul că acum refuz mult mai multe lucruri. Dacă nu simt că este un loc pentru mine, să mă pot exprima liber ca actor, nu mă simt în confort cu acele lucruri, renunț mai ușor. Asta nu înseamnă că refuz roluri în teatrul unde sunt angajat, acolo voi face tot ceea ce mi se va oferi. Dar, în general, în afara acestei obligații de serviciu, voi refuza tot ceea ce nu e conform cu sufletul meu.

 

Colegii și-au schimbat atitudinea față de tine?

Colegii au devenit mult mai atenți cu mine și mă sună să-i iau piese… dar e greu să faci pe toată lumea fericită. Și da, există acest prost obicei de a face două tabere: regizorul și actorii. Actorii au fost obișnuiți de regizori să fie cravasați și când îi lași liberi, uneori devin indolenți. Așa că da, există o presiune din partea colegilor mei actori care mă sună să facem lucruri și e normal. E normal să își dorească asta. Acum văd un pic care e perspectiva de regizor, dar eu sunt un regizor foarte abordabil, pentru că suntem colegi și actori și înțeleg mai bine decât alți regizori cum stau lucrurile. Se micșorează distanțele. Iar când actorii văd că proiectele în care m-am implicat merg foarte bine, își doresc să facă parte din distribuțiile mele. Sunt și actori cu care am lucrat și nu voi mai lucra niciodată, pentru că afinitatea cu un coleg e una, iar când lucrezi cu un om din postura de lider, e alta. Regizorul trebuie să fie întâi și întâi un lider care să dea o direcție spectacolului și se poate întâmpla ca nu toți să se regăsească în direcția respectivă, chiar dacă suntem amici sau prieteni.

 

Apropo de capitalism: dacă n-ar fi nicio restricție financiară, care ar fi următorul tău proiect?

Dacă n-ar fi nicio restricție financiară? Aș face un muzical foarte interesant, poate chiar am să-l fac. Este vorba de „Colivia cu nebune”, dar musical, și cred ca ar face multă vâlvă  în România, este un musical care în anii când a fost el produs prima dată a fost scandalos, pentru că erau numai bărbați dansatori îmbrăcați în femei. Cred că se vorbește prea serios despre zona aceasta de tranvestiți. Iar acest musical transmite că trebuie să fii cine ești, dar asta nu înseamnă că îi obligi și pe alții să înghită aceste realități. Trebuie să fie fiecare om în pace cu el însuși și această pace nu trebuie să devină și pacea lui Gigel, trebuie să fie a mea. Fiecare are pacea lui, atâta timp cât nu îi deranjează pe ceilalți și îi obligă să îi accepte modelul de viață. Tipul ăsta de filozofie, despre libertate și despre a nu deranja pe alții, este bine reprezentat în acest minunat musical.

 

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign