Un experiment numit: «România»

În acest moment ne este foarte clar: ori se salvează ţara, ori câştigă gaşca!! Şi nu ar fi pentru prima dată când gaşca ar câştiga în detrimentul ţării şi în defavoarea celor 20 de milioane de români!!

Solidaritatea estropiaţilor

Vă puteţi închipui un regat condus de un pitic chior? Un pitic care vrea să se râzbune pe toţi oamenii normali? Cum ar putea reuşi să îşi bată joc, să-şi umilească cei peste 20 de milioane de supuşi normali? Se solidarizează cu alţi estropiaţi: un uriaş cu ochii adunaţi sub frunte şi jucăuşi în direcţii opuse, un bâlbâit care tremură atunci când merge, un altul care-şi adună picioarele în viteze diferite şi priveşte întotdeauna spre dreapta, deşi el face politică de stânga; şi ar mai fi. Destui.

Mahalaua care ne pierde

Pînă cînd oare vom continua să trăim şi să respirăm “indiferenţi ca nişte hidrocarburi fără inimă şi familie” în faţa inversării de valori prin care se descalifică societatea românească?

Mituri urbane

Legenda ciobanului Bucur

De unde vine numele de Bucureşti? O legendă spune că provine de la numele păstorului Bucur. Acest cioban îşi păştea oile pe câmpia udată de Dâmboviţa şi dominată de un mic deal în vârful căruia se înalţă un mic aşezământ de cult cu hramul Sfântul Atanasie şi care ar fi bisericuţa care se vede încă pe malul drept lângă biserica Radu Vodă şi care totuşi nu datează decât de la jumătatea secolului al XVIII-lea.

Civilizaţie&Aglomeraţie

Ideea acestui articol s-a născut într-un butic de mahala aflat undeva în Crângaşi. Patroana, cu părul oxigenat contrastând cu nuanţa nativă, aruncând o privire plictisită în prăvălia sa, a exclamat cu năduf: „Ce civilizaţie-i aici! N-ai loc de întors!”

Aproape învinşi într-o ţară de hapsâni şi leneşi

Motto: „destinul acestei ţări este acela de a fi în veci smerită”(domnitorul Gheorghe Bibescu(1832-1847)

Oraşul veseliei

A fost o vreme când bucureşteanului îi plăcea să fie galant, să-şi scalde ochiul seara în paharul cu licori de aur ori de rubin, să se dea în vânt după artişti şi să admire fără margini pe câte un cântăreţ la modă, pentru el muzica de local fiind o stare de spirit, iar colţul de mahala, o oază de reverii şi amintiri. Inima Capitalei pulsa până adânc în noapte, lăutarii îndoiau sufletul, oacheşele bucureştence sfâşiau aerul catifelat cu foarfecii ascuţiţi ai râsetelor şi chicotelilor, berbanţii nu se caliceau la pungă, flori şi zâmbete, căci ce poate fi mai păcut decât să fii darnic, tânăr, vesel şi frumos…

Unde se află hanul Gabroveni?

Strada Gabroveni este relativ nouă faţă de împrejurimi. Ea apare menţionată în a doua parte a secolului al XVIII-lea cu numele de Uliţa din dosul Şelarilor în sensul unui drum aflat în spatele mahalalei Şelari, drum care ducea în afara acestei suburbii. La 1799 avea o lăţime de 6 metri şi nu este trecută cu vreun nume.

ARDELEANUL ÎN IMAGINARUL BUCUREŞTEAN MODERN

Demersul istoriografic realizat pe scurt în articolul îl considera un posibil studiu de caz al complicatului fenomen cultural reprezentat în istoriografia românească recentă, de raporturile de mentalitate dintre locuitorii vechiului regat şi transilvăneni.

Literatură prin fotbal

Hai să ne gîndim la unsprezece scriitori români reprezentativi şi unsprezece scriitori occidentali. Ca amuzament, la un astfel de meci în sprijinul culturii, jucătorii ambelor tabere vor purta tricouri cu nume de scriitori iar în locul cifrelor, una sau două opere ale respectivilor scriitori.

Tupeu de autobază: Conacul G.Hagi Theodoraky va fi demolat

Despre patrimoniul cultural naţional se tot vorbeşte de ani buni  dar rămânem cu vorbele. În satul Grădiştea de Ilfov se mai află în picioare conacul ridicat în anul 1896, pe locul unui imobil mai vechi, de G.Hagi Theodoraky.

„Brăţara” magiei albe şi gamela intelectualului

„Brăţara” este o „vestită” vrăjitoare din domeniul străvechi al Mogoşoaiei, cu un palat zvelt, cât al Brâncoveanului. Brâncoveanu l-a ridicat pentru că avea de unde: era domnul unei ţări pe care o chivernisea de mai bine de zece ani, şi ca dominium utile şi dominium eminens, nu plătea impozite şi nu prea dădea socoteală taxidarilor despre veniturile domeniilor sale. „Brăţara”, şi ea, cam la fel.

o distracţie în afara cetăţii: vânătoarea

Dacă odinioară vânătoarea a fost un apanaj al regilor şi nobililor astăzi este iubită şi cultivată de grupuri sociale cât mai largi.

Un preşedinte "dictat"

 „Corabia noastră aleargă-nainte. Mândră aleargă-nainte./Spre viitor, spre comunism aleargă/Prielnic e vântul. Meşter cârmaciul./Mândră corabia. Meşter cârmaciul”.(Zaharia Stancu, «Ţara»)

Subteranul de lîngă noi

În istorie, diurnul este o imagine deformată a nocturnului. La lumina zilei, întâmplările sunt aşa cum dorim să le vedem, să le simţim, să le înţelegem. Nocturnul refuză un asemenea compromis pentru liniştea mulţimilor.

mereu pe hărţile altora

În istorie ar fi preferabil să ţii ritmul schimbărilor, să-ţi păstrezi vie puterea de a înţelege succesiunea de peisaje umane sau politice. Altfel există primejdia să fii exlcus, căci pierdut e cel care întârzie în istorie.

FALIMENT!

România este un sat fără cîini. Ţara se prăbuşeşte iar la nivel înalt nu se ştie unde sunt banii furaţi timp de 20 de ani. Chiar nimeni nu ştie unde s-au dus banii devalizaţi din nu mai puţin de opt bănci şi două fonduri: Bankoop, Albina, Bancorex, Columna, Banca româno-turcă, Banca Internaţională a Religiilor, Credit-bank, Dacia Felix, sau fondurile SAFI şi Sovinvest, sau jocul piramidal Caritas? De ce nu sunt analizate aceste cazuri de delapidări? Unde au dispărut aceşti bani? Tovarăşii tac.

«Ingherii la mahala»

Chestiunea cîinilor comunitari are aceeaşi vârstă cu Bucureştiul. Şi de când există primărie în târgul-capitală a fost o perpetuă învârtire în cerc, în multe privinţe, precum şi în eliminarea haitelor de cîini vagabonzi. Măsurile erau luate în mare grabă, fără o coeziune şi organizare în acţiuni, stânga neştiind ce face dreapta. Sau o mână spală pe alta în aceeaşi Primărie cu altă pălărie.

Începutul de mai odinioară

Pentru cei trecuti de treizeci de ani se mai păstrează amintirea zilelor de 1 mai si 2 mai, sărbătorite prin muncă iar pentru elevi şi studenţi prilejul unei scurte vacanţe de „Ziua Tineretului”, iniţial sărbătorită oficial de regim iar ulterior tradiţie păstrată de generaţiile care au venit, prin dorinţele fiecăruia de a se relaxa, distra.

Primăria „de Verde”

Sectorul IV Verde a luat fiinţă la 1 martie 1926, cînd primar al Bucureştilor era Dr.I.Costinescu, devenit apoi ministru al industriei şi comerţului.

„Bucureşti, oraşul prăbuşirilor”

Cu mulţi ani în urmă, revista «Euphorion» din Sibiu dedica unul dintre numerele sale oraşului Bucureşti. În cadrul acestei ample dezbateri, un ardelean afirma că „Bucureştiul este o carte de vise pentru provincial”.

Intelectualii contra cost

Intelectualii contra cost s-au relevat cel mai bine după 1947, deşi lingăi au existat şi în regimurile precedente.  Comuniştii au dorit să atragă nume sonore din cultură, nume care se aflau iniţial în tabăra adversă precum Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu etc.  

Proba istoriei

Istoriografia românească este de mai mult timp sclava unei mentalităţi osificate, bazată pe câteva mituri transmise din generaţie în generaţie şi care astăzi nu mai conving pe nimeni.

Analistul politic autosuficient

Odată cu apariţia posturilor independente de radio şi televiziune a apărut şi „analistul” politic care, în iluzia sa, se dorea luminator al maselor, deschizător de drumuri şi ce este mai grav, se visa fomator de opinie.

Ţigăniile Bucureştilor

O istorie a începuturilor - nu a orignilor căci intrăm într-o geografie teribil de alunecoasă dar foarte interesante sânt aprecierile lui Petre Pandrea în acest sens – poate fi legată de secolul al XVI-lea.

Nepoţii absurdului

Îmi amintesc de o lecţie severă pe care ne-a oferit-o istoria.

Suferinţa ca prestigiu social

Omul neterminat încearcă să finalizeze dezgustul divin al creaţiei prin forţele proprii. Acolo unde Dumnezeu a lăsat liberului arbitru să decidă intervine maimuţa sau spiritul. Unii dintre noi – puţini la număr – îşi dau seama că ultimele cărămizi ale creaţiei aparţin spiritului şi nu simbolului ca prestigiu social.

Tradiţia mirosurilor urbane

Pestilenţialul are o tradiţie.

Penitenciarul mental

Suferinţele unui lucid singuratic se desfăşoară în mijlocul unui univers social tributar micilor glorii interne. Acolo, «râgâitul intim al micii perfidii» face legea, distrugând valori, cum susţinea la vremea lui şi bietul Max Blecher.

Cruzimea feudei culturale “din viaţa unui om singur”

Adrian Marino, chiar şi post factum, şi-a asumat rolul de a explica prăbuşirea culturală a României, demascând rolul de false elite ale unor scriptores servi, sclavi ai scrisului, şantajabili şi obedienţi faţă de regimul politic. De aceea cultura română nu mai este în stare să fie în sincron cu Occidentul de peste 70 de ani.

„Ceandalaua” ca destin istoric

„toată lumea se va înţigăni, chiar de vom umbla numai în maşini şi vom mânca numai icre negre!” (I.D.Sîrbu, 1956)

Democraţia şpăgii

La o dezbatere publică pe teme istorice un respectabil domn de profesie taximetrist a cerut dreptul la cuvânt şi şi-a exprimat un punct de vedere asupra stării de lucruri din România.

«Jean de la Obor»

Un personaj uitat al Bucureştilor a fost unul dintre comercianţii de şcoală veche dar care s-a adaptat apoi vieţii noi, alcătuită din alte generaţii. Ioan Stănescu s-a născut pe când în Valahia, societatea secretă a «Frăţiei» pregătea cea mai răsăriteană mişcare revoluţionară din Europa iar anii de şcoală i-a făcut în acea perioadă de mari schimbări, când limba română oscila între caracterele latine şi cele chirilice.

Pigmeii în căutarea “flăcării violet”

Paranoia mediatică este în deplină desfăşurare, ţinută aşa, la cald, de pâlpâirile “flăcării violet”. Cineva cu siguranţă se distrează pe seama noastră. Ziarul Gândul mi-a cerut opinia în legatură cu posibile antecedente istorice locale, pe aceeaşi temă, însă opinia mea nu a fost acceptată de marele şi distinsul cotidian. Şi le respect punctul de vedere. Dar, nu au înţeles din răspunsul meu, un amănunt: faptul că, întotdeauna, Paranormalul la nivel înalt se foloseşte de către personalităţi de vârf care au marcat istoria universală şi nu la nişte mediocrităţi, pigmei ai politicii, precum Geoană şi Antonescu, care s-au scos singuri din joc cu o campanie proastă.

De ce se duce totul de rîpă?

Sentimentul că România se află într-o perioadă nu de creştere, cum ipocrit se afirmă de analişti fără scrupule, ci într-o perioadă de confuzii şi stagnare economică mi-a fost întărit de intervenţiile articolelor din presă dar mai ales de explozia preţurilor care pulverizează salariile românilor de nivel mediu.

Născut într-o ţară nelămurită

Ajuns biologic la deplina maturitate încerc să fac o radiografie a ţării unde m-am născut.

Oraşe româneşti

Oraşe româneşti. Oraşe pierdute în ceaţă. Oraşe de neregăsit. Ne pierdem într-o prăbuşire continuă la fiecare colţ de stradă. Gotic, romanic, baroc, neoclasic sau eclectic, fiecare colţ de stradă este un eşec şi o lamentare, ambele îngropate în mîzgă cu respirare cu tot.

Coruptu’ băiat de gaşcă

Titlul eseului  este produsul unui alambic istoric cu o vechime apreciabilă la noi.

Sărbători aglomerate

Tot fiorul religios al copilăriei noastre s-a stins. În locul inocenţei colindului şi a sărbătorilor tradiţionale astăzi colindul se desfăşoară în faţa super maketurilor unde oameni de toate categoriile sociale se îmbulzesc înfruptându-se dintr-o opulenţă fictivă. Marfa nu va putea înlocui niciodată omul, dar îi poate deteriora simţul estetic şi trăirea curată.

Poporul ca pretext

De ce Occidentul arată altfel? De ce ne aşteptăm de acolo mereu salvarea ultimă? Pentru că acolo, indiferent de circumstanţe, niciodată Margaret Thatcher nu va trăda fugind în Partidul Laburist după cum nici Helmuth Kohl nu va trece vreodată la social democraţi.

Amănunte nesemnificative

Amănunte nesemnificative

Viaţa noastră rătăceşte printre amănunte nesemnificative. O perpetuă pendulare printre facturi şi biruri, care oferă impresia unei suficienţe liniştitoare, dacă reuşeşti să le elimini la timp, în ciuda revenirii lor continue.

Când sclavul domneşte

O foarte veche poveste evreiască cu tâlc, venind din vremurile antichităţii timpurii, ne spune că „trei lucruri fac să se răscoale o ţară şi patru lucruri nu le poate suferi: un rob care a început să împărăţească; un nebun, care are pîine din belşug; o femeie dispreţuită care se mărită şi o roabă care moşteneşte pe stăpâna sa”.

Apele Minerale de la Văcăreşti

Punctul forte al Bucureştilor din vechime nu au fost doar zecile de grădini şi parcuri, pâlcuri de pădure, iazuri şi salbele de lacuri unde nu se încumeta nimeni să ocupe hălci uriaşe pentru castele şi vile rustice. Au existat şi bogăţii nebănuite: ape minerale feruginoase.

orasul confruntarilor recurente

 Bucurestiul meu aparţine altor timpuri. Aş putea completa ideea parafrazându-l pe Camil Petrescu: „Dorinţei mele de a trăi în abolsut i se opune o realitate absolută”. Numai că realitatea care-l dezamăgea pe amintitul scriitor interbelic  avea o altă consistenţă, mai mult metaforică, de resort interior aflat într-un balans insesizabil cu socialul diferit; ceea ce ne traumatizează astăzi, este cu totul altceva. Este o agresiune care vine din exterior iar balansul afectiv este deja atrofiat, stafidit, mumificat pe ruina unui trup convulsiv.

Orasul care ne schimba

Oraşul se schimbă odată cu noi. Imaginea sa a evoluat pe măsura trăsăturilor noastre sufleteşti a cărui vitrină este fizionomia. Înfăţişările oraşului se modifică odată cu chipul nostru ca urmare a unui foarte interesant mimetism. Deoarece formăm un singur organism viu, care trăieşte şi moare.

Cine a inventat "micii"?

Pe vremea când strada Covaci de azi se numea Strada Nouă, arteră abia trasată şi în curs de modernizare la mijlocul secolului al XIX-lea, Bucureştiul devenise focarul pregătirilor de schimbare revoluţionară, chiar şi din perspective culinare.

"Anarhia sufletească" a Bucureştilor

În ultima vreme se tot discută de necesitatea unor proiecte culturale şi edilitar-urbanistice pentru a face din capitala noastră o metropolă civilizată. O problema a fost dezbătută şi în 1934 de către primarul Bucureştilor de atunci, Dem.I.Dobrescu, în lucrarea Viitorul Bucureştilor(Tribuna Edilitară, 1934). Dar şi de către alţii înaintea lui precum Barbu Delavrancea sau Pake Protopopescu. Problema reală nu este neapărat a proiectelor edilitare, care se pot finaliza şi cu sprijinul comunitar european, cât mai ales a factorului uman autohton. Aşadar, „are sau poate să aibă populaţia capitalei noastre sufletul cuvenit pentru a hrăni civilizaţia unei metropole?”

Promenada & echitatie – cultivarea detaliului cotidian

Evul mediu a supravieţuit în modernitate printr-o extensie cotidiană, transformată după uzanţele noilor timpuri: echitaţia. Plimbarea ecvestră a trăit şi în oraşele României, până târziu în interbelic, dar perioada de glorie s-a consumat undeva între 1870-1920.

Pionieratul familiei Milker

Odată cu războiul Crimeei(1853-1856), când Valahia era ocupată de trupe austriece, care le-a înlocuit pe cele ruseşti, în prăfuitul târg al Bucureştilor, a sosit un neamţ încrezător în destinul său: Johan Milker.

Chinina si pretul mic: succesul frizerului Procopie

Cine şi-ar putea închipui astăzi că „cel mai mare salon din ţară” de frizerie a fost Calea Văcăreşti, al cărui traseu a fost din nefericire sistematizat în urmă cu douăzeci de ani, iar locul scurtei noastre povestiri a dispărut cu acel prilej?

Hotelul Palace

A fost o vreme când balta Cişmigiului, în vremuri ploioase, creştea într-atât de mult încât ameninţa biserica Sărindarului, aflată pe locul de astăzi al Cercului Militar. După amenajarea parcului la mijlocul secolului al XIX-lea,  apar şi primii locuitori în preajmă. Astfel, străvechea uliţă a Brezoianului, care traversa de la sud la nord mahalaua omonimă, este pentru prima oară pietruită.

Dacia Romania - cea dintai societate romaneasca de asigurari

Cea mai veche societate de asigurari din vechea Romanie a fost Dacia-România. Ea s-a născut ca rezultat al fuziunii din anul în 1881 a societăţilor «Dacia» cu «România». Prima a fost creată în 1871 având un capital de 3.000.000 de franci, iar cea de-a doua în 1873, având un capital de 2.000.000 de franci

Automobilul Ford la Bucuresti

Produsele Ford au pătruns în Romania cu mult înaintea investiţiilor directe. Moda automobilului în oraşele vechiului regat a fost la început destul de firavă. Maşinăriile complicate, dificil de întreţinut şi costisitoare păreau a fi  mai greu de stăpânit decât o trăsură cu cai.

Insula «Sfântul Elefterie»

În zona actuală a Podului Eroilor Sanitari a existat o mică aşerzare sătească, contemporană cu aceea de pe dealul Cotrocenilor. Era un sat de mici dimensiuni aşezat pe un ostrov al Dâmboviţei.

Vrăjitori, chiromanţi, necromanţi

Vrăjitori, ghicitori, chiromanţi, astrologi, prezicători, şi mulţi diverşi şarlatani se erijează în ultimii cincisprezece ani ca salvatori de vieţi şi destine nefericite.  

Se constată astăzi o recrudescenţă a magiilor subterane, manevrate cu abilitate de indivizi dubioşi, semianalfabeţi în cele mai fericite cazuri, care manipulează nefericiri colective, oferindu-le speranţe iluzorii în mai bine.

Lumea ascunsă a dr.Nicolae Minovici

Sunt de notorietate legendele legate de experimentele dr.Nicolae Minovici , desfăşurate la Institutul Medico-Legal din Bucureşti, pe când se năştea cel de-al XX-lea secol. Dincolo de legende a existat o precupare reală a dr.Nicolae Minovici pentru fragila barieră dintre lumi. Lumea de aici şi celălalt tărâm. Pentru prezentul articol s-au folosit surse documentare, astfel încât se fie eliminat atât spectaculosul ieftin cât mai ales diletantismul.

Criza: de ce nu ştim ce este?

Criza a fost un fenomen neprevăzut şi surprinzător pentru elite, şi a devenit o adevărată doxă mass mediatică. Însă, trebuie să remarcăm că originile sale nu ne-au fost explicate clar până în ziua de azi.

Orasul de pe chipurile noastre

Ce se întâmplă cu chipurile noastre? Au fotografiile de epocă un alt limbaj, care obligă la cunoaştere, la meditaţie? Au ele calitatea de a comprima  timpul pentru a ne surprinde? S-au produs oare modificări neaşteptate în sufletul fiecăruia dintre noi în ultima jumătate de secol?

Oraşul ascuns. Gaşca de cartier. De la Stroe Fulgeratu' la Cosmos Tănase

Culoarele subterane ale societăţii rămân în continuare domenii abordate de sociologi, psihologi şi medici de variate specializări, categorii socio-profesionale, care, prin natura menirii lor, sunt nevoite să coboare în sublunarul psiho-social pentru a descoperii cauze, efecte, soluţii.

Unde ne este înalta societate?

Eşti cu adevărat elegant, prin felul în care îţi faci simţită prezenţa pe stradă. Cît mai puţin evidentă prin gesturi, urlete, priviri etc. Acesta era un prim pas al codului aristocrat de care aminteşte Ion Ghica, pas pe care l-a învăţat din copilărie. Cum a făcut acest pas majoritatea populaţiei suburbanizate a capitalei se poate urmări cu ochiul liber: tinerii în căutare de modele inexistente, părinţii neputincioşi şi chiar bunicii lor dezrădăcinaţi din mizeria satului românesc de după 1945.

Mărgeluşa comasării

Când spaniolii lui Fancisco Pizarro au debarcat cu arme şi bagaje în Imperiul Incaş au oferit naivilor de acolo mărgeluşe de sticlă şi oglinjoare contra aur şi pietre preţioase. Incaşii „cumpărau” pe rupte mărgeluşe de sticlă şi oglinjoare – obiecte pe care le vedeau pentru prima oară – lăsându-se deposedaţi   de bunuri de valoare. Această naivitate o putem pune pe decalajul de civilizaţie şi mai ales de distanţa cronologică a celor două popoare