Bucurestii Vechi si Noi

Scriitorul Vlad Vlas: „Scriu de dragul creaţiei, nu a recunoştinţei!”

20 ianuarie 2020 Andrei Slavuteanul Istorie

Scriitorul Vlad Vlas: „Scriu de dragul creaţiei, nu a recunoştinţei!”Fraza modestă din titlu aparține unuia din vechii prieteni ai Cernăuţului literar, Vlad Vlas. Am memorat-o de pe când eram în compania regretatului Vasile Leviţchi, în casa-i bucovineană. De-atunci s-au scurs mai multe decenii. Românul basarabean, Vlad Vlas, şi-a schimbat prefixul existențial de 70, semnând sute, poate mii de articole de publicistică, interviuri cu Eugeniu Doga, Mircea Druc, cuplul de lebădă Doina şi Ion, Ştefan Petrache şi alţi corifei autohtoni, cronici, schiţe, foiletoane, plus cinci cărţi de beletristică.

La una din lansări, Vlad Vlas ne-a uimit cu sinceritatea-i paradoxală: „Sunt un mincinos, care spune totdeauna adevărul. Scriu despre ce îmi doresc şi despre ce mă tem!”.

Dacă orice om de creaţie are răstimpuri şi răbufniri faste şi nefaste de inspiraţie, cea mai înfloritoare perioadă pentru Vlad, după cum recunoaşte el însuşi, ţine de ultimele decenii de şedere la Piatra Neamţ. Drept mărturie sunt titlurile romanelor, care vorbesc de la sine: „S(c)lavul din mine”, 2008, „Aşteptând seninul”, 2013, „Chemarea regatului spart”, 2014, „Un strop de iubire”,2017, „100 fără Unire”, 2018. Editorul său şi colegul mai în vârstă şi experienţă în ale scrisului, doctorul şi criticul Virgil Răzeşu vorbeşte în una din cronicile sale despre modestia, inadaptarea şi tristeţea semnatarului celor 5 romane: „ Vlad Vlas este un român basarabean nefericit nu pentru traiul pe care l-a dus până la limita maturităţii absolute, ci pentru „ŢARA” lui, tăiată în două de o apă. Scriitorul Vlad Vlas face parte din nefericiţii care nu încetează o singură clipă să plângă şi să deplângă soarta. A lui şi a celorlalţi. A trăit aproape toată viaţa, aşteptând acelaşi îndemn al lui Alecsandri, din 1859: „Vin la Milcov cu grăbire/ Să-l secăm dintr-o sorbire”. Milcovul a fost sorbit la vremea lui şi şi-a refăct albia. Prutul mai are de aşteptat ca minţile rătăcite şi tulburate de monştri să dispară şi să renască o dată pentru totdeauna. Vlad Vlas are înţelepciunea şi cuminţenia să ştie, să înţeleagă că nu e simplu, nu e uşor de învins amarul de apă, nu din albia ei, ci din ezitările celor de acelaşi grai, dar viaţa l-a învăţat, i-a dovedit că râul este mau uşor de suportat când este împărţit pe din două. Scriitorul se înveleşte în tristeţe, în straiele suferinţei şi ale zbuciumatelor relaţii cu semenii săi, nu uită trecutul, cinsteşte bărbaţii adevăraţi ai neamului şi devine un aprig apărător al monarhiei, pe care o consideră singura şi cea mai potrivită firii noastre şi a situaţiei în care ne aflăm. Nu există frântură de propoziţie în care spiritul unionist să nu fie dublat de suflul regalităţii, pe care îl respiră ca pe o adiere proaspătă şi binecuvântată. Vlad, ca scriitor şi cetăţean, nu este un comod pentru cei din jur. Dar nu face compromisuri, nu vrea să se schimbe, nu vrea să semene cu alţii şi nici să se dea după ei. El vrea să rămână – şi chiar rămâne – acelaş inadaptat modest care a fost şi va fi până în pânzele albe. Dar îşi doreşte ca, înainte de a păsi în  Eternitate , să-şi vadă visul împlinit”.

Continuarea articolului aici.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign